Sari direct la conținut

Insemnari de bancher. Episodul I – Momeala

HotNews.ro

Nicu il privi pe furis. Nimic nu trada la el faptul ca fusese plasat pentru a fura secretele primei banci din tara. Radu parea angajatul model. Elegant, saritor si permanent politicos, iti lasa senzatia ca fusese scolit la Harvard. Nu intreba mai nimic niciodata, iar daca cineva din Directie il intreba ceva legat de un dosar de credit, ii servea un raspuns riguros si argumentat. Acum discuta pe messenger cu nevasta-sa, angajata si ea la un IFN care abia-si ducea zilele.

-Mor de somn, zise Radu cascand cu un trosnet de falci. Hai frate sa sunam la tampitul ala din Constanta, sa vedem daca nu ne fraiereste cu cererea lui de credit. Radu isi lua sacoul bleu inchis, se indrepta catre telefon si cupla dispozitivul de inregistrare.

Banca fixase prin norme interne ca fiecare verificare pe care o faceau sa fie inregistrata audio, pentru a le servi drept proba in cazul unui control intern. In urma cu doi ani doi angajati o patisera din cauza ca semnasera pentru un imprumut de un 1.200.000 de euro, unei firme fantoma. Nimeni nu-i crezusera cand au spus ca la numerele la care nu mai raspundea acum nimeni, ei au vorbit cu directorul financiar al companiei fantoma. De cand cu scandalul acela, executivii bancii dispusesera ordinul de a fi inregistrate toate verificarile firmelor.

-Cacat, zise Radu. Nu ridica nimeni telefonul. Aseza aparatul in suport si intorcandu-se catre Nicu, ii zise aranjandu-si distrat, ciorapii. Auzi, nu ai impresia ca aia de la Unicredit au copiat produsul nostru pe imobiliar?

Nicu nu stia ce sa-i raspunda. Intr-adevar, bancile romanesti isi furau de mult timp intre ele produsele. Apogeul a fost in 3 aprilie 2006, cand primele doua banci au lansat in aceeasi zi, acelasi tip de produs. Pana si comunicatele de presa sunau aproape la fel. Daca stergeai din comunicate numele bancilor, puteai sa le confunzi cu usurinta. Aaaa… si mai diferea desigur, numele produsului. Creditul revolving scos de BRD – Groupe Société Générale se numea „Expresso NonStop”, iar cel lansat de BCR, la nici 60 de minute distanta- „MaxiPlus BCR„

Radu stia ca in spatele acestor lansari, lupta era teribila. Costurile crearii si apoi lansarii pe piata a unui produs bancar nou, te pot duce la cateva sute de mii de euro, orice bancher stia asta. Mai intai se fac studii de piata pentru a se vedea ce produse ar prefera consumatorii. Pe urma, o echipa de bancheri lucreaza la confectionarea produsului. Dupa ce el e “desenat”, se testeaza. In urma testelor, mai intervin mici ajustari. Abia pe urma el e lansat pe piata, cu tot ce presupune promovarea lui.

Radu intuise cati bani poate face din vanzarea proiectelor de produse bancare. O avea pe Mara la resurse umane, iar biata femeie ii punea la dispozitie evaluarile de personal care se faceau in banca. Din fisele ei, pe care le consulta noaptea dupa ce Mara adormea, aflase Radu de punctele slabe ale celor din departamentul care se ocupa de produsele noi. Si le speculase cu abilitate. Cel putin pana acum.

Mara era o femeie singura, care isi facuse un cont pe un site de matrimoniale, de pe care Radu agata femei, atunci cand sotia ii era plecata. Era inteligent si le vrajea din doua, maxim 3 mesaje. Peste Mara daduse absolut intamplator. Se jucase cu optiunea “search” de pe site-ul de dating, iar Mara ii aparuse la prima cautare. Cand i-a vazut datele, a stiu imediat ca e o femeie vulnerabila. Lucra in domeniul bancar, ceea ce insemna ca nu avea foarte mult timp liber, iar pasiunea ei cea mai mare erau excursiile. “Victima sigura!”, si-a spus el atunci , razand.

Erau impreuna de 4 luni, dar nimeni din banca nu stia asta. Asa cum nu stia ca Radu facea lunar zeci de mii de euro, exploatand slabiciunile sistemului.

NOTAAcesta este un roman. Un thriller economic sau de business, cum vreti sa-i spuneti. E in principal un roman fantasy, chiar daca veti recunoaste fapte sau personaje reale din bancile locale. E un roman care incearca sa descrie din spatele cortinei viata dintr-o banca. Despre cum se fura uneori bancile intre ele (produse, oameni, idei si in cele din urma, bani), pana la tehnici prin care clientii sunt spoliati.

Vom incerca sa descriem de asemenea cum ajunge o criza aparent fara legatura cu piata bancara locala, sa afecteze consistent institutiile financiare romanesti. Cine impune tacerea in banci si mai ales, de ce. Cine face imaginea bancilor si mai ales cum si cat costa acest proces. Cine si cum stabileste costul unui credit (dobanda)? Care e banca „campioana” la taxe si comisioane impuse clientilor? Si mai ales, cum de nimeni nu indrazneste sa se puna cu bancile?

Despre toate acestea veti putea citi in randurile urmatoare. Cu precizarea repetata ca e un roman.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro