Grupul Allianz a inregistrat un profit operational in crestere cu 19,9% pana la 2,8 miliarde euro in primul trimestru din 2013
Grupul german de asigurari Allianz a inregistrat venituri totale de 32 miliarde euro in primele trei luni din acest an, in crestere cu 6,6 procente comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut si un un profit operational 2,8 miliarde euro in crestere cu 19,9% fata de trimestrul similar din 2012, conform rezultatelor financiare prezentate miercuri de grup. Allianz a confirmat previziunile privind profitul operational in anul 2013 la 9,2 miliarde de euro, plus/ minus 0,5 miliarde de euro.
Situate la 32,0 miliarde de euro, veniturile trimestriale ale Allianz au atins cel mai ridicat nivel din istorie, evidentiind o crestere de 6,6 procente fata de valoarea de 30,1 miliarde de euro inregistrata in primul trimestru al anului 2012.
Toate segmentele de afaceri au contribuit la cresterea veniturilor si a profitului operational. Asigurarile generale au beneficiat in majoritatea regiunilor de pe urma cresterii preturilor si a rezultatelor imbunatatite din subscriere si de pe urma lipsei manifestarii unor catastrofe naturale. Pe segmentul asigurarilor de viata si sanatate, veniturile si profitul au crescut mai ales pe zona asigurarilor de viata in pietele din Franta, Germania si Italia. Segmentul administrarii activelor a continuat evolutia pozitiva, dupa un trimestru cu rezultate excelente si cu un nivel ridicat al intrarilor nete de capital.
Si situatia capitalurilor a ramas la un nivel stabil in perioada de raportare. Rata de solvabilitate agregata a scazut cu 14 puncte procentuale, pana la 183 procente la 31 martie 2013, de la 197 procente la 31 decembrie 2012. Daca nu ar fi existat impactul negativ al schimbarilor contabile pentru pensii, rata de solvabilitate s-ar fi imbunatatit cu doua puncte procentuale fata de cifra de la finalul anului trecut. In aceeasi perioada, valoarea capitalurilor proprii a crescut cu 3,1 procente, atingand valoarea de 51,95 miliarde de euro, de la 50,39 miliarde de euro. Legat de capitalizarea solida a Allianz, agentia de rating Standard & Poor’s a confirmat in martie 2013 ratingul „AA” si a modificat perspectiva de la ‘negativ’ la ‘stabil’.
- „Am avut un start incurajator in acest an. Toate segmentele au avut performante solide multumita eforturilor noastre din anul anterior. Si clientii nostri au primit in primul trimestru 25 miliarde de euro drept beneficii de asigurare’, explica Dieter Wemmer, Director Financiar Allianz SE.
Segmentul asigurarilor generale a inregistrat venituri de 15,2 miliarde de euro in primul trimestru al anului 2013, afisand o crestere de 2,7 procente comparativ cu valoarea de 14,8 miliarde de euro aferenta primului trimestru al anului anterior. Aceasta evolutie a fost posibila in special datorita efectelor pozitive ale pretului in numeroase piete si pe diferite linii de business. Germania, Turcia, Allianz Worldwide Partners si America Latina au contribuit semnificativ la sustinerea acestei cresteri.
Profitul operational pe acest segment a atins valoarea de 1,3 miliarde de euro, in crestere cu 11,5 procente fata de valoarea de 1,2 miliarde de euro aferenta primului trimestru al anului anterior. Rezultatul subscrierii a crescut la 540 milioane de euro de la 333 milioane de euro, determinat de o imbunatatire a ratei daunei anuale si de un context favorabil in ceea ce priveste preturile.
Pe segmentul asigurarilor de viata si sanatate, veniturile au crescut cu 8,3 procente, atingand valoarea de 14,8 miliarde de euro in primul trimestru al anului 2013, de la 13,7 miliarde de euro in acelasi trimestru al anului anterior.
Cresterea veniturilor a fost determinata in special de produsele unit-linked. In ciuda unei competitii puternice si a unor rate ale dobanzii care se mentin scazute, nivelul primelor a crescut cu procente formate din doua cifre in majoritatea pietelor cheie, inclusiv in Franta, Germania, Italia si regiunea Asia Pacific. Pe de alta parte, au existat scaderi ale nivelului primelor in Statele Unite din cauza schimbarilor privind produsele si comisioanele implementate in anul 2012 pentru anumite tipuri de produse, precum si in Polonia ca urmare a schimbarilor de reglementari.
Profitul operational a atins valoarea de 855 milioane de euro in primele trei luni ale anului 2013, inregistrand o crestere de 3,6 procente comparativ cu rezultatul de 825 milioane de euro inregistrat in aceeasi perioada a anului trecut. Profitul operational a fost afectat de o scadere a rezultatului din investitii, dar a beneficiat de pe urma cheltuielilor administrative si de achizitie mai scazute.
- „Suntem foarte bine pozitionati pentru a continua sa crestem atat intern, cat si extern. De exemplu, ne asteptam ca achizitia asiguratorului turc Yapi Kredi Sigorta sa ne consolideze semnificativ pozitia pe aceasta importanta piata in dezvoltare. Avem incredere ca vom continua sa crestem profitabil si in restul anului 2013. In orice caz, tinand seama de riscurile inca existente ale pietei si de posibile manifestari ale unor catastrofe naturale, ar fi nepotrivit ca pur si simplu sa anualizam profitul trimestrial. Prin urmare, ne mentinem proiectia de 9,2 miliarde de euro, plus sau minus 0,5 miliarde de euro pentru profitul operational aferent anului 2013”, a declarat Michael Diekmann, CEO Allianz SE.
Allianz a obtinut o marja a afacerilor noi de 1,8 procente, aproape de nivelul primului trimestru al anului 2012 (de 1,9 procente). Valoarea aferenta segmentului new business a crescut la 238 milioane de euro, de la 223 milioane de euro.