Sari direct la conținut

Iohannis, despre Planul Naţional de Redresare: Nu-i ca la examenul de Bac, unde eşti admis sau respins

HotNews.ro
Iohannis, despre Planul Naţional de Redresare: Nu-i ca la examenul de Bac, unde eşti admis sau respins

Şansele ca România să acceseze banii prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă sunt de sută la sută, fără niciun semn de întrebare, susține președintele Klaus Iohannis, în contextul în care România întârzie o lună depunerea proiectelor, după ce Comisia Europeană a cerut unele modificări. „Nu-i ca la examenul de Bac, unde eşti admis sau respins. Este un plan naţional, nu-i o jucărică politică”, a afirmat Iohannis.

El a spus că până acum doar Portugalia a depus Planul național pentru finanțare din fondul european de recuperare post-COVID, iar majoritatea statelor europene lucrează împreună cu Comisia la plan, la fel cum se întâmplă și cu România.

„Este o procedură complicată, fiindcă niciodată până acum nu a existat o astfel de formă de finanţare şi de întocmire a unor planuri naţionale de revenire dintr-o criză gravă. În acest sens, fiecare îşi pregăteşte un plan. Comisia, împreună cu Parlamentul, au anumite ambiţii legate de Europa verde, Europa digitală şi aceste chestiuni se negociază”, a declarat Iohannis.

Șeful statului afirmă că aceste negocieri cu Comisia „nu sunt simple deloc”, dar în final România va avea „un plan foarte bun”, care va fi finanţat şi pus în practică.

Întrebat ce şanse dă României să acceseze fondurile prin PNRR, Iohannis a afirmat: „Şansele ca România să acceseze banii prin sunt de sută la sută, vom avea un plan bun, bun pentru România, acceptat de Comisia Europeană şi-l vom pune în practică. Nu-i niciun semn de întrebare aici”.

Întrebat despre eventualitatea în care planul ar fi respins, Iohannis a răspuns: „Nu există această variantă. Cu Comisia se va negocia până se va ajunge la forma care va fi implementată. Nu-i ca la examenul de Bac, unde eşti admis sau respins. Este un plan naţional, nu-i o jucărică politică. Acest plan naţional reflectă obiectivele României, Comisia are propriile pretenţii în ce priveşte obiectivele, procedurile, proiectele de investiţii (…). Însă nu există varianta ca acest plan naţional să fie respins. El poate fi negociat repede sau mai puţin repede, în final el va exista şi va fi implementat. Este cert. Discuţiile cu respins sau nerespins sunt prostii”.

România nu va beneficia de fonduri europene prin Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă (PNRR) pentru sistemul de irigaţii, declara, miercuri seară, la TVR, vicepremierul Dan Barna. De asemenea, este încă în analiză componenta de infrastructură. El a precizat că ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a prezentat la Bruxelles proiectul PNRR, însă Comisia Europeană a solicitat modificarea acestuia.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a anunţat luni, după discuții la Cotroceni, că România va depune Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pe 31 mai.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro