Inteligența artificială în avocatură. Unde suntem și spre ce ne îndreptăm?

Într-un articol publicat recent, am vorbit despre ce este inteligența artificială (AI) în sens general, și despre impactul utilizării sale în sistemul judiciar. Însă AI nu a ocolit nici activitatea avocațială. Dimpotrivă, progresul înregistrat a condus chiar la noutăți lingvistice, începând să fie utilizați termeni precum „lawbot” sau „lawyer bot”.

Recent, la finalul anului trecut, banca de investiții Morgan Stanley (1) anunța că a economisit 10 milioane de dolari pentru onorarii avocațiale și 50.000 de ore de muncă folosind „robot Libor lawyers”, în loc de servicii prestate exclusiv de avocați umani, pentru procesul de analiză și revizuire a clauzelor din contractele de credit referitoare la Libor (London Interbank Offered Rate) (2). În același articol, este dat un alt exemplu al ING, care a apelat, de asemenea, la AI pentru revizuirea a 1.4 milioane de pagini de contracte de credit și care analizează posibilitatea de a extinde utilizarea software-ului și la aprobarea creditelor.

Studiind piața serviciilor bazate pe AI în domeniul avocaturii, se poate constata existența a două tendințe principale de dezvoltare: pe de o parte, algoritmi care înlocuiesc activități ale avocaților umani, iar pe de altă parte, algoritmi care eficientizează activitatea avocaților umani. Prima categorie este cea care suscită dezbaterile cele mai aprinse, aducând în atenție întrebarea în ce măsură poate un algoritm AI să înlocuiască un avocat. Exemplele practice demonstrează că au fost deja făcuți pași în această direcție.

Cu un nume sugestiv, Do Not Pay se autoproclamă pe prima pagină a website-ului propriu „primul avocat robot din lume”, îndemnând vizitatorii „să lupte împotriva corporațiilor, să învingă birocrația și să dea în judecată pe oricine cu apăsarea unui singur buton” (3). Aplicația pretinde să acorde utilizatorilor facilitatea de a reda în cuvinte proprii problema de drept cu care se confruntă, urmând ca software-ul dezoltat pe modelul de învățare automată să traducă în limbaj juridic și să completeze documentele necesare pentru soluționarea problemei. Printre serviciile listate pe site se regăsesc sarcini relativ ușor de automatizat (contestarea amenzilor pentru parcări ilegale, rezilierea unor contracte de prestare servicii ș.a.), dar și servicii cel puțin surprinzătoare sau de o complexitate sporită, precum „annul my marriage” sau „make money online”.

Interesantă este și povestea din spatele platformei Do Not Pay. În urmă cu câțiva ani, pe vremea când avea 18 ani, fondatorul Joshua Browder obișnuia să ia amenzi pentru parcare, a căror plată nu și-o permitea. Căpătând o experiență nedorită, dar vastă, a învățat care sunt argumentele pe care le putea utiliza pentru a contesta cu succes amenzile. Ulterior, pentru a nu copia conținutul contestațiilor, a creat prima versiune a Do Not Pay pentru a automatiza acest proces și pentru a-și impresiona familia, ca efect colateral (4). Cinci ani mai târziu, aplicația sa a fost premiată de American Bar Association (5) cu premiul Louis M. Brown Award for Legal Access.

În timp ce Do Not Pay este o aplicație destinată utilizatorilor finali (potențialilor clienți ai serviciilor avocațiale), alte unelte care înlocuiesc rolul avocaților în diverse activități se adresează chiar societăților de avocatură sau departamentelor juridice ale diverselor companii, pentru automatizarea anumitor sarcini. Un astfel de exemplu este Neota Logic (6). Prin intermediul acestei platforme, la cererea unor societăți de avocatură, au fost dezvoltate aplicații precum: (i) automatizarea încheierii acordurilor de confidențialitate (“non disclosure agreements”), (ii) o aplicație web gratuită pusă la dispoziție de echipa de litigii Allen & Overy Hong Kong victimelor fraudelor informatice pentru a parcurge pașii imediați ce trebuie urmați pentru blocarea contului accesat în mod neautorizat și sesizarea autorităților competente, (iii) o aplicație pentru îndrumarea persoanelor fizice din Australia ce nu și-au putut desfășura activitatea din cauza pandemiei, pentru a înțelege criteriile de eligibilitate și a parcurge procedura pentru acordarea ajutorului financiar guvernamental.

Cea de-a doua categorie amintită anterior se referă la algoritmi care eficientizează activitatea avocaților umani, iar lista este una lungă și acoperă o gamă variată de activități punctuale “delegate” algoritmilor, dintre care amintim cu titlu de exemplu: KM Standards (pentru redactarea unor template-uri de contracte), Kira Systems (pentru management-ul sarcinilor în cadrul unei echipe), Fast Case (pentru cercetare juridică). Spre deosebire de categoria anterioară, aceste aplicații nu sunt destinate neapărat utilizatorilor finali, ci chiar avocaților, ocupându-se de sarcini punctuale ce pot fi automatizate pentru eficientizarea muncii acestora.

Din același registru face parte și aplicația ROSS ce utilizează procesarea de limbaj natural și algoritmi de învățare automată pentru a facilita cercetarea juridică prin: (i) sistem de căutare pe bază de întrebări, iar nu simple cuvinte-cheie, (ii) identificarea unor spețe relevante cu limbaj similar, iar nu doar identic cu cel introdus, (iii) rezumarea jurisprudenței identificate, pe baza întrebărilor introduse, (iv) transmiterea unor notificări în cazul unor modificări legislative relevante pentru cercetările efectuate.

Sunt aceste exemple suficiente sau concludente pentru a putea trage concluzia că avocații vor fi în curând înlocuiți de algoritmi? Într-un articol dedicat (7) acestei teme, autorii analizează pe rând tipurile de sarcini îndeplinite de avocați, estimând potențialul impact al AI asupra forței de muncă umane sub trei categorii: impact minor, impact moderat și impact major. În timp ce printre activitățile incluse în categoria de impact minor se regăsesc, în opinia autorilor, exemplificativ consultanța acordată clienților, negocierea și reprezentarea în instanță, la polul opus, printre activitățile cu impact major se regăsește revizuirea documentelor. La granița între cele două, în categoria activităților cu impact moderat sunt listate: redactarea de documente, efectuarea de due diligence, cercetarea juridică și stabilirea strategiei.

În viziunea acelorași autori, departe de a fi automatizată în viitorul apropriat este reprezentarea clienților în instanță. Pe lângă rigoarea normelor procedurale și restricțiile mult mai severe din sălile de judecată, un impediment principal pentru o astfel de automatizare este componenta emoțională implicată în procesul de luare a deciziei. Nu doar argumentele sunt cele care contribuie la convingerea unui judecător, ci și emoțiile transmise de avocatul pledant, iar trăirile afective sunt departe de a fi codate și procesate prin algoritmi. Cel puțin în prezent.

Astfel, într-o măsură mai mică sau mai mare, în funcție de domeniul de activitate și de aria de practică, munca avocaților suferă și va continua să sufere transformări din nevoia de adaptare la cerințele pieței și la progresul tehnologic. Dar, similar riscurilor generate de utilizarea AI în sistemul judiciar, apelarea la aceste unelte pentru a înlocui sau eficientiza servicii avocațiale presupune la rândul său provocări specifice.

În special în privința algoritmilor care înlocuiesc activitățile avocaților umani, de cele mai multe ori, intenția declarată este de a facilita accesul cetățenilor (cu venituri reduse) la servicii avocațiale și, atunci când este cazul, la justiție. Însă dreptul la apărare ar putea fi periclitat dacă serviciile avocațiale sunt oferite de personal necalificat (uman sau computerizat). Autorizarea sub diverse forme a profesioniștilor care prestează astfel de activități garantează un anumit standard de pregătire și formare profesională care, în final, reprezintă o garanție a protecției drepturilor și intereselor cetățenilor ce apelează la acești profesioniști. Liberalizarea completă a acestui domeniu, sub dezideratul garantării dreptului la apărare, ar putea conduce tocmai la consecința contrară, întrucât apărarea trebuie să fie și calificată, iar nu doar la îndemână.

Apare astfel întrebarea în ce măsură un algoritm AI poate fi considerat o persoană neautorizată să presteze servicii avocațiale. Învestite cu judecarea unei pricini a cărei soluționare depindea de răspunsul la această întrebare (8), instanțele din Statele Unite ale Americii au făcut o distincție între activități de practicare a dreptului și activități de îndrumare prin kit-uri de tipul “do-it-yourself” (“ocupă-te singur”).

Concret, compania Legalzoom fost acționată în instanță pentru practicarea neautorizată a dreptului, potrivit legislației din statul Missouri, întrucât oferea clienților săi formulare și servicii legale. Website-ul avea două funcționalități principale: pe de o parte clienții puteau descărca formulare tipizate legale necompletate, pe care mai apoi să le printeze și completeze singuri, iar pe de altă parte clienții puteau completa un chestionar online, urmând ca un angajat Legalzoom să pregătească documentele legale prin inserarea informațiilor furnizate de client într-un template și să verifice conținutul, astfel încât informațiile să fie complete.

Concluzia judecătorilor a fost în sensul că portalul online prin care utilizatorii Legalzoom completau un chestionar și primeau în schimb formulare completate și verificate de angajații Legalzoom reprezinta mai mult decât un simplu produs (un kit “do-it-yourself”). Pe cale de consecință, având în vedere că persoanele care prestau acest serviciu nu erau autorizate să practice dreptul în statul Missouri, exista un risc evident ca publicul să fie consiliat în probleme juridice de persoane necompetente.

Vestea bună este că organizațiile internaționale sunt preocupate de aceste probleme și încep să apară orientări în domeniu. Spre exemplu, Consiliul Barourilor ș Societăților de Drept din Europa (CCBE) și Fundația Europeană a Avocaților (ELF) au publicat în martie 2022 în cadrul programului AI4Lawyers (9) “Ghidul pentru utilizarea de către avocați și firmele de avocatură din Uniunea Europeană a uneltelor bazate pe inteligența artificială” (“Ghidul CCBE”). Acesta include potențiale scenarii privind modul în care va fi folosită inteligența artificială în viitor de către avocați, precum și principalele riscuri ale utilizării AI de care avocații ar trebui să fie conștienți.

În privința riscurilor, este amintit, cu titlu de exemplu, riscul de încălcare a obligației de confidențialitate față de client, în cazul în care dezvoltatorii instrumentelor bazate pe AI utilizate transmit datele puse la dispoziție de avocați pentru procese de antrenare sau de analiză efectuate de către terțe companii. În plus, pe lângă astfel de riscuri ce privesc mai degrabă aspectele tehnice, Ghidul CCBE amintește și de riscuri prezente mai degrabă la nivel psihologic și deontologic, precum “frica de a fi lăsat deoparte” (prescurtată în engleză ca FOMO, de la “fear of missing out”) ce îi poate determina pe avocați să se prezinte public drept pionieri ai unor noi tehnologii, pentru a căror utilizare corespunzătoare nu dețin însă competența profesională necesară.

Astfel, similar utilizărilor din sistemul judiciar, utilizarea AI în practicarea avocaturii prezintă beneficii însemnate atât pentru avocați, prin creșterea eficienței muncii avocaților, reducerea timpului dedicat activităților de rutină ce pot fi automatizate și îmbunătățirea rezultatelor cercetării juridice, cât și pentru clienți, prin îndrumare în parcurgerea unor proceduri legale lipsite de complexitate și pentru care nu au nevoie de ajutor de specialitate.

Cu toate acestea, dezvoltarea acestor tehnologii de o manieră iresponsabilă și liberalizarea fără bariere a serviciilor avocațiale ascund pericole despre care utilizatorii finali este posibil să nu fie conștienți. După cum corect s-a reținut într-o altă cauză din Statele Unite ale Americii (10), scopul reglementării unor activități rezervate prin lege avocaților “nu este să protejeze baroul de concurență, ci să protejeze publicul de pericolul de a fi consiliat sau reprezentat în probleme legale de persoane incompetente sau neserioase” (11).

Un articol semnat de Angelica-Georgiana Alecu, Associate (aalecu@stoica-asociatii.ro), STOICA & Asociații.

Note:

(1) W. Shaw, Morgan Stanley’s Robot Libor Lawyers Saved 50,000 Hours of Work, disponibil la https://www.bloomberg.com/news/articles/2021-10-22/morgan-stanley-s-robot-libor-lawyers-saved-50-000-hours-of-work (accesat la 7 mai 2022)

(2) Ca urmare a unor fraude constatate, Libor a fost înlocuit începând cu 31 decembrie 2021 cu SOFR (Secured Overnight Financing Rate). Pentru mai multe detalii, a se vedea M. Marquit, B. Curry, What Is Libor And Why Is It Being Abandoned?, disponibil la https://www.forbes.com/advisor/investing/what-is-libor/ (accesat la 7 mai 2022)

(3) Disponibil la https://donotpay.com/ (accesat la 7 mai 2022)

(4) P. Belton, Would you let a robot lawyer defend you?, disponibil la https://www.bbc.com/news/business-58158820 (accesat la 7 mai 2022)

(5) https://bit.ly/38aurRf (generat la 7 mai 2022 prin https://bitly.com/)

(6) A se vedea https://www.neotalogic.com/industry/legal/ (accesat la 7 mai 2022)

(7) D. Remus, F.S. Levy, op.cit.

(8) Janson și alții c. Legalzoom.com, Inc.- 802 F.Supp. 2d 1053, 1059 (W.D. Mo. 2011). Pentru mai multe detalii, a se vedea https://casetext.com/case/janson-v-legalzoomcom (accesat la 7 mai 2022)

(9) Disponibil la https://www.ccbe.eu/fileadmin/speciality_distribution/public/documents/IT_LAW/ITL_Reports_studies/EN_ITL_20220331_Guide-AI4L.pdf (accesat la 7 mai 2022)

(10) Hulse, 247 S.W.2d at 857–58

(11) Citatul original: “is not to protect the Bar from competition but to protect the public from being advised or represented in legal matters by incompetent or unreliable persons”