INTERVIU Kumm si Ion Iliescu in agenda cu amintiri a unui bulgar

Eugen Nutescu, cunoscut de melomani ca Oigan, chitarist al formatiei Kumm, a vorbit pentru HotNews.ro despre noul album al trupei, intitulat Far From Telescopes, dar si despre cele mai interesante autografe pe care le-a dat vreodata. „In afara de burice si sani?? La un concert in Plovdiv/Bulgaria ne-a abordat un tip la vreo 60 de ani, stilul Rasputin/Slum Dog Millionaire, care ne-a cerut autografe. Ne-a povestit (si cei din organizarea concertului, care bineinteles il cunosteau, ne-au confirmat) ca este cel de-al 40-lea caiet plin cu semnaturi – le strange de 25 de ani si vrea sa intre in Guiness Book. Printre altele, cand a aflat ca suntem din Romania ne-a spus ca avea si semnatura lui Iliescu”, spune Oigan.

Far From Telescopes, cel de-al cincilea album de studio Kumm, va fi lansat vineri, 30 octombrie, in Clubul Silver Church din Capitala, de la ora 21:30. Lansarea va avea loc si in Timisoara (Club Setup, 5 noiembrie) si Cluj (Irish & Music Pub, 6 noiembrie). Doua dintre piesele noului album – Pop Song si Morsa – pot fi ascultate aici.

Cosmin Navadaru: Intrebarea pe care o auzi cel mai des, probabil, zilele astea: de ce Far From Telescopes? 🙂

Oigan: Ar fi tentant sa inventam de fiecare data un alt raspuns. 🙂 Adevarul e ca dupa o lupta milenara a variantelor – la un moment dat nu ne mai multumea nimic – a cantat Catalin “so far from the telescopes”. Am avut senzatia clara ca “ASTA E” ; inainte de a gasi justificari si potriveli inteligente – decorul science fiction de la unele piese – precum si faptul ca suntem la ani lumina departare de ce inseamna “pop culture” in lume.

La un moment dat albumul era cat p-aci sa se cheme Afterclap.

C.N.: Descrie putin albumul, piesele principale. Care sunt cei trei invitati de pe album? 🙂

Oigan: Sunt piese pe care le-am compus in ultimii doi ani. Per ansamblu – desi nu lipsesc parti si piese mai psihedelice – discul e mai agitat si mai modern. Pe langa cantecele produse in studio – ne-am gandit sa introducem si cateva inregistrari foarte lo-fi pentru ca suntem de parerea ca un cantec bun trebuie sa functioneze si “nemachiat”. Asa ca am pus de un chef si ne-am inregistrat. Invitatii sunt Electric Brother la tampura, Corul de Copii “Meloritm” si Rozie – o prietena care canta frumos.

C.N.: Ce surse de inspiratie ati avut pentru cantecele de pe album? (Thalia, traiul in tara lui Basescu… orice?) 🙂

Oigan: Varianta C – orice. Lasand gluma deoparte – foart rar am pornit de la altceva decat sunet. Asa ca e destul de greu de spus ca ne-a influentat una sau alta – inevitabil decorul si muzica pe care o asculti si apreciezi isi spun cuvantul – dar nu putem gasi stimuli exacti la modul piesa asta vine de la cutare si cutare. Apropo de varianta B – nu vrem sa sune arogant, dar nu ne-a inspirat niciodata foarte tare muzica pop/rock de la noi.

Iar varianta A – cine e? Parca una dintre muze?

C.N.: Daca ai avea la dispozitie un singur cuvant pentru a descrie noul disc, care ar fi acela?

Oigan: & (acela dintre rock si roll).

C.N.: Eugen Caminschi (trupa Vama) zicea ca nu s-a mai scos nici un album bun, cu adevarat bun, in ultimii ani. Un material remarcabil, cu adevarat „mare” – in general in lumea muzicii, nu doar in cea a rockului. Tu ce crezi in privinta asta?

Oigan: Nu vreau sa-l suparam pe Eugen, dar nu suntem de acord. Mai ales ca suntem intr-o perioada foarte fertila, in care se produce o mare cantitate de muzica buna – care, culmea, in alte locuri de pe glob, mai e si ascultata de multa lume. Muzica si-a schimbat in schimb locul in societate – e mai muzica, nu un fundal sonor pentru revolutii culturale si nu numai. Asta poate induce impresia gresita ca ea nu ar mai fi asa de importanta.

Daca vrei sa cauti albume pompoase si marete care-si propun sa schimbe omenirea si sa dea raspunsuri definitive la marile intrebari ale universului, n-o sa gasesti.

Dar cui ii trebuie asa ceva??

C.N.: Cei care stiu Kumm de mai multa vreme spun ca, indiscutabil, exista o schimbare in stilul vostru. O parte au inceput deja sa critice noua „directie” a trupei. Crezi ca e vorba de conservatorism de tip romanesc? Tot asa, exista fani care au incetat sa mai asculte Kumm dupa ce a plecat Dan Byron…

Oigan: Noua ni se pare normal ca o trupa sa se schimbe si sa evolueze. Credem ca exista un pact prietenos si benevol intre ce propui tu ca trupa si cei care te asculta. Nu e un contract cu durata prestabilita si nici o afacere. Mergem impreuna pe o bucata de drum cat ne simtim bine. Fara a face o salata de stiluri (ca n-am sarit de la reggeton la breakbeat si turbo-folk) suntem oameni atenti care asimileaza tot ce se intampla in jurul nostru si evident hainele muzicii noastre isi mai schimba croiala.

Aici nu e cazul sa invinovatim romanul, saracu’ 🙂 e mai degraba conservatorism de tip uman.

C.N.: Madonna a adunat 60.000 de spectatori la concertul din Romania. Totusi, multi nu au fost multumiti de concert (ba din cauza prafului, ba din cauza playback-ului, ba din cauza mesajului despre etnia rroma). Crezi ca romanii sunt, poate, prea pretentiosi in materie de muzica/artisti/concerte?

Oigan: Nu cred ca sunt pretentiosi deloc. Dar nici nu am fost la concertul Madonnei, deci nu prea as vrea sa-mi dau cu parerea in necunostiinta de cauza. Intr-adevar, e nevoie de o locatie pentru concertele cu nume foarte mari care aduna multi oameni si nu cred ca Parcul Izvor e ideal. Asta sigur a cauzat nemultumiri de ordin organizatoric. Dar se pare ca pe moment nu exista alte soluti.

C.N.: De ce crezi ca trupe ca Editors, care fac sold-out-uri prin cam toate stadioanele din UK, prin Olanda si multe alte tari, nu sunt in stare sa umple, in Romania, un teatru de vara de cateva mii de locuri?

Oigan: Cred ca Editors s-au simtit foarte bine in Herastrau. De data asta am fost acolo cel putin juma’ de trupa. In schimb nu cred ca ei sunt (cel putin pana acum) o trupa de stadion – locatia mi s-a parut chiar potrivita si publicul foarte primitor. In ce le priveste numarul – asta e gradul in care a patruns muzica pop/rock in romania. Nici o suparare, avem alte gusturi.

C.N.: Care e cel mai important festival de anul asta (din Romania)? Si care ti se pare cel mai „tare” concert al anului?

Oigan: Ca box-office – evident Bestfest. In schimb am avut fiorul cel mai mare la Primal Scream, la Peninsula.

C.N.: Intrebarea pe care i-am pus-o si lui Dan Byron: de ce se canta atat de mult in engleza la noi (voi, Byron, Amsterdams, Persona, toata lumea…)? (sigur, Kumm are si piese in limba romana, nu doar in engleza) Personal, dintre piesele voastre: le preferi pe cele in engleza sau in romana? De ce?

Oigan: Se canta mult in engleza in lume – este evident limba prin care s-au dezvoltat toate genurile si sub-genurile care au derivat din blues si gospel si mai apoi rock & roll. Si da, mai toate reperele pe care le avem in muzica sunt in engleza.

Asta nu inseamna ca nu respectam pe oricine e capabil sa scrie fain in romana – vezi Timpuri Noi sau Alexandru Andries. Avem si noi incercarile noastre, dar in mare parte ne simtim mai confortabil in engleza. Dar e o optiune artistica – nu o consecinta a faptului ca vrem sa cantam cat mai mult in Europa si in lume. Cred ca toti din trupa prefera cantecele in engleza. 🙂

C.N.: Care e cel mai interesant autograf pe care l-ai/l-ati dat vreodata?

Oigan: In afara de burice si sani?? La un concert in Plovdiv/Bulgaria ne-a abordat un tip la vreo 60 de ani, stilul Rasputin/Slum Dog Millionaire, care ne-a cerut autografe. Ne-a povestit (si cei din organizarea concertului, care bineinteles il cunosteau, ne-au confirmat) ca este cel de-al 40-lea caiet plin cu semnaturi – le strange de 25 de ani si vrea sa intre in Guiness Book.

Printre altele, cand a aflat ca suntem din Romania ne-a spus ca avea si semnatura lui Iliescu (nice company).

C.N.: V-ar tenta vreodata participarea la Eurovision? De ce da – de ce nu?

Oigan: Si da si nu. DA – ca ar fi funny si te-ar vedea o groaza de lume. NU – ca nu prea ne potrivim in peisaj.

C.N.: Se spune ca tocmai perioadele grele, cum este aceasta, de criza, cultura infloreste, arta infloreste. Ce parere ti-ai format despre asa ceva, mai ales ca traim de vreun an in criza asta…

Oigan: Cred ca din punctul de vedere al relatiei arta/finante exista doua categorii. Ca sa scrii o poezie ai nevoie de un pix si o hartie sau poate poetii moderni scriu direct pe telefonul mobil. Un film – ultra low budget – e cateva sute de mii de dolari.

La un moment dat un clip pentru un mare star pop ajungea sa coste un milion – si caselor de discuri le renta investitia asta.

Lasand deoparte cliseul pictorului sau scriitorului mort de foame cred ca artele au inflorit cot la cot cu nivelul de trai.

In ce ne priveste, nu cred ca ne-a ajutat cu ceva criza. Daca oamenii sunt mai dramuiti cu banii, atunci in primul rand o sa cheltuiasca mai putin pe entertainment/cultura.

C.N.: Crezi ca la 10 ani exista „un prag” in viata unei trupe? Billy Corgan de la Smashing Pumkins zicea ca daca a trecut cu bine peste primii 10 ani, trupa nu se va mai destrama prea curand. Intreb, mai ales ca si voi ati sarbatorit acum ceva vreme cei 10 „anisori”. 🙂

Oigan: Trupele, oamenii, corporatiile se folosesc de orice prilej numerologic pentru a sarbatori si/sau pentru a-si face reclama. 2345 de ani de la nasterea lui Burebista sau 333 de ani de la inventia telescopului – sincer nu cred ca e un prag important. Dar sunt convins ca daca iti cade privirea ca din intamplare pe ceas si este ora fixa – precis te iubeste. 🙂

Sa ne vedem cu bine la lansarea noului album Kumm in Silver Church peste exact 57 de ore.