Skip to content

Japonia a anunțat că sonda pe care a trimis-o la un asteroid a realizat o premieră pentru o astfel de misiune

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

O sondă japoneză a zburat la 400 de metri distanță de un asteroid din apropierea Pământului luna trecută, marcând cel mai apropiat survol realizat vreodată în cadrul acestui tip de misiune, a anunțat agenția spațială niponă, potrivit AFP și Agerpres.

Sonda spațială Hayabusa2, de mărimea unui frigider, a zburat aproape de asteroidul Torifune pe 5 iulie în timpul unui survol care a demonstrat capacitatea de a devia o rocă spațială potențial periculoasă de pe traiectoria Terrei.

Deplasându-se cu o viteză de peste 18.000 de kilometri pe oră, sonda niponă s-a apropiat la 400 de metri de suprafața asteroidului și la 744 de metri de centrul acestuia, a anunțat Agenția Japoneză de Explorare Aerospațială (JAXA).

Sonda a depășit astfel prognozele agenției nipone, care miza pe o apropiere de 800 de metri față de centrul asteroidului Torifune.

‘Rezultatele arată că, în comparație cu toate sondele spațiale din lume care au efectuat misiuni de survol, aceasta a trecut cel mai aproape de un asteroid’, a declarat Yuya Mimasu, un cercetător din cadrul JAXA.

Precedentul record fusese stabilit de o sondă chineză, care a zburat la 770 de metri distanță de suprafața unui asteroid, potrivit cotidianului economic Nikkei.

După acest survol, JAXA a publicat imagini rare ce arată că asteroidul Torifune se aseamănă cu un om de zăpadă. Realizate în alb negru de o cameră telescopică, ele arată un asteroid cu forma a două obiecte rotunjite ce par a fi legate între ele. Se știa deja că Torifune avea o formă alungită, însă aceste detalii erau până acum necunoscute.

Misiunea japoneză a avut loc după testul reușit de NASA în 2022, care a modificat orbita asteroidului Dimorphos, percutându-l în mod intenționat cu un dispozitiv spațial.

JAXA și Agenția Spațială Europeană (ESA) s-au asociat pentru o altă misiune, denumită ‘de apărare planetară’, ce vizează explorarea asteroidului Apophis, care va trece în apropiere de Terra în aprilie 2029.

Lansată în 2014, Hayabusa2 i-a entuziasmat deja pe oamenii de știință după ce s-a plasat pe asteroidul Ryugu și a colectat materie de pe acesta, la o distanță de aproximativ 300 de milioane de kilometri de planeta noastră.

Șase ani mai târziu, sonda niponă a adus pe Terra prețioasele eșantioane prelevate de pe Ryugu – ‘Palatul dragonului’ în japoneză – furnizându-le oamenilor de știință o serie de indicii despre cum arăta Sistemul Solar la puțin timp după nașterea sa, în urmă cu aproximativ 4,6 miliarde de ani.

După misiunea Torifune, sonda japoneză ar trebui să încerce în 2031 ‘o întâlnire’ – o manevră ce constă în a zbura alături de o rocă spațială sau a se plasa pe aceasta pentru a colecta date detaliate – cu un asteroid denumit 1998KY26.