Skip to content

Guvernul a aprobat semnarea Acordului Mercosur, deși ministrul Agriculturii nu a fost de acord

Guvernul a aprobat marți, prin memorandum, semnarea de către România a acordului de parteneriat UE-Mercosur (EMPA) dintre Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Piața Comună a Sudului, Republica Argentina, Republica Federativă a Braziliei, Republica Paraguay și Republica Orientală a Uruguayului, pe de altă parte.

Anunțul a fost făcut de Ioana Dogioiu, purtătoarea de cuvânt a Guvernului, într-o conferință de presă la Palatul Victoria.

Aceasta a precizat că „memorandumul prevede aprobarea semnării de către România, în nume național, a Acordului de Parteneriat UE-Mercosur (EMPA), în contextul în care respectivul Acord a fost deschis spre semnare de către statele membre, cu posibilitatea parafării la 25 martie 2026 și respectiv 1 aprilie 2026”.

Întrebată de jurnaliști cu privire la poziția Ministerului Agriculturii, condus de Florin Barbu (PSD), purtătoarea de cuvânt a Guvernului a confirmnat că acest Minister a dat aviz negativ pentru acest memorandum.

„Avizul Ministerului Agriculturii a fost negativ. Avizul Ministerului Justiției a fost pozitiv, cu observații. Domnul ministru Barbu a participat, dar nu a luat cuvântul în ședința de Guvern”, a precizat Dogioiu.

Acordul UE-Mercosur se va aplica provizoriu de la 1 mai 2026

Guvernul a anunțat ulterior că acest demers de semnare de către statele membre UE este complementar demersurilor similare de semnare de către UE a Acordului de parteneriat – EMPA, cât și a Acordului interimar de comerț – iTA, proces care s-a finalizat deja.

În urma parcurgerii pașilor procedurali de semnare și notificare a ratificării de către cel puțin un stat Mercosur, Acordul UE-Mercosur (pe ambele componente – EMPA și iTA) se va aplica provizoriu de la 1 mai 2026.

Decizia de semnare de către România vine în continuitate cu poziția exprimată deja la nivelul Consiliului UE de aprobare a deciziilor de semnare de către COM, în numele UE, și de aplicare provizorie a Acordului.

Odată semnat, Acordul EMPA urmează să parcurgă procedurile de ratificare în plan național în statele membre UE, MAE urmând să elaboreze, împreună cu MEDAT, proiectul Legii de ratificare care va fi supusă aprobării de către Parlamentul României.

Acordul va proteja aproximativ 350 de indicații geografice ale UE pe piața Mercosur, din care și 15 produse agricole românești cu indicație geografică.

Acordul generează noi oportunități de cooperarea și dialog UE-Merconsur pe teme de interes pentru România, în special în domeniul economic, cultural, abordarea provocărilor climatice și a integrității în sectorul privat și public.

Acordul UE-Mercosur a fost semnat de Comisia Europeană și reprezentanți ai blocului Mercosur (Argentina, Brazilia, Paraguay, Uruguay), la 17 ianuarie 2026, la Asunción, Paraguay.