Indonezia Tsunami Café, episodul 5. Cat costa cafeaua noastra cea de toate zilele?

Cafeaua i-a imbogatit pe multi. Terase si restaurante, importatori si prajitori, exportatori si procesatori, intermediari si revanzatori, pe lantul lung de la pamant la ceasca, fiecare zala dubleaza pretul. Pentru ca industria cafelei sa castige atat de bine, cineva trebuie sa piarda. As propune sa piarda fermierii. E cineva impotriva? Se abtine cineva?

Cafelele din zona lacului Toba sunt cotate in Top 10 mondial. Regiunea a fost binecuvantata de natura cu date geografice si geologice ideale pentru cultivarea cafelei. Sol vulcanic, altitudini mari, clima blanda, ploaie cat trebuie. Tampit sa fii sa plantezi altceva. Si totusi, din ce in ce mai multi tarani cultiva porumb, cacao sau ananas. Din cafea nu se mai poate trai.

Tragem linie si scadem

Profesorul Osmel Harianja e unul dintre putinii care inca inoata contra curentului. A mostenit cateva hectare de pamant pe inaltimile din Samosir si a cultivat cafea. Pana la primul rod serios trec 3-4 ani, timp in care plantatia absoarbe timp si parale. Domnul Harianja se intoarce acasa tarziu. Dimineata preda la doua scoli, dupa amiezile si le petrece pe plantatie, dand cu sapa.

Plantatie de cafea in Sumatra

Foto: Bradut Florescu

– Anul asta am cules pentru prima oara.

– Si? A meritat?

– Nu. De cand am pus eu cafea si pana acum, pretul pietei a scazut. Suntem la mana intermediarilor.

Am pus pe hartie cheltuielile aferente unei mici plantatii de cafea, cantitatea recoltata si pretul pietei. Rezultat: zero profit. Nici vorba de recuperarea investitiei in plante, ingrasaminte si mana de lucru.

Localnicii au partea lor de vina in ecuatie. Daca unul face profit din cafea, toti cultiva cafea. Productia creste, intermediarii speculeaza, pretul scade, taranii matrasesc cafeaua si se apuca toti sa puna avocado, ca se vinde scump. Productia creste, intermediarii speculeaza, pretul scade si o luam de la capat. Cine sa-i invete? Si de ce? Oamenii informati sunt mai greu de manipulat.

Miercurea e „market day” in Pangururan, capitala Samosirului. Aici si acum se fac jocurile saptamanii. Fermierii coboara din munti cu marfa incarcata pe motorete, pe magari sau pe dubite harbuite, intermediarii din Sidikalang sau Berastagi trimit oameni sa ia marfa. Cartofi, mirodenii, peste, fructe si, fireste, cafea, multa cafea.

Doua babute se tocmesc cu reprezentantul intermediarului, o cucoana la 40 de ani, unsa la propriu si la figurat cu toate alifiile. Samsarita le desarta cafeaua intr-un sac imens si le pune sa aleaga boabele cu defecte. Despre bani vor discuta mai incolo. Intreb.

– Cu cat o vindeti, doamna?

– E prea devreme sa va spun. Astept un telefon de la buyer-ul din Sidikalang. El face preturile. Dar nu acum, pe la doua-trei. Cata vreti sa cumparati? Am 900 de kilograme. Daca o luati pe toata, va fac un pret mai bun.

O tona de cafea. Am fata de engrosist?

Citeste articolul integral pe amazingrace.ro