Sari direct la conținut

Grecii antici nu erau foarte diferiți față de oamenii de azi: dădeau bani cu camătă, își făceau griji pentru familiile lor, șefii se înfuriau pe angajați, copiii se răsteau la părinți

HotNews.ro
Turisti la Acropola din Atena, Foto: Anestis Rekkas / Alamy / Profimedia Images
Turisti la Acropola din Atena, Foto: Anestis Rekkas / Alamy / Profimedia Images

Când citim despre lumea vechilor greci, auzim adesea povești ale unor bărbați și femei celebri și bogați. Dar scrisorile oamenilor obișnuiți, păstrate pe papirusuri în Egipt, ne arată ce gândeau și ce făceau în viața de zi cu zi. Natura umană nu s-a schimbat prea mult în anii scurși de atunci.

Un bărbat pe nume Zoilus i-a scris o  scrisoare mamei sale, Teodora, despre știrile familiei. Tocmai o vizitase pe sora lui Techosous, care era bolnavă: „ Zoilus către mama mea Teodora, salutări. Când am ajuns astăzi în Thallou, i-am găsit pe toți cei din casa fratelui meu sănătoși. Dar sora mea Techosous este foarte bolnavă și mă aștept să nască astăzi un copil, deși e abia în luna a 7-a. Dacă trecem prin asta cu succes, vă voi anunța cum a fost…”

Scrisorile ca aceasta dezvăluie bucuriile și necazurile de zi cu zi ale celor din Antichitate. Oamenii își făceau griji pentru familiile lor, șefii se înfuriau pe angajați, copiii se răsteau la părinții lor….

Diogene falsifica bani și a trebuit să fugă în exil

Celebrul Diogene a scris o  scrisoare angajatului său, Apollogenes, plângându-se de lenea lui: „    De o mie de ori ți-am scris să tăiați vița de vie la Phai… Dar astăzi primesc din nou o scrisoare de la tine în care mă întrebi ce trebuie făcut. Îți răspund: tăiați-o, tăiați-o, tăiați-o, tăiați-o! O repet iar și iar!

Diogene, fiul zarafului Hikesios, era originar din Sinope. Diocles povestește că a trebuit să se exileze din patrie din pricină că tatăl său, căruia i se încredințase o zarafie a statului, a falsificat monede. Eubulide însă, în cartea sa Despre Diogene, spune că însuși Diogene a falsificat banii și că a fost silit să părăsească țara împreună cu tatăl său. Ba mai mult, chiar Diogene mărturisește despre sine, în scrierea sa Pordalos, că a falsificat monede.

Unii spun că, fiind numit să supravegheze lucrătorii, a fost convins de aceștia și s-a dus la Delfi sau la Delos, în locul de naștere al lui Apollo, să întrebe pe acesta dacă trebuia să facă ceea ce i se cerea. După ce zeul i-a dat îngăduința să schimbe ordinea statală, neînțelegând ce nseamnă aceasta, a falsificat moneda statului ; fiind descoperit, unii spun că a fost exilat, iar alții că a părăsit de bunăvoie cetatea, temându-se de urmări.

Că veni vorba de bani, grecii erau ca noi: unii zgârciți, alții generoși.

Filosoful Thales a demonstart cât de ușor te poți îmbogăți

Hieronymos din Rhodos, în Cartea a doua a operei sale Note împrăștiate, relatează că celebrul Thales, voind să arate cât de ușor e să ajungi bogat și prevăzând că se anunța o recoltă bogată de măslini, închirie toate teascurile de pe insulă și câștigă astfel o sumedenie de bani

Cazul lui Solon, fiul lui Execestides, născut la Salamina.  Prima lui realizare introdusă la Atena a fost desființarea datoriilor. Oamenii obișnuiau să împrumute bani garantând cu persoana lor și mulți ahungând sclavi. Solon însuși a renunțat la dreptul său asupra unei datorii de șapte talanți, pe care cineva îi împrumutase de la tatăl său, și încurajă și pe ceilalți să-i urmeze pilda.

Demetrios din Magnesia povestește că și-a dat în păstrare banii unui bancher, cu condiția că dacă fiii lui se dovedeau oameni de rând, să-i dea lor, iar dacă deveneau filosofi, să-i împartă în popor, căci fiii lui, îmbrățișând filosofia, n-ar mai fi avut nevoie de nimic

Harpalos, delapidarea banilor lui Alexandru cel mare și șpăgile date apoi ca să scape

Harpalos a fost vistiernicul lui Alexandru cel Mare la Babilon. Când Alexandru ajunsese în India, Harpalos, crezînd că regele nu se va mai întoarce din campania sa, a delapidat sume mari de bani pentru dezmăț și petreceri. Aflînd că Alexandru este în viață și că se întoarce la Babilon, Harpalos, speriat, a luat o sumă mare de bani, în talanți vreo 3000, și a fugit cu o armată în Grecia, cerînd atenienilor să-l primească, punîndu-le la dispoziție armata și banii. Dar nu a avut succe.

Atenienii îl închid, iar banii lui îi depun în custodie pe Acropole. Dar Harpalos evadează din închisoare, iar pe Acropole se găsește o sumă mult mai mică decît cea depusă inițial. Se crede că restul banilor au fost primiți ca mită de diverși oameni politici pentru a înlesni evadarea lui Harpalos. Acuzațiile merg în toate direcțiile. Sub egida Areopagului, la tribunalul penal suprem din Atena se face o anchetă și, după un timp îndelungat de cercetare, se dă o listă a oamenilor politici care s-au înfruptat din banii lui Harpalos. În capul listei se află Demostene. Acesta este dat în judecată și în final a fost condamnat la o amendă relativ mică, cînd pedeapsa fpentru mită era condamnarea la moarte.

Menip era de origine fenician, sclav, așa cum spune Achaicos în Eticile sale.. Zgârcenia îl făcu însă să se milogească cu atâta perseverență, încât reuși să devină cetățean teban. II. Hermip spune că dădea bani cu împrumut luând dobândă calculată pe zi. Obișnuia să dea împrumuturi cu dobândă la armatori pe garanție (banii împrumutați armatorilor purtau și cele mai mari dobânzi, riscurile fiind pe măsură) ; încet și-a strâns astfel o mare avere. În cele din urmă însă căzu victima unei escrocherii, pierdu tot  ce avea și își puse capăt zilelor, spânzurându-se .

Alte scrisori conțin amenințări directe. Oamenilor nu le era frică să-și ascundă sentimentele.

În secolul al V-lea d.Hr., de exemplu, cineva pe nume Valerius a scris o  scrisoare unui bărbat pe nume Atanasie, numindu-l „un bătrân rău, un trădător și un proxeneț”, adăugând „Ar trebui să-ți dau foc!”. Scrisoarea este doar fragmentară. Nu știm ce l-a determinat pe Valerius să folosească acest limbaj.

O altă scrisoare faimoasă este cea scrisă de un băiat numit Theon tatălui său în secolul al II-lea sau al III-lea d.Hr. Theon era morocănos pentru că tatăl său nu avea de gând să-l ducă în marele oraș,  Alexandria : ”Dacă nu mă iei cu tine la Alexandria, nu-ți voi scrie o scrisoare, nici nu-ți voi vorbi și nici nu-ți voi lua rămas-bun de la tine; iar dacă te duci la Alexandria nu te voi lua de mână și nici nu te voi mai saluta vreodată!”

În secolul al II-lea sau al III-lea d.Hr., o femeie pe nume Thaisarion – care era însărcinată la acea vreme – a scris o  scrisoare fraților săi. Ea a povestit despre cum l-a întâlnit pe fratele lor Ptolemaios mai devreme și le-a cerut diverse articole de care aveau nevoie: „ Vreau să știi că fratele nostru Ptolemaios a plecat în țară dis-de-dimineață… Am folosit pentru cina lui tot ce mi-ai trimis. Vă rog să-mi trimiteți două jumătăți de borcane de ulei de ridiche, căci am nevoie de ele când voi naște… Trimite-mi și un borcan cu unguent..”

Într-o altă scrisoare din aceeași perioadă, un bărbat pe nume Lucius  i -a scris fratelui său Apolinarius cu o cerere culinară: „Dacă îți faci saramură de pește, trimite-mi și mie un borcan”.

Există, de asemenea, scrisori în care oamenii descriu lucrurile pe care le-au trimis destinatarilor lor.

De exemplu, în secolul al IV-lea d.Hr., Psaeis i-a scris o  scrisoare soției sale Isis, informându-i despre bunurile pe care le va primi în curând: „Ți-am trimis două cuverturi de pat, două kilograme de vopsea violet, șase coșuri și două prosoape făcute de Moueis” .

Surse folosite: Diogenes Laertios: Despre viețile și doctrinele filosofilor”- Traducere de C.I. Balmuș, Polirom 1997, https://papyri.info/, The Conversation

INTERVIURILE HotNews.ro