Hubris, un cost

Vorbim mult in ultimul timp despre avantajele si costurile integrarii in Uniunea Europeana. Nu fara temei, unii se tem de capacitatea firmelor autohtone de a face fata concurentei pe piata unica.

Deficitul actual sau viitor de competitivitate al unor firme romanesti ar trebui insa sa fie compensat de un salt de modernizare a societatii romanesti, in ansamblu; UE ar trebui sa reduca din entropia noastra. Acest salt nu poate fi imediat, dar el ar fi palpabil si, intr-o perspectiva mai lunga, ar aduce cresteri majore de productivitate si venituri ale cetatenilor.

Acesta este marele pariu al Romaniei! Dar nu asupra acestui subiect doresc sa starui, mai ales ca am facut referire adesea la probleme ale integrarii europene a Romaniei in aceasta rubrica .

Unii subliniaza importanta lobby-ului in circumstantele actuale (dupa referendumurile din Franta si Olanda), cand „economia politica” a extinderii Uniunii este mai evidenta. Acest lobby este facut, intr-un fel sau altul, de cei care in domeniul public (guvernanti, parlamentari, diplomati, alti functionari publici), dar si in sectorul privat reprezinta interese romanesti.

Este un reflex sa se presupuna ca lobby-ul sustine interesele afisate, ca aduce beneficii. Dar este oare orice demers productiv? Asa cum interventii inteligente pot modela perceptii si aduce beneficii, pot indrepta imagini, tot astfel, actiuni neinspirate, submediocre aduc deservicii.

Cel mai bun lobby este insa cel ce rezulta din activitatea normala a unui om, a unei organizatii; cand treaba este buna, prin ceea ce se face si se spune, imaginea pozitiva apare automat.

In engleza se foloseste un cuvant pentru mandria excesiva/trufia, lipsa de substanta: hubris. Increderea oarba in forte proprii, daca este combinata cu incompetenta, aduce prejudicii. Ai spune ca, in fond, fiecare pasare piere pe limba ei.

Asa este in cazul unor persoane individuale, care raspund de faptele lor admitand ca judecata celor din jur este corecta, ca justitia functioneaza drept; este si cazul unor firme care sunt conduse de manageri-patroni care nu au de dat seama in fata unor actionari pentru erori comise.

Cand este vorba de intreprinderi mari, cu actionariat dispersat, controlul echipei de management de catre consiliul de directori devine esential pentru a evita ca abuzuri si incompetenta sa duca la prabusirea afacerii. Greseli se pot comite, intrucat nu exista infailibilitate umana si organizationala. Dar conteaza enorm sa fie evitate erori ce s-ar repeta. Din erori se invata; asa este normal pentru fiinte rationale.

Cand este vorba insa de interesul public, lucrurile se complica mult. Aici, trufia, aroganta si incompetenta (hubris-ul), iresponsabilitatea pot aduce deservicii mari, inseamna costuri pentru societate. De aceea controlul (democratic) al puterii este esential. Nu este greu sa distingi sinceritatea, onestitatea, competenta de luciu de suprafata, de superficialitate, impostura, oportunism.

Unii sunt isteti, descurcareti, dar sunt goi – se vede ca „imparatul nu are straie”. Aroganta iesita din comun a altora este intretinuta de farisei ai momentului. Multi pretind a fi ceea ce nu sunt, vorbesc fara noima, sunt fanfaroni. Te intrebi daca isi dau seama ce fac. Rusinea, ca sentiment, bunul simt, par sa nu existe pentru asemenea personaje.

Exista si texturi de interese care ajuta la perpetuarea unor situatii paguboase pentru societate. Avem nenumarate exemple in mai bine de 15 ani de tranzitie.

Este adevarat ca entropia, hubris-ul exista in orice sistem real. Dar conteaza enorm ca mecanisme de ajustare, invatare (inclusiv de selectie) sa le atenueze – alti parametri fiind neschimbati numai astfel performanta se imbunatateste.

Omul care gestioneaza treburi publice sau o organizatie de interes public reprezinta bine interesele cetatenilor daca are un discurs onest, atent la asteptarile (dilemele) interlocutorilor, bazat pe competenta profesionala.

Pe un plan mai larg, avem nevoie de o administratie mai competenta, formata din oameni capabili sa dialogheze de la egal la egal cu omologii de la Bruxelles, din alte centre europene, de aiurea, in folosul tarii (vezi si articolul Alinei Mungiu Pippidi, „Mandria bine temperata”, revista „22”, 8 iunie, a.c).

Romania fiind tot mai deschisa, societatea, organizatiile publice si private autohtone sunt tot mai atent scrutate de observatori avizati straini. Diplomatia statului roman, eforturile altor instante de articulare a intereselor romanesti trebuie sa fie mai intense, dar intr-o maniera inteligenta, profesionista.

Daca nu vom elimina cat mai mult din hubris, acolo unde exista, in loc de beneficii vom avea costuri aditionale.

PS. Numerosi politicieni, oameni din mass-media folosesc termenul de „locatie” ca loc, asezare, ceea ce este incorect. Locatia este o notiune juridica ce priveste chiria pentru un obiect imprumutat; mai poate fi utilizata ca determinare a pozitiei unei nave maritime in larg.