George McJunkin, cel mai atipic personaj din lumea arheologiei preistorice

Despre George McJunkin e posibil să nu fi auzit mulți dintre voi. Nu disperați, nici pe la el pe acasă, adică prin New Mexico, nu au auzit foarte mulți. Rău nu are însă cum să vă facă dacă aflați câteva date despre el și despre viața lui. Ba dimpotrivă, mai ales că omul a reușit să dărâme niște concepții în știință care păreau bătute în cuie, ba chiar să câștige o bătălie mediatică împotriva unuia dintre cei mai mari preistoricieni ai vremurilor lui, ceea ce nu e deloc ușor având în vedere cine era George și cu ce se ocupa el.

Să nu pierdem timpul cu prea multe detalii introductive, vom spune că McJunkin s-a născut în anul 1851, în mica așezare Midway din Texas. Era sclav și, evident, din informația asta vă dați seama că era o persoană de culoare. Numele și l-a luat de la stăpânul său, așa cum era obiceiul pe atunci, respectiv… McJunkin. Taică`său era fierar și, cu ocazia asta, micul George a apucat să vadă o sumedenie de vite, în special cai aduși la potcovit, numai bine ca să prindă drag de ele. Ceea ce era foarte bine, că oricum nu prea avea de ales.

La 1865 se încheia însă Războiul de Secesiune, iar George era eliberat și lăsat pe drumuri. Analfabet, dar cu niște cunoștințe deja temeinice despre călărie, mânuirea lasoului, îngrijirea vitelor și condusul lor, omul și-a tot căutat de lucru prin Kansas, căci turme de vite erau cu nemiluita, mai puțin oameni care să aibă grijă de ele. Așa a devenit el cowboy, vanqueros sau, mai românește, văcar cu patalamaua la mână.

Ce ne interesa pe noi este că în tot timpul ăsta, George McJunkin a arătat o curiozitate ieșită din comun, dar și o dorință teribilă de a învăța, fapt nu prea obișnuit prin lumea cowboy-lor din Vestul Sălbatic. În fapt, George a învățat să citească oferind la schimb lecții de echitație. Serviciu contra serviciu. Apoi a început să dea banii pe cărți și să citească avid tot ce îi pica în mână, ceea ce chiar nu prea vedeai prin lumea în care trăia el. Ba și-a mai cumpărat și un telescop ca să se uite cu el după stele și planete, a învățat limba spaniolă, a luat și lecții de chitară… ce mai, numai cowboy-ul tipic nu era el.

Un cowboy de culoare, arheolog și astronom amator

Ulterior, a aflat că prin New Mexico se plătea mult mai bine ca în Kansas sau Texas, iar văcarii erau la mare căutare. Așa a ajuns acolo și tot acolo a rămas până la moarte. Ei, aici începe partea interesantă pentru noi. Anume că George, ajuns șef de departament la ferma Crowfoot de lângă orășelul Folsom din New Mexico, avea să schimbe știința cum nu își imagina nimeni.

Omul era deja o legendă vie prin lumea văcarilor din cele trei state pe care le bătea regulat, conducând turme de sute sau mii de capete de vite fix prin teritoriul nativilor Comanche sau al apașilor, acolo pe unde nu prea se încumeta oricine. Știa toate locurile ca în palmă. Așa se face că, la 27 august 1908, după o furtună cum nu se mai văzuse de pe vremea mamuților, cu inundații catastrofale și alunecări de teren de te lua groaza, George McJunkin a plecat să facă ceea ce nu dădea nimănui prin cap să facă prin zona cu pricina. Anume să exploreze zonele afectate de alunecările de teren.

Acesta a fost modul în care a dat peste niște fosile pe care le-a recunoscut imediat ca fiind de bizon. Nici nu era greu să nu le recunoască, mai ales la câți din ăștia văzuse în sălbăticie, și la câți văzuse tranșați. Problema era că oasele proveneau de la niște specimene cu mult mai mari decât bizonii cu care era el obișnuit, iar faptul că mai pusese mâna pe câte o carte, inclusiv unele de arheologie, l-a ajutat să își dea seama că bizonii ăia găsiți de el erau unii preistorici. Mai mult, păreau să fi fost tranșați, și aici era marea descoperire.

Ca să înțelegeți mai bine despre ce era vorba, vom spune că, în anul 1908, convingerea generală în mediul științific era că America de Nord fusese populată cu maxim 4.000 de ani în urmă. Să găsești o tabără de abataj veche de aproape 10.000 de ani dădea zbateri de ochi mai tuturor specialiștilor în domeniu. Ei bine, fix asta găsise George McJunkin.

Bietul om a adunat câte fosile a putut, a luat cu el și un craniu, și a început să trimită scrisori pe la toți cercetătorii de care auzise el din ziare, jurnale, sau de care îi mai pomenea lumea. S-a zbătut de unul singur ani de zile, arătând tuturor celor interesați fosilele de bison antiquus, specie care fusese descrisă în premieră în anul 1852, la doar un an după nașterea sa, de către paleontologul Joseph Leidy.

Culmea, absolut nimeni nu i-a răspuns la scrisori și nimeni nu s-a sinchisit să facă măcar o deplasare pentru a investiga locul. De abia în anul 1926, un anume Carl Schwacheim, cercetător care primise scrisorile lui McJunkin de ani buni, s-a deplasat la fața locului. Nu i-a luat mult ca, săpând prin locul cu pricina, să descopere nu doar rămășițele altor bizoni, ba chiar un proiectil preistoric înfipt în unul dintre oase. Informația a ajuns la J. D. Figgins, un angajat al Muzeului de Istorie Naturală din Colorado, înființat la 1900, care și-a dat seama că descoperirea era una majoră și că bietul George nu bătuse câmpii când le-a spus tuturor cât de vechi sunt fosilele.

George McJunkin vs concepțiile vremii

J. D. Figgins a publicat atunci un studiu în revista Scientific American, în care clama imposibilul, adică faptul că America de Nord fusese populată cu mult mai devreme decât credea cineva. Aici s-a lovit însă de Aleš Hrdlička, pe atunci curator al Institutului Smithsonian, om care avea o fixație cu vechimea de doar 4.000 de ani. Între noi fie vorba, Hrdlička era o somitate în lumea preistoricienilor de la început de secol al XX-lea, și nu făcea deloc bine să îl contrazici, că riscai să te discreditezi pe viață. Cea ce Figgins a cam făcut. Hrdlička a dat cu el de pământ, i-a demontat ipotezele, iar lucrurile păreau să rămână așa cum fuseseră până atunci.

A fost nevoie de o altă descoperire, una efectuată în anul 1929, de un adolescent pe nume Ridgley Whiteman, ca arheologii să descopere o altă tabără de abataj. Asta se întâmpla pe lângă micuța așezare Clovis din New Mexico. Acolo nu erau doar resturi de bizoni, ci și de cămile, mamuți lânoși, cai preistorici, toate în coroborare cu artefacte vechi de aproape 13.000 de ani. Pus în fața noilor dovezi, Hrdlička a bătut în retragere, dar nici nu a discutat foarte mult pe tema asta.

Ca să încheiem, vom spune că vârfurile descoperite în situl indicat de George McJunkin s-au dovedit a fi definitorii pentru o cultură materială complet necunoscută. Ea a fost botezată cu numele Folsom, după mica așezare adiacentă. Vechimea lor era de circa 9.000-10.000 de ani. În cazul artefactelor de lângă Clovis, ei bine, ele au fost punctul de plecare în definirea unei alte culturi, mai vechi, botezată chiar cultura Clovis.

Ah, și încă ceva. George McJunkin era mort de patru ani când Schwacheim a decis să cerceteze situl indicat de el. N-a aflat niciodată ce impact avusese descoperirea lui. Cât despre numele fostului sclav, ca un detaliu, nu a fost pomenit nicăieri în studiile de profil pentru mai bine de 50 de ani. Chiar dacă, așa cum devenise evident, George McJunkin schimbase din temelii ceea ce se știa despre trecutul omenirii pe teritoriu american.

Sursa foto: Dreamstime.com

Bibliografie:

Folsom F., 1973, The Life and Legend of George McJunkin: Black Cowboy, Ed. E P Dutton, 162 p.

Wanger T., 2010, Black Cowboys of the Old West: True, Sensational, And Little-Known Stories From History, First Edition, Ed. TwoDot, 200 p.