Hai la terasa! La barfa, bauta si razmeritza – O istorie a petrecerii in aer liber numai buna de pus pe tricou  

E inca vara, romanii ies la terase si gradini. Halba de bere, spritzul, micul sau salata simandicoasa dau bine la barfa si selfie. Dar hai sa vedem care-i topul celor mai enervante comportamente la romanii degustatori de placeri in aer liber. Si daca tot privesti la “masa vecinului” gusta si putina istorie, afla ca iesitul la terasa porneste de la orientali si barfa lor si ajunge la Iluministi si revoltele lor. Terasa, de ce nu, este spritz, dar poate fi si o istorie de barfa si interziceri. O istorie Haute Culture numai buna de pus pe tricou.

Intai, hai sa vedem TOP 5 – cele mai enervante obiceiuri ale romanului la terase:

1. Oamenii care ies sa se planga ca nu au bani

Acum cateva zile la Control, ziua. Cred ca era miercuri. In plina zi de lucru, in mijlocul saptamanii, 4 fete stau la masa in gradina, chiar in colt langa leandru. Pe masa sunt 3 cafele, 2 ape si 4 Aperol, pentru ca fetele se respecta. Timp de jumatate de ora s-au plans toate pe rand ca nu au bani si ca abia se descurca, ca Eufrosinia (nume inventant pe loc de mine, nu mai tin minte personajele din povestile lor) munceste mai putin si are mai mult, ca vine ziua nu stiu cui si trebuie sa ii ia cadou si nu stie cum.

Nimic nu poate fi mai enervant decat sa auzi pe cineva cum se plange in gura mare ca n-are bani. Nimeni nu are (destui) bani, pana la urma. Daca insa chiar nu ai bani, nu stai in mijlocul zilei la Aperol si cafea intr-un loc nu tocmai ieftin in centrul-centrului Bucurestiului. Ori n-ai bani si stai acasa, ori mergi, ieftin, in Regie. Macar acolo e normal sa te plangi ca nu ai bani.

2. Oamenii care ocupa mese mari singuri/in doi

In mai multe locuri am vazut chestia asta. Te uiti in jur, localul este gol, cateva capete pe ici pe colo cu ochii in telefoane. Dupa ce incerci sa cauti o masa, realizezi ca majoritatea meselor sunt de fapt ocupate. Nu e nimic de genul „am ajuns prea devreme, de fapt o sa fim 8” ci e doar „in Romania nu exista cultura barului, asa ca voi ocupa singur o masa enorma”. Exista scaune la bar si nu e o rusine sa te asezi acolo.

Nu o sa creada nimeni ca esti un trist, ciudat sau psihopat.

Aseaza-te. Lasa mesele mari pentru grupurile mari.

3. Oamenii care barfesc de asa natura ca sa auda altii

In seara de duminica, la McDonald’s la Romana, doi ei si doua ele stau la o masa. Initial, doar unul din ei are telefonul in mana, toti ceilalti se uita mirati de parca era 2002 si cineva adusese un Nokia N-Gage la scoala.

Tot el si vorbeste, probabil de pe Facebook. „Numai gura e de el, ce dreq, asta zice ca bate pe toata lumea.” Sesizez diferenta de volum intre afirmatiile din ghilimele si ce mai susotea cu colegii lui. Ori ii place sa se auda vorbind, ori considera ca toti trebuie sa stim ca are Facebook si ca oamenii sunt mincinosi.

Scroll scroll scroll. Ah da si asta, pai nu era combinata cu ala? Discutia (monologul) continua pana in punctul in care toti isi scot telefoanele mobile si se lasa tacere, periodic intrerupta de cate o afirmatie scurta de genul „asta e misto” sau „imi place”.

4. Oamenii care comanda mai mult decat isi doresc

Pe asta o vezi mai rar la terase, dar se poate si aici. Mai ales ca acum multe terase ofera si cate ceva de mancare, sa suporte lumea mai bine canicula. Exista undeva o mentalitate imbaxita care zice ceva de genul „daca comand putina mancare, zice lumea ca sunt sarac.”

Dar atentie! Exista undeva un echilibru fragil la cei care cred asta. Nu poti nici sa comanzi tot meniul, pentru ca atunci lumea va zice ca esti nemancat (deci tot sarac). Nu prea inteleg cum functioneaza. Totusi, cand mamicile ultra sportive sunt impreuna la masa, acestea comanda fiecare antreu, salata, fel principal si un desert mic, sa nu ingrase, din care ciugulesc cate doua trei imbucaturi, de ii e si ciudat ospatarului sa intrebe daca au terminat. Bai, lumea vorbeste oricum, ce naiba conteaza ce zice? Comanda cat mananci, lacomie mica!

5. Oamenii care ies ca sa fie vazuti

Probabil cea mai raspandita si nociva categorie de oameni. Acestia se afla peste tot, la orice nivel al piramidei veniturilor si la orice tip de terasa sau local. Ei isi rezerva loc bun din timp, pun haine bune pe ei, dau check in si pun 3 pana la 10 selfie-uri din acelasi loc doar ca sa stie lumea ca au fost acolo. Pe acestia de obicei ii gasim in Dorobanti si Floreasca ziua si in aproape orice club noaptea.

Pai, ei nu se duc sa manance, ei se duc sa se uite altii la ei cum stau la masa si nu mananca. Ei nu se duc sa danseze (cine a mai pomenit sa dansezi in club?), se duc sa se uite la altii cum danseaza. Practic, ei sunt pasivii, parazitii, cei-ce-vad-si-sunt-vazuti. Cu cat ii vede mai multa lume la Nuba, cu atat mai tare vor sa iasa si saptamana viitoare. Cu cat se uita mai multa lume la povestea lor de pe Instagram, cu atat mai mult le creste ego-ul. Acestia sunt vampirii de priviri. Cum te uiti la ei, cum se infrupta din tine.

Te-ai recunoscut? Daca esti cumva pe vreo terasa, uite terasa poate fi chiar acum, daca stai si citesti acest articol, un loc in care sa calatoresti in timp.

Dupa TOP, ia si un desert: istoria terasei. Cu filme si spritzuri, interziceri si galceava.

Romanii zic: „Ce, adica toti cati merg acolo inteleg ceva, gandesti? Merg numai asa de un caprit, de un pamplezir; de ce sa nu mergem si noi?”

Moda terasei romanesti a-nceput o data cu jumatatea lui 1800. Si, sigur o sa-ti placa asta, terasele si gradinile romanesti aveau scene unde se jucau „comedii”. Caragiale rade de Iunioun in „O noapte furtunoasa”.

Terasa este loc tocmai bun pentru spectacole pe scena si de „scene” in gradina:

„JUPAN DUMITRACHE: Stii dumneata ca la lasata secului am mers la gradina la „Iunion”; erau eu, consoarta mea si cumnata-mea Zita. Ne punem la o masa, ca sa vedem si noi comediile alea de le joaca Ionescu. Trece asa pret ca la un sfert de ceas, si numai ce ma pomenesc cu un ala, cu un bagabont de amploiat”

Gradina cu teatru a pornit de la un ban in plus pentru artisti.

Pe timp de vara, actorii oricat de mari erau, nu erau platiti. Teatrele nu aveau stagiune si clienti. Si-n gradini se juca mai deocheat, si, bineinteles, poporul dadea banul buluc. Dupa 1900 si mai devreme in gradini au aparut si actori profesionisti: Grigore Manolescu, Aristizza Romanescu, C.Nottara, I.Anestin si, implicit, si nivelul reprezentatilor a crescut.

Dar, in general, pana atunci si mai tot timpul, in gradini si terase, la un mititel si o bere se lua si o reprezentatie-sifon: fachiri, contorsionisti, circari, cantaretzi deocheati, piese usoare.

Istoriile vorbesc de comediile lui Ionescu de la Union. Dar si de Rasca cu incidentul Dellemar (actorul francez se dezbraca pe scena in maieu si-n izmana si-si invita consoarta in pat). De Carabus, Oteteleseanu, Teatrul Nou, Hala Traian, Rosetti, Teatrul comicilor din dorobanti, Volta-Buzesti, Alcazar, Beraria Triumful, Vaporul Stefan cel Mare si cate mai multe.

In anii 1930 Tanase cu Carabusul sau au avut mari probleme cu autorizarea. Tanase avea luminatie de la Berlin, culmea, dar nu vroia in ruptul capului sa-si faca terasa din beton. Si discutiile cu primarul Dem Dobrescu erau interminabile in fiecare primavara, inaintea deschiderii stagiunii pe terasa.

In definitiv, ce-i cu terasa?

Terasa este o extensie in strada sau intr-o zona libera din preajma, a cafenelei/restaurantului. Un spatiu „castigat” de comersant pentru a-l face pe client sa simta vara in plenitudinea naturii ei.

Iar mergem in Istorie. In cea universala:

Este de aflat ca totul a pornit de la cafea si cafenele.1511 Haz & razmerita in Mecca la cafea

Intai, au fost cafenelele, spaima imamilor. Cafenelele erau spatii inchise, comertul de regula era dupa moda hanurilor, vezi Hanul lui Manuc-Bucuresti. Musulmanii stateau „la cioace” despre politica la cafea. Guvernatorul Khair Bey a aflat ca barbatii il ironizau in cafenele. La cafea in Mecca se radea de conducator. „Talhari, criminali, ereticii” – asa-i numea Khair pe ticalosii care radeau din rarunchi de el in 1511. Se decide declararea cafelei o rusine. Un act de prohibitie provoaca razmerita.

Papa Clement il pacaleste pe Satan. La Vatican.

Influenta orientala a fost clara in infiintarea primelor cafenele in Europa. Cafeaua a adus la Venetia si naravul barfei. Legendele venetiene istorisesc ca Papa Clement al VIII-lea a aflat de ceea ce, ca dogmatic crestin ce trebuia sa fie, a numit „concoctia Diavolului, pe care o beau infidelii.” Suveranul pontif este rugat sa dea o vehementa prohibitie cafenelelor. Dar i-a adorat aroma. Asa delicioasa i s-a parut, incat a decis „sa-l pacaleasca pe Satana”.

Cafe Procope, Paris.Iluministii, in vazul tuturor

Sigur, cu mult mai devreme, cafeneaua isi revarsa aromele in strada. Dar cel mai important dintre universurile acestea pline de mitologie este Procope, cafenea pe care Paris-ul o pastreaza si astazi.

In meniul initial: cafea, sorbet turnat in cupe de portelan, chelneri imbracati exotic, dupa moda „armeana”, escorte (dame de companie), iluministi: Voltaire, Rousseau, Diderot si mese in drum, pe strada.

Anglia – Universitatile de-un penny

In Anglia, Charles al II-lea a incercat mai tarziu sa suprime statul la taclale in vazul lumii, deoarece erau „locuri unde englezii nemultumiti si neloiali se intalnesc si raspandesc anecdote scandaloase privind conduita Majestatii Sale si a Ministrilor Sai. Vorba populara britanica numea aceste locuri de intalnire publica „universitati de-un penny”, locuri unde puteai avea discutii la fel de stimulative despre calatorii, cat si despre politica. Pentru doar un penny, cat costa o cafea, bagai la cap o groaza de lucruri doar sa vrei.Sunt locurile pomenite chiar de Habermas in cartea sa privind „Sfera publica”, locuri de dezbatere si aprindere a scanteii revoltelor de tot felul.

Femeia si terasa. Barbatul infertil de la cafea

O fata onorabila n-avea ce cauta pana-n secolul 19 in cafenea sau pe terase. Scriitorea Emilie du Chatelet povesteste ca a decis intr-o zi sa se deghizeze in barbat, pentru a vedea cum se pune tara la cale. Tot in secolul XVII, nevestele au ripostat cu nervi & crize. Barbatii petreceau asa mult timp pe la terase si cafenele, ca-si neglijau femeile. Un pamflet intitulat„The Women (sic) Petition Against Coffee / Petitia femeilor (sic) impotriva Cafelei”deplangea soarta soatelor: „consumul excesiv al acestei licori penibil de moderne, abominabila si grobiana denumita Cafea, ne-a transformat barbatii in Eunuci, incat au devenit infertili, inutili si infructuosi.

Terasa e cu „de toate”: si trancaneala si alimentare. Si dragoste si revolta.

Sa-ncheiem periplul nostru pe terase cu un film romanesc.

In Filantropica (2002), Terasa aduna falitii Bucurestiului, profesorii, care beau si mananca precum „spartii” si trag tzepe. Nu mai repetam: preturile sunt trecute la gramaj, nu la portie. (scena din minutul doi)

Iti place Istoria noastra?Da like pe contul Facebooksi mesaj pe eugen.istodor@hotnews.ro. Iti trimitem desenele scenele de pe Terasa. Sunt desene numai bune de pus pe tricou!