Skip to content

La 80 de ani, preşedintele brazilian Lula da Silva se declară în „plină formă” şi gata pentru al patrulea mandat

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Preşedintele de stânga al Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, în vârstă de 80 de ani, s-a declarat duminică „într-o formă excelentă”, la lansarea campaniei pentru un al patrulea – şi ultim – mandat, la alegerile din octombrie.

Revenit la putere în 2023 după două mandate anterioare (2003-2010), Luiz Inacio Lula da Silva a fost nominalizat oficial în faţa a circa 3.000 de susţinători ai săi veniţi la convenţia Partidului Muncitorilor (PT) desfăşurată la Sao Paulo, centrul economic al principalei puteri din America Latină, , relatează AFP și Agerpres.

Mulţimea a scandat „Lula, luptătorul poporului brazilian” şi a fluturat steaguri roşii ale PT, alături de pancarte cu sloganuri precum „Brazilia nu se va preda”.

Fostul muncitor în fabrică şi lider sindical, o figură dominantă a politicii braziliene timp de decenii, urmează să se confrunte în alegeri cu Flavio Bolsonaro, senator în vârstă de 45 de ani şi fiul fostului preşedinte de extremă-dreapta Jair Bolsonaro (2019-2022), arestat pentru tentativă de lovitură de stat, după ce a încercat să se agaţe de putere în ciuda înfrângerii sale în alegerile prezidențiale din 2022, aminteşte AFP.

A şaptea candidatură la preşedinţie

Lula a încercat duminică să convingă mulţimea că vârsta sa nu reprezintă o problemă.

„Vreau să lupt împotriva bătrâneţii”, a declarat el, descriindu-şi rutina zilnică de exerciţii fizice.

Lula a menţionat şi vedetele fotbalului Lionel Messi şi Cristiano Ronaldo – care au participat la şase Cupe Mondiale -, spunând că el va juca o „a şaptea”: a şaptea sa candidatură la preşedinţie.

Ulterior, a promis el, va pleca „în vacanţă pentru a flirta” cu a treia sa soţie, Rosangela „Janja” da Silva, în vârstă de 59 de ani. Aceasta se afla de altfel lângă el, purtând un tricou cu o fotografie a lui Lula din copilărie.

Lula da Silva lansându-și campania pentru un nou mandat de președinte al Braziliei. Foto: Andre Penner / AP / Profimedia

Campania se desfăşoară pe fondul influenţei preşedintelui american Donald Trump, care este un aliat al familiei Bolsonaro şi a susţinut recent mai mulţi candidaţi de dreapta victorioşi din America Latină.

La evenimentul de duminică, Lula nu l-a menţionat direct pe actualul lider de la Casa Albă, deşi tema „suveranităţii” – un pilon central al viitoarei sale campanii – a fost omniprezentă la convenţie şi el însuşi a vorbit în faţa unui steag brazilian de mari dimensiuni.

În iulie, Statele Unite au impus două runde de tarife vamale asupra produselor braziliene, invocând presupuse practici comerciale neloiale.

La începutul lui iunie, Lula l-a denunţat pe rivalul său Flavio Bolsonaro drept „trădător al naţiunii”, susţinând că i-ar fi îndemnat pe americani să lovească în economia braziliană. Flavio Bolsonaro neagă acest lucru.

Ce indică sondajele

Potrivit unui sondaj recent realizat de institutul Datafolha, Lula ar obţine 48% din voturi într-un al doilea tur de scrutin, comparativ cu 43% pentru adversarul său. În 2022, candidatul stângii a câştigat la o diferenţă foarte mică, iar ţara rămâne profund polarizată.

Preşedintele brazilian se poate lăuda cu o creştere economică solidă şi cu niveluri record ale ocupării forţei de muncă, dar familiile se plâng de costul vieţii, iar deficitele publice sunt în creştere.

Totodată, Lula se află în defensivă în ce priveşte principala preocupare a brazilienilor: securitatea. În cartierele populare, zeci de milioane de locuitori trăiesc sub controlul crimei organizate.

Corupţia reprezintă, de asemenea, o problemă majoră, chiar cei doi rivali fiind vizaţi fiecare de o anchetă judiciară. Prima vizează finanţarea unui film dedicat lui Jair Bolsonaro, pentru care Flavio Bolsonaro solicitase fonduri de la un bancher acuzat de fraudă financiară de proporţii. Cealaltă anchetă, deschisă săptămâna aceasta, îl vizează pe unul dintre fiii lui Lula – poreclit „Lulinha” -, suspectat de corupţie şi trafic de influenţă.

Luiz Inacio Lula da Silva a petrecut 580 de zile în închisoare între 2018 şi 2019, fiind condamnat pentru corupţie în legătură cu un răsunător scandal, dar condamnarea sa a fost ulterior anulată din motive procedurale şi pentru că judecătorul a fost considerat părtinitor.