Iulian Comanescu: Ce pierdem odata cu Andrei Gheorghe

„Am o poveste cu Andrei Gheorghe, una dintr-o gramada de povesti cu care v-as putea distra sau as putea sa ma laud ca am fost prieten cu el, am, cum spuneam, o poveste care merita spusa, fiindca arata ce pierdem, dincolo de un om care este personificarea radioului FM din Romania”, scrieIulian Comanescu pe site-ul propriu.

„Prin 2005, scriam de media la Evenimentul zilei si aflu ca Sorin Ovidiu Vintu se intalneste cu managementul Realitatea TV in Creta. Era o stire serioasa, importanta, fiindca Vintu nu-si asumase proprietatea Realitatii TV si proprietatea media e o chestiune de interes public, mai ales cand e, cum spuneam, neasumata.

Aveam stirea dintr-o singura sursa, desi cu totul sigura. Cine a facut jurnalism altfel decat se face azi pe televiziuni urlatoare si in cotidiene-spelunca stie ca asta nu e destul. Si nu e vorba de teoria scolareasca cu verificarea din doua sau trei surse, o sa vedeti. Ci de completitudinea informatiei si persuasiunea, retorica a ceea ce scrii. Impreuna cu un coleg de la investigatii, ne-am apucat de sapaturi. Colegul a gasit o lista cu pasageri dintr-un charter care decola de pe Baneasa, cu toate numele importante din managementul postului si cateva vedete clasa Gheorghe-Stelian Tanase-Razvan Dumitrescu, dar tot nu ni se parea destul pentru un text betonat.

Trec vreo doua saptamani, dar nu mai gasim nimic. Intr-o zi, pontul vine in redactie, pe alta cale. Se discuta in sedinta de sumar si sunt luat la rost de sefi:

‘De ce nu stim de asta?’

‘Pai, stim, zic, dar nu avem cum construi ceva solid. Iar o dam cu ‘surse bine informate sustin ca in spatele Realitatii TV e Vintu’?…

Cu o un profesionalism vizionar care m-a facut, printre altele, sa renunt la presa institutionala, cei doi sefi se zborsesc la mine sa ii sun pe oamenii din Realitatea. Nu era loc de intors, degeaba ma chinuiam eu sa construiesc ceva. Plec sictirit din sedinta si imi aprind o tigara pe hol, unde se mai fuma. Investigatia lui peste prajit, precis o sa-mi confirme daca-i sun, ma gandeam… Imi vine totusi o idee. Strang vreo trei departamente, Cultura, Media si Investigatii, le dau telefoanele de la lista de pasageri a charterului si ii pun sa sune in acelasi timp. M-am gandit ca oamenii respectivi n-o sa apuce sa vorbeasca intre ei si se vor produce balbe.

Dupa vreo jumatate de ora, ne strangem si confruntam raspunsurile. Negari, asa cum ma asteptam. Dar Turcescu spunea ceva gen: ‘Pe insula aia o fi fost Vintu, o fi fost pamantul, de unde sa stiu eu?’ Stelian Tanase era ‘in concediu’ in Creta si se declara foarte deranjat de faptul ca il intrebam despre viata personala, in timp ce Razvan Dumitrescu fusese in cursa charter, dar coborase la Atena cu Liviu Luca, sa negocieze ceva cu o televiziune greceasca. Doar de ei trei imi mai amintesc.

Puse una langa alta, dezmintirile erau ridicole. Aveam ceva. Dar mai trebuia inca ceva ca sa dam lovitura.

Acel ceva a venit, peste putin timp, de la Andrei Gheorghe. ‘Da, m-am intalnit cu Vintu. Si presupun ca si altii’, a raspuns el, putin mai tarziu decat ceilalti. Nici macar nu-l sunasem eu, nu mai stiu cine a vorbit cu el, dar nu un prieten.

E genul de verticalitate care costa, in conditiile in care sa minta la fel ca toti ceilalti n-ar fi costat. Ar fi fost in rand cu Stelian Tanase, Robert Turcescu si toti ceilalti, care erau ‘in regula’ la vremea respectiva. La urma urmei, cine intelege diferenta?

*

Au trecut ani, in care am facut emisiuni si site-uri, am baut vin si am mancat placinte sau foie gras impreuna. Intr-o zi, i-am adus aminte de povestea din 2005. Gheorghe, un tip pe atat de vesel si nesimandicos in particular pe cat a fost de capcaun in radio sau TV, s-a incruntat si m-a privit fix. ‘Eu nu mint. Nu mint’, a repetat.

Genul asta de chestie l-a costat. Andrei avea un farmec de pokerist de elita, care il facuse sa-i vrajeasca pe toti mogulii de dincoace si de dincolo de Prut, de la Voiculescu la Plahotniuc, fara a mai vorbi de Adrian Sarbu, pe care nu-l contabilizez la moguli. De fiecare data, la un moment dat, a ingropat relatia, a fost ceva care l-a scos din pepeni. L-am vazut la multa vreme dupa oftand din cauza asta: ‘M-am certat cu toti, pentru cine o sa mai lucrez?’

Nu cred ca e frumos, fata de el, sa va povestesc oftatul asta. Dar cred ca trebuie sa stiti. Verticalitatea e urmata adesea de regrete. Probabil, daca ar fi continuat sa faca ce stia el sa faca cu puternicii acestei lumi, Gheorghe era bine-mersi si in ziua de azi, prin cine stie ce format TV neverosimil, relativ popular si relativ acceptabil din punctul de vedere al concesiilor, fata de gunoiul care a invadat piata noastra de broadcast. Dar nu era o treaba pentru el. Fiindca tot el, la un moment dat, radea: ‘Toti cei pentru care am lucrat au ajuns in puscarie.’

El, Gheorghe, a ajuns insa, cu putina vreme inainte de a muri, acolo de unde plecase: la matinalul PRO FM. Un numar de luni, a facut aceeasi demostratie zapacitoare de superficialitate profunda, rautate bonoma si umor dadaist. Stia sa culeaga din sant orice golanie ridicola, orice porcarie misogina si sa o transforme intr-o albastrea verbala. Am facut atunci o coperta pentru Sapte Seri, la care am contribuit, mai ales, cu titlul: Gheorghe. De la capat. Sau nu?

A fost ultima data.”