​​INTERVIU cu Irlo Doidoi- De ce arta graffiti-ului este un fel de sport extrem

Irlo Doidoi, pe numele sau real Alexandrescu Laurentiu, este un artist stradal in varsta de 30 de ani care transforma orice bucata de beton intr-o poveste. Lori, cum ii place sa i se spuna, este un om care acum 10 ani a pornit spre Bucuresti cu un rucsac de spray-uri si cu ganduri marete. E artistul care s-a visat arhitect si care a calatorit pana in America, unde s-a perfectionat in arta graffiti-ului. L-am cunoscut intr-o seara de februarie, la atelierul lui de pe langa Parcul Cismigiu, o cladire mazgalita cu graffitti, in fata careia o gramada de liceeni cu skate-uri il asteptau. Irlo, ca in fiecare seara isi da intalnire in acest loc cu prietenii si cu viitorii artisti stradali la un meci de ping-pong, pe o masa improvizata de la etajul trei.

Cum te-ai apucat de desenat si care a fost prima ta creatie?

De desenat m-am apucat de mic, motiv pentru care in clasa a V-a m-a trimis tata la arte, dar concret, prima data cand am pus mana pe spray a fost la Bistrita, in 1997, intre blocurile din cartier unde stiam ca nu o sa fiu deranjat de nimeni. Era un loc unde se tinea gunoiul si acolo am bagat primele litere. Am scris “țavă” pentru ca tata imi spunea ca la Bistrita se vorbeste o romana stricata, el fiind banatean.

Ce te-a motivat sa te apuci de graffiti?

Cand am inceput eu sa desenez litere, la Bistrita, in 1997, era deja o miscare cu cativa care se ocupau cu asta de vreo 2-3 ani si, copil fiind, am inceput sa vad graffiti prin oras si am vrut si eu. Saltul de la Street Art la ceea ce fac acum a fost undeva prin liceu cand m-am mutat la Arad si am inceput sa vad ce inseamna graffiti in strainatate. Pana atunci eu urmaream doar baietii care fac litere, iar apoi am inceput sa dau peste chestii morale si pictura monumentala. Atunci mi-am zis ca asta vreau. Am inceput sa ma joc apoi cu stickere si afise, dar asta a fost prin perioada liceului si a facultatii si mi-a trecut repede.

Ce iti place sa desenezi?

Imi place sa imi ocup timpul si cu lucruri abstracte si cu design-uri de interior, ceea ce reprezinta mai mult decat niste povesti picturale. Am o slabiciune pentru lucrarile din domeniul spiritual si religios, iar aici ma gandesc la modul in care le pictez, ca oamenii sa le poata percepe usor. De obicei, bag elemente care sa spuna mai mult decat ai vedea tu la o simpla privire. Totusi, eu imbin desenatul cu muzica dub si cea ambientala.

Reusesti sa traiesti din aceasta pasiune?

Da. In ultimii ani, din ce in ce mai bine si incepe sa se dezvolte tot mai fain scena, incat tot mai multi artisti incep sa traiasca din asta. Arta asta este tot mai folosita in publicitate si in film si de acolo vin destul de multi bani si usor de facut pentru ca sunt proiecte la care lucrezi putin. Suntem mai multi care ne ocupam de asta si am inceput un proiect cu Sweet Damage, care iau proiecte mai mari si acolo este o alta distractie. Dimensiunea peretelui este mare, se lucreaza in echipa si banii sunt altii. Deocamdata suntem la inceput, lucrurile se misca bine pentru noi, dar o sa dureze pana o sa ne facem cunoscuti ca sa avem mai mult de lucru. Fenomenul graffiti-ului incepe sa prinda contur la noi.

Crezi ca ai contribuit si tu la el?

Cand aveam 13 ani, am inceput cu graffiti clasic, adica faceam litere. Atunci erau putini oameni pentru ca miscarea asta era abia la inceput. In toata tara eram vreo 20, iar din astia am ramas foarte putini care am continuat. Sunt printre primii participanti la arta graffiti-ului, dar ceea ce fac acum contribuie la o alta scena. Este mai putin ilegal, nu mai fug noaptea de politie, iar la metrou nu am fost niciodata sa desenez. Cu ceea ce fac eu pot spune ca am contribuit la partea morala sau la Street Art, cum ii zic unii. Nu ma consider un artist de strada pentru ca sunt mai mult axat pe partea cu proiectele legale, unde te urci 10 etaje si stai linistit, ai macara, iar lucrurile pot sa devina mult mai mult decat daca te-ai inalta de capul tau la doi metri sau ai fugi noaptea pe strada.

Foarte multi vad aceasta arta ca o distrugere a zidurilor. Ce parere ai despre asta?

Eu, Kero si Obie Platon avem o echipa numita “Noua Ordine Morala” si vrem sa compensam partea ilegala si abuziva a graffiti-ului. Chiar daca toti am plecat de la desenatul ilegal, acum, vrem sa le aratam oamenilor ca poti picta o fatada de 4 etaje cu bani de la primarie sau cu fonduri europene. Treaba asta poate schimba infatisarea unui intreg cartier plin de blocuri gri. Majoritatea sunt atrasi de culori si foarte putini s-au plans ca nu vor asa ceva, dar evident, mereu o sa existe un “Gica Contra”. Ce inseamna pentru tine graffiti?

Inseamna baietii care isi scriu numele, inseamna un stil de viata mai golanesc unde mereu esti pe fuga si incerci sa pacalesti sistemul cat poti astfel incat sa nu fii prins, sa iti pui amprenta in locurile vizibile, sa te cateri in locurile cele mai complicate.

Daca ar trebui sa reprezinti Romania printr-un desen, cum ar arata acesta?

Cel mai reprezentativ l-am facut la Umbrella Hostel in Bucuresti, dupa un dialog lung intre mine si client, care imi e si un prieten foarte bun. El avea o gramada de povesti in cap, iar pentru mine a fost o provocare sa le amestec pe toate intr-o compozitie. Unora o sa li se para kitchos, prea mult deodata, prea incarcat, un fel de ciorba cu Tepes, Mircea cel Batran, Coloana Infinitului, Eliade, Casa Poporului, Dacia, Babele si Sfinxul. Asta e afisul pentru Romania.

Cum arata Bucurestiul prin ochii lui Irlo?

Am plecat de vreo patru ori din Bucuresti si am zis ca n-o sa mai intorc niciodata, ca un copil suparat pe viata. Dar, pana la urma, tot aici m-am intors si o sa ma intorc toata viata. Ma tot gandesc ca ar fi fain sa locuiesc in afara orasului, intr-un loc mai retras, undeva in natura, unde as putea sa aloc mai mult timp picturii pe panza. Am observat ca orasul imi fura foarte mult timp, de multe ori nu apuc sa fac tot ceea ce imi doresc.

Daca ar trebuie sa-ti alegi o alta meserie, care ar fi aceasta?

Cand eram mic visam sa fiu tenismen, asta pana cand am ajuns la liceu. Imi place si muzica, dar asta o vad mai mult ca pe o pasiune in care as investi doar timp. Nu ma vad mergand intr-un loc cu program de 8 ore pe zi, iar restul timpului sa il dorm. Sincer sa fiu, m-am gandit la actorie. Cred ca as fi bun la interpretarea celor mai dificile si urate roluri.

Tinerii pasionati de graffiti, dar la inceput de drum, iti cer ajutorul?

Da, am tot avut ocazia si placerea de a-i ajuta pe altii, dar modest. Le-am dat niste spray-uri, sfaturi si joburi cand eu aveam prea mult de lucru si nu puteam face fata. Imi place foarte mult sa lucrez cu tinerii, iar in directia asta vrem sa ne adunam mai multi “veterani” ai graffiti-ului romanesc si sa cream o scoala la care, prin rotatie, fiecare boboc sa participe la cursuri de graffitti.

Ai incredere in noua generatie?

Am incredere maxima, deoarece la capitolul posibilitati, sunt mult mai avantajati in comparatie cu generatiile trecute. Datorita internetului, au o alta deschidere si se pot inspira din ceea ce se intampla pe afara. Se vede pe ei ca au un spirit de echipa si isi doresc sa faca asta, in comparatie cu mine, care m-am ramolit.