INTERVIU „Cel mai mult mă îngrijorează specia umană”. Filmat 5 ani, în condiții dificile, un documentar românesc arată fața necunoscută a Deltei Dunării

În 2021, Dan Dinu și Cosmin Dumitrache au semnat regia „România Sălbatică”, cel mai amplu proiect de documentar dedicat naturii din țara noastră. Câștigător al Premiul publicului (Zilelor Filmului Românesc), în cadrul TIFF 2021 și al premiului GOPO 2022 pentru „Cel mai bun film documentar”, filmul a prezentat imagini în premieră pentru România, din regiuni spectaculoase și greu accesibile, precum și povești unice despre biodiversitatea țării. 

În 2026, fotograful Dan Dinu revine cu un nou proiect spectaculos, primul documentar românesc de amploare dedicat Deltei Dunării. Realizat pe parcursul a cinci ani, în condiții dificile de filmare în natură, cu sprijinul specialiștilor și organizațiilor de mediu, „Delta Sălbatică” va avea premiera pe 5 iunie, în cadrul LYNX Festival, primul și singurul festival din România dedicat exclusiv fotografiei și filmului documentar de natură (1-7 iunie, Brașov). 

Noul film, cu un scenariu semnat de Codruța Florea, expune povestea din perspectiva apei, cu ajutorul vocii actriței Medeea Marinescu. 

„Este la primul documentar pe care îl narează și i se potrivește foarte bine acest lucru. Abia aștept să o descoperiți în film în această ipostază inedită”, spune regizorul.

Obiectivul a fost să aibă un film de cinema de 100 de minute, pe care să-l împartă în două episoade de 50 de minute, însă, așa cum adaugă, povestea s-a dezvoltat odată cu ei și i-a surprins, așa că a rezultat un film de două ore și patru episoade. 

„Nu am construit filmul pentru a trage un semnal de alarmă, ci din contră, l-am construit pentru ca privitorii să înțeleagă importanța apei. Și nu doar pentru acest loc, ci pentru oricare altul. Apa este viață, apa construiește. Poate că la finalul documentarului o să avem un moment de reflexie pentru a fi mai cumpătați.”

„Fotografiez în Deltă de aproape 20 de ani și sunt mereu surprins”

– După toate experiența de aici, ce ați descoperit în Deltă și v-a surprins?
– Dan Dinu: Merg să fotografiez în Deltă de aproape 20 de ani și sunt mereu surprins. Ca să vă dau un exemplu, am rămas într-o zi pe un grind înconjurat de apă pentru a filma niște plante acvatice. Sau cel puțin ăsta era planul. La un moment dat, chiar înainte să mă apuc de treabă, am zărit o scoică de râu atât de colorată și faină încât mi-a deturnat întreaga sesiune de filmat. M-am concentrat să-i spun povestea și am uitat de plante. A apărut astfel o poveste complet nouă, care sunt sigur că o să impresioneze multă lume, pentru că este cu un animal pe care rareori îl băgăm în seamă, mai ales când este la concurență cu egrete, lebede și pelicani. Au mai fost astfel de momente care au apărut de niciunde, cum ar fi niște colembole care s-au băgat singure în fața lentilei în timp ce filmam eclozarea țânțarilor și au furat toată atenția. Ce sunt aceste colembole? Niște vietăți fascinante, niște supereroi. Vă invit să descoperiți în film povestea lor.

„Pentru mulți asta este Delta: câteva poze furate de ici pe colo, niște postări pe social media”

– Și, apropo de asta, care e cea mai mare diferență între Delta „de Instagram” și Delta reală?
– Cred că Delta reală este mult mai fascinantă pentru că are extrem de multe conexiuni neștiute care se desfășoară doar în fața celor care chiar au răbdare să o descopere. Mulți dintre turiștii Deltei se suie într-o barcă de viteză la Tulcea, gonesc până la Mila, mai apoi la Letea, unde dau o fugă la cai și la pădure, iar apoi, după ce mai fac un popas pe plaja de la Sulina, se întorc „fascinați” înapoi. 

Este cel mai nociv turism care se poate practica în acest loc. Nu înțelegi nimic din ziua respectivă și nu de puține ori din astfel de bărci mai și răsuna muzică la maxim. Pentru mulți asta este Delta, câteva poze furate de ici pe colo, niște postări pe social media din care să se vadă că au fost în Deltă și gata. Însă biodiversitatea acestui loc, unică în Europa, habitatele uimitoare, animalele pe care le poți întâlni la tot pasul, complexitatea locului, sunt cu totul altă poveste. Trebuie doar să ai un pic mai multă răbdare.

„Cel mai mult mă îngrijorează specia umană”

– Cât de fragilă este Delta, în realitate, și ce schimbări ați observat în acești ani de filmare? Spre exemplu, există specii sau zone care v-au îngrijorat?
– Ca orice habitat acvatic, Delta are o putere de regenerare uimitoare. Uneori chiar și atunci când anumite zone sunt afectate, se pot reface rapid, dar asta nu înseamnă că nu există probleme. Ca să dau un exemplu, în lunile de iarnă, localnicii dau foc la stuf.

În trecut se făcea acest lucru pentru regenerarea stufului în vederea recoltării și pentru a face loc peștilor pentru a se reproduce. Poate există și adevăr în aceste practici tradiționale, însă pierderile de pe urma focului sunt devastatoare, iar în ultimii ani am asistat la incendii uriașe. 

Am reușit chiar să documentăm și noi anumite aspecte care să arate problemele cu care se confruntă animalele în aceste perioade. Una dintre ele este prezentă pe larg în film. 

O altă problemă pe care am văzut-o cu ochii mei în urmă cu vreo doi ani a fost legată de pelicani. Un grup considerabil a ieșit din zona tradițională de cuibărit de la Roșca – Buhaiova, unde este cea mai mare colonie de pelicani comuni din afara Africii, și a încercat să cuibărească undeva într-o margine a lacului Merhei. 

La început nu erau deloc sperioși și am putut sta la o distanță considerabilă să îi filmăm cum se comportau absolut natural. La câteva zile am revenit și ni s-au părut cumva mai speriați, dar ne-au acceptat. După alte câteva zile, imediat ce ne-au zărit barca au început să se agite. Nu i-am stresat și am păstrat distanța, însă mai rămăseseră doar câțiva, iar multe dintre cuiburi erau goale. 

Am aflat puțin mai târziu că foarte multe bărci cu turiști au intrat peste ei, iar niște așa ziși „ghizi” se urcau cu barca pe mal peste cuiburi pentru a arăta clienților cum arată ouăle de pelican. Un astfel de comportament este inacceptabil. Schimbări se văd mereu în Deltă, iar din păcate cele mai multe sunt generate de noi. Sunt convins că natura se poate reface dacă o lăsăm, dar cel mai mult mă îngrijorează specia umană care se pare că nu înțelege importanța conservării naturii.

„Nu poți vorbi despre Deltă fără a arăta lumea de sub ape”

– Care a fost cel mai greu cadru de obținut sau ce animal v-a pus cel mai mult la încercare?
– Ca de foarte multe ori, mamiferele sunt cele care se lasă mai greu filmate. Am avut succes cu unele, dar ghinion cu altele. Însă provocările au venit mai ales de la încercarea de a surprinde anumite comportament. 

De exemplu, ciorile grive vin frecvent să prade cuiburile de pe lacuri, unde stau laolaltă chire, chirighițe, pescăruși și corcodei. Este foarte interesantă strategia pe care o folosesc, pentru că lucrează în echipă. 

Nu vă pot da spoilere din film, dar pentru a surprinde întreaga scenă, pe care o văzusem cu ceva vreme în urmă, și pe care acum îmi doream să o și documentăm, am avut nevoie de o săptămână în care să stăm zi de zi într-o barcă în mijlocul lacului, până am reușit ce ne doream. 

O altă provocare a fost să reușim să facem cinste Pădurii Letea, cea mai nordică pădure cu aspect subtropical din lume. Fără să ai o vreme cu ceață care să dea magie acestui loc parcă nu este ce trebuie. Am avut însă noroc, iar într-o dimineață de toamnă am avut condițiile perfecte. Cred că secretul este să dedici suficient timp.

– În toți acești cinci ani, care au fost cele mai mari provocări pe care le-ați întâmpinat?
– Cred că cea mai mare provocare a fost să nu-mi pierd concentrarea și să nu alerg după mult prea multe povești. Inevitabil am cam făcut asta și de aia o să avem patru episoade în loc de două și un film de cinema mai lung decât am vrut inițial. 

Eu sunt genul de om care, dacă vede undeva o poveste faină, nu se poate abține să nu o urmeze puțin, iar când îmi dai seama că poate nu mai am nevoie de încă un fir narativ, am deja mult prea multe secvențe filmate ca să mă mai pot opri. 

Aș mai puncta o provocare, aceea de a filma subacvatic. Nu poți vorbi despre Deltă fără a arăta lumea de sub ape. Pentru asta ne-am luat o lentilă de macro specială, cu care se pot filma sub apă detalii, iar așa am putut arăta lumea inedită a viețuitoarelor de aici. 

Pentru a arăta peisajul a fost nevoie de o dronă subacvatică, un mic submarin conectat de telecomanda cu care îl controlezi printr-un cablu. Nu de puține ori am fost atât de fascinat de ce filmam, încât l-am încâlcit atât de tare printre plante, că abia l-am mai putut recupera.

„Un turist educat poate disciplina un ghid needucat”

– Sfântu Gheorghe și alte zone din Deltă au devenit foarte căutate turistic. Ce înseamnă „turism responsabil” într-un ecosistem atât de sensibil?
– Poate cel mai important ar fi să apelăm la un turism lent. Adică să renunțăm la bărcile de viteză și la turele care promit că ne arată toată Delta într-o zi. Valurile pe care aceste bărci le fac mătură vegetația de pe maluri, răstoarnă cuiburile și mai și provoacă uneori accidente cu victime. 

Poți alege oricând un caiac sau o canotcă, poți alege ghizi care știu să facă un turism de calitate, poți alege un tur specializat pe birdwatching sau pe fotografie, iar la final o să fii mult mai câștigat. Înainte de toate trebuie să te gândești ca trecerea ta să fie una care să nu lase niciun impact major asupra locului.

– Cum poate un om obișnuit să viziteze Delta fără să-i rănească spiritul? Există lucruri aparent mici pe care turiștii le fac și care afectează ecosistemul mai mult decât își imaginează?
– Cred că aici cel mai important lucru este alegerea ghidului. Trebuie mereu căutați acei oameni care fac turism responsabil. Iar dacă turiștii au nimerit cu cineva care se comportă neadecvat, cum a fost cazul cu deranjarea cuiburilor de pelicani de care am povestit, să îi spună ghidului ce nu face bine, să încerce să discute cu el. Până la urmă, un turist educat poate disciplina un ghid needucat, tocmai pentru că el este cel care aduce bani ghidului, deci acesta fie se conformează, fie își pierde din clienți. Și ar mai fi ceva, poate cel mai important lucru, să nu se grăbească.

– Delta înseamnă și oamenii care trăiesc aici. Ați intrat în contact cu aceste comunități, ce ați descoperit despre ele?
– Delta și oamenii locului sunt inseparabili și s-au dezvoltat împreună. Nu doar că am luat contact cu oamenii de aici, dar am fost parte din aceste comunități. La Mila 23 suntem ca acasă, iar la Letea am avut ocazia să locuim cu o familie extrem de primitoare. Am văzut cum au crescut copiii din aceste sate și am văzut cum s-au stins unii bătrâni. 

Am mers cu ei la pescuit, am petrecut alături de ei Revelionul lipovenesc, am stat la un pahar de vorbă. Oamenii de aici au multe povești interesante pentru că viața din Deltă nu este deloc ușoară. Normal că și aici, ca în multe alte locuri, lucrurile se schimbă, se modernizează, uneori cu bun simț, alteori mai haotic, dar este ca în orice comunitate în tranziție. 

Normal că sunt și probleme, iar anumite lipsuri sau idei de îmbogățire rapidă mai împing localnicii către braconaj, însă nu cred că radiografia Deltei este diferită față de o radiografie a României în general, cu bune și cu rele.

– După toată experiența dumneavoastră de viață în natură, ce credeți că ar fi bine să înțelegem despre conservarea și protejarea acesteia?
– Noi avem mai mereu aroganța să spunem că trebuie să salvăm planeta, dar cred că ar fi cazul să înțelegem că, de fapt, nu ea are nevoie de salvare, ci noi avem. Noi fără ea nu putem trăi, ea fără noi s-ar putea chiar să o ducă mai bine. De aici și cel mai important aspect, conservarea nu este pentru a ajuta natura, este pentru a ne ajuta pe noi.

– Dar Delta, ce credeți că spune despre România?
– Pentru că este locul cu cea mai mare biodiversitate de pe continent, cred că ne poate spune cât de importantă este România la nivel european. Delta ne arată și o poveste despre reziliență, pentru că deși o mare parte a fost desecată pentru agricultură, iată că încă are forța de a ne uimi. 

Poate că nu ar fi o idee rea să redăm Deltei ceea ce i-am furat, poate nu ar fi rău să lăsăm apa să vindece acest loc și să ne ajute. Când ne gândim la lupta împotriva schimbărilor climatice, ne gândim că ar trebui să plantăm mai multe păduri, însă zonele umede stochează mai ușor și mai rapid carbonul. Poate că ar trebui să începem prin refacerea zonelor umede. Poate ar trebui să începem prin refacerea completă a Deltei, iar atunci acest loc sigur ar avea o nouă poveste de spus.