Sari direct la conținut

Italia a atras marti 7,5 miliarde euro din piata, insa randamentele au depasit pragul de 7%

HotNews.ro

Randamentele obligatiunilor emise de Italia au atins un nou nivel record la licitatiile organizate marti, de peste 7%, valoare considerata nesustenabila pe termen lung pentru finantarea datoriei de aproximativ 120% din PIB, potrivit AFP. Datele Bancii centrale a Italiei arata ca cererea a fost puternica, de 10,89 miliarde de euro, ceea ce a permis Trezoreriei sa atraga 7,5 miliarde de euro pentru titlurile cu scadenta in 2014, 2020 si 2022.

Trezoreria Italia isi propusese sa atraga intre cinci si opt miliarde de euro la cele trei licitatii.

Pentru titlurile cu scadenta in 2014, randamentul a urcat la 7,89%, de la 4,93% la licitatia anterioara, si la 7,56% pentru cele cu scadenta in 2022, fata de 6,06% la ultima licitatie similara din 28 octombrie.

In ceea ce priveste randamentele obligatiunilor cu scadenta in 2020, acestea au urcat la 7,28% de la 5,47% la operatiunea similara din 13 septembrie.

Aceste valori sunt considerate nesustenabile pe termen lung, in conditiile in care Italia are o datorie uriasa, de aproximativ 1900 miliarde de euro, adica aproximativ 120% din PIB.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro