Horror la persoana intai – Cronicile Wardstone

De ce sa devii vraci
Un vraci este un fel de echipa „Ghost Busters” a evului mediu. De fapt, a universului fantasy al lui Delaney, cu aer de ev mediu britanic, peste al carui relief se ridica ferme nevoiase, catedrale trufase, sate de vrajitoare si ruguri aprinse de Marele Inchizitor. Nu e o idee buna sa insisti asupra incadrarii istorice exacte a unui univers fantasy.

Cartea a doua

„Apoi gheturile au venit din nou peste pamant. Iar cand s-au retras, pana si forma dealurilor, pana si numele targurilor din vale se schimbase”, spune legenda care deschide fiecare volum al Cronicilor Wardstone, si ne vom multumi cu atat.

Vraciul este o pereche a preotului, cealalta fata a aceleiasi monede, un luptator impotriva Intunericului care detine cunostintele practice despre risipirea acestuia. Ca si preotii, vracii au o cultura solida, vorbesc, in mod obligatoriu, latina si greaca si sunt celibatari. Asemanarile se opresc, insa, in acest punct.

Vracii nu au credinciosi, nu tin predici – decat, cel mult, cand vor sa alunge, cu vorba buna, un duh rau – si nu iau parte la viata bisericii. De asemenea, nu practica magia, ci o combat. De cele mai multe ori, cred ei, puterile magice au surse demonice, vin in urma unui pact cu Raul.

John Gregory este cel mai intelept si mai priceput vraci din Comitat, un al saptelea fiu al unui al saptelea fiu, iar Thomas Ward este noul sau ucenic. Mos Gregory e tot mai slabit, varsta si lupta cu Intunericul i-au scazut puterile, iar un rau teribil si nevazut ameninta, din toate partile, Comitatul.

Micutul fiu de fermier pe care-l primeste in ucenicie va fi, probabil, cel din urma invatacel al sau.

Thomas Ward nu este insa un Harry Potter cu puteri magice, care arunca vraji si blesteme din varful baghetei, isi schimba forma cu polipotiuni si se face nevazut infasurandu-se in pelerina. Nici Comitatul lui Delaney nu are nimic in comun cu lumea contemporana, superficial deghizata pentru a lasa impresia de altundeva-altceva, din Harry Potter.

[c:1:d]J. K. Rowling se multumeste sa transforme scenariul unui serial pentru adolescenti, gen „Salvati de clopotel”, intr-un roman cu mici vrajitori la colegiu, adaugand cateva elemente de suspans. Personaje tipice, situatii-cliseu, dialoguri pe calapodul pustilor din ziua de azi.

Ceea ce-i reuseste lui Rowling este suspansul, iar Potter te prinde tocmai pentru ca te tine cu sufletul la gura de la un complot la altul, de la o situatie-limita la alta.

Harry Potter vs Thomas Ward – o comparatie daunatoare
Lumea Cronicilor Wardstone nu are nimic in comun cu cea din Harry Potter si orice apropiere dintre cele doua carti nu poate decat sa-i dauneze primeia. Singurul motiv pentru care cineva ar putea sustine comparatia ar fi interesul pentru promovarea seriei Wardstone, cu riscul de a pierde consideratia cititorilor pentru ceea ce trece drept o clona a ultra-best-seller-ului Harry Potter.

Delaney reuseste sa creeze o lume aspra si sufocanta, cu dealuri si paduri amenintatoare, cu sate si targuri sarace, dominate de o mentalitate rurala, suspicioasa, cu personaje care nu sunt nici bune, nici rele si care trebuie sa faca fata acestor conditii de viata.

Foamea si frigul sunt dusmani neiertatori, din cotloanele intunecoase pandesc pericole nevazute, si vracii sunt, pentru majoritatea locuitorilor din Comitat, o ultima solutie, un rau necesar.

La fel ca si Potter, micutul Ward porneste pe un drum initiatic, plin de pericole, si se indreapta spre ceea ce pare a fi implinirea unui destin – el se va transforma in eroul menit sa infrunte, candva, o amenintare cumplita, intruchiparea insasi a Raului. Asemanarile se opresc, insa, aici.

E ca si cum ai spune ca „Ulise” al lui Joyce e clona lui „Cuore – inima de copil” al lui Amicis, pentru ca ambele cuprind episoade cu copii care invata ceva despre viata.

Cartea a treia

O lupta pe taram spiritual
Din ucenicia de jumatate de deceniu a lui Thomas Ward, Delaney a scos pana acum la lumina ceva mai putin de doi ani incheiati, urmariti in patru volume traduse, rapid, si in limba romana: „Ucenicul vraciului”, „Blestemul vraciului”, „Secretul vraciului” si „Batalia vraciului” (Editura Corint Junior, 2006-2007).

In fiecare carte, exista o linie centrala – confruntarea cu un dusman de prim rang, cu o vrajitoare, un demon, un zeu stravechi sau cu insasi intruparea Diavolului – si multe linii si teme secundare.

Vraciul a fost indragostit, in tinerete, de o vrajitoare foarte periculoasa, Thomas e, si el, prieten cu Alice, o vrajitoare in devenire, familia de fermieri a ucenicului ascunde multe secrete, preotii pot deveni vraci si vracii pot alege sa devina preoti, unii dintre fostii invatacei ai vraciului au luat calea magiei si au capatat putere asupra mortilor s.a.m.d.

La fel ca Potter, eroul povestii lui Delaney este un copil care trece pragul adolescentei. Sunt, prin urmare, Cronicile Wardstone o serie pentru copii si adolescenti, care se vor identifica usor cu personajul cartii? As spune ca nu, si multi copii nu vor gusta, cred, aventurile vraciului si ale ucenicului sau.

Batalia vraciului

Literatura pentru copii e ludica, amuzanta si educativa, personajele sunt simpliste si caricaturale, sunt oameni, animale si obiecte vorbitoare deopotriva, raii se separa, net, de buni. Din contra, Delaney inventeaza un univers sumbru, cu personaje dinamice, complexe, cu episoade horror intense, cu o filosofie a raului care se contureaza pas cu pas.

Superstitiile medievale delimiteaza, in formarea unui vraci, perimetrul cunoasterii si al infruntarii Raului: cele mai raspandite creaturi supranaturale sunt duhurile rele, demonii si vrajitoarele; toate aceste creaturi se tem de doua lucruri: argintul, care le provoaca durere, si o combinatie de sare si fier, care le poate nimici; lemnul de scorus de munte e, de asemenea, eficient impotriva

vrajitoarelor. Acesta e intreg arsenalul vracilor; nici macar apa sfintita sau molitfele nu intra in discutie. Fara vraji, fara elfi si goblini, fara magie.

E mult mai putin spectaculos decat Harry Potter, sau decat clasicele fantasy-uri sword and sorcery, cu printese si dragoni. Insa lupta se muta, in acest fel, pe teren spiritual. Vracii trebuie sa invete sa posteasca, sa-si controleze frica, sa faca diferenta intre halucinatii si realitate.

Vor stapani Raul in momentul cand il vor intelege si cand vor privi prin ochii acestuia. Armele si luptele fizice aproape ca nu sunt importante; tot ce conteaza e ca, in momentul decisiv, vraciul sa fie stapan pe el insusi si sa actioneze nu sub imboldul fricii, ci sub acela al ratiunii si al vointei proprii.

Piatra de hotar a fantasy-ului
Cum Intunericul pandeste, in Comitat, dupa fiecare colt, Thomas se misca destul de repede pe drumul pregatirii sale si cititorul n-are timp nici sa rasufle, intre lupta cu o vrajitoare si goana din calea unui duh rau. E unul dintre motivele pentru care seria Wardstone creaza dependenta, si nu doar in randul cititorilor adolescenti.

Ca fantasy, Cronicile Wardstone reusesc sa creeze o lume distincta, acaparatoare; ca thriller, te tin constant in priza, iar ca horror, deseneaza decoruri gotice infioratoare si monstri convingatori. Perspectiva ucenicului, la persoana intai, iti declanseaza clopoteii de alarma si te obliga sa privesti dupa fiecare colt, cu toiagul strans intr-o mana si cu lantul de argint in cealalta.

Un vis in care ti-e frica pana sa si respiri, dar din care nu vrei sa te trezesti.