Liviu David și “Pauza de publicitate”. Domle, lucrurile simple nu-s la îndemâna oricui
Ies din cartea lui Liviu David și-mi spun: Cum, este așa simplu? Dar de ce mie nu mi-a ieșit ca-n “Pauza de publicitare. Cum să gândești reclame într-o lume care nu le iubește”? Apoi, îmi răspund imediat cu sentimentul ăla clasic: Stilul este omul. Nu puteam, nu pot fi Liviu David.
Cartea asta este un răspuns prețios pentru mine.
Nu, nu cred că-s toate cărțile la fel.
Nu. Pentru mine puține astfel de întâlniri mi-au dat răspunsuri căutate.
“Pauza de publicitare. Cum să gândești reclame într-o lume care nu le iubește” mi-a dat răspunsul necruțător la întrebarea de-o viață, aia simplă, tangibilă, dacă tot sunt așa creator, meșteșugar în ale cuvintelor, cum, de ce nu-s deloc bun să lucrez în publicitate?
Uite așa îți pui întrebări și cauți răspunsuri o viață.
Acum vreo 20 de ani, cred, Liviu David și Alina Gavrilă m-au luat la agenția D’Arcy sub protecția lor. Timp de șase luni n-am livrat nimic, dar nimic. Un singur audio a trecut în faza de producție și ăla a fost retras cu scandal de pe radiouri.
Așa frustrat cum eram, am fost și dat afară.
Dar așa de înmărmurit am rămas după întâmplările astea, că niciodată, dar niciodată, n-am mai cochetat cu vreo agenție de publicitate. Da, am dat idei, am dat cuvinte, am pus virgule poate în varii situații de PR-publicitate.
Dar niciodată n-am mai umblat să intru în tagma asta.
De câte ori mă bântuia foamea asta, ochii lui Liviu și ai Alinei erau acolo în creierul meu și-mi spuneau: hey, ce faci?
Privirea lor m-a însoțit să-mi găsesc alt drum, drumul meu.
Lecția Liviu-Alina era simplă atunci: o ai cu cuvintele, nu? înoată, vezi cu ce se mănâncă publicitatea, fii cât de liber poți eu în D’Arcy, și, da, intră în gașcă, livrează marfă. Era prima lecție „de piață” – de viață pe care am primit-o și bine mi-a prins.
De ce nu mi-a mers?
Citesc cartea lui Liviu David și văd dece.
Cartea lui Liviu David explică cum funcționează creierul unui om de publicitate. Ia și tu cartea și vezi.
Liviu te ia de mână și-ți spune că uite, așa, mi s-a întâmplat mie, Liviu David. Aventurile lui de tinerețe dau măsura libertății lui interioare. Nu te întrebi, dragă cititorule, tu, cât de liber ești, cât de puternic ești în singurătatea ta?
Liviu a trăit pe viu cât de lungă-lată îi este ființa, cât de rezistentă îi este mintea. Liviu e mai mult decât cuvintele lui, decât reclamele muncite.
La începutul anilor 90, a fugit în lumea largă. Dar, cum nu era destul să fugi, îți trebuiau și acte, Liviu a fost trimis înapoi, în țara lui. Ce-a-nțeles el din această dare îndărăt, care i-a fost concluzia? Și aici se vede spiritul, faza a doua a libertății. Trimis înapoi în țară, s-a apucat de caricaturi. Îl vezi așezat pe drum, pe o bordură, și întrebându-se la ce sunt eu bun? Păi, cum la ce?
Să caricaturizez ce mi s-a întâmplat mie și să înțeleg lumea asta care nu mă acceptă. De capul lui a redus lumea ca s-o înjure și s-o înțeleagă.
Caricaturile astea l-au ajutat să ajungă „copywriter”. Au devenit CV-ul lui creativ.
A văzut un anunț în ziarul „Cațavencu” de atunci și Alina Gavrilă de la D’Arcy l-a luat în barca publicității.
Așa cum Alina a făcut și cu mine ani după aceea.
Doar că eu, spre deosebire de Liviu David, nu-mi știam vâna, limitele, nu-mi cunoșteam libertatea.
Dar abia de aici, pentru mine a început cartea.
Liviu David povestește în carte campanii care au arătat felul de a vedea publicitatea. Și pot asemăna experiența de fugar a lui Liviu David cu multe din campaniile povestite în carte. Uite-l pe Liviu David în dialog cu Petrișor Obae:
Și acum Publicitate.
Ce faci când clienții te resping, ce faci când n-ai idei, ce faci?
Primul lucru. Stai deoparte, pe drum, în cenușa imperiului, pe care l-ai bătătorit cu bocancii tăi, pe care l-ai răscolit cu mintea ta, și, în ciuda ideilor supreme pe care le ai, n-ai soluții. Ce faci? Stai acolo în furtună și începi să desenezi ceea ce nu poți cuceri. Adică, cum s-o desenezi? Desenul din mintea ta este o reducere a lumii ăsteia potrivnice la esențele ei.
Caricaturizarea asta este înțelegere.
Produsul, oricare ar fi este o lume, parte a unei lumi uriașe.
Dacă n-ai cucerit produsul-lumea cu instinctul tău de publicitar, te apropii de el și-l înțelegi altfel. Să-l înțelegi, deși ți s-a aplecat de atâta muncă, să ai puterea să-i găsești înc-o formă.
Îl văd pe Liviu David în cartea asta.
El nu-i robot, reduce atât de bine Lumea aia, produsul ăla, înțelegându-l. Reducându-l la esențe, caricaturizându-l. Așa de bine o face, încât, întors în cotidian, produsul pus pe tv, pe net în formatul lui de reclamă, să nu mai poată să trăiască altfel decât șchiopătând.
Produsul pe tv sau pe net este marcat de felul în care l-a gândit Liviu David.
Vedeți, cât de simplu este?
Lui Liviu David i-au ieșit așa zeci-sute de publicități.
Acum îmi dau seama de ce n-am putut, când eram eu mic, să fiu Liviu David.
Nu este destul să umbli după rețeta David din cartea sa, nu-i destul să o iei pe urma procedurilor pe care le-a descris Liviu David în cartea sa.
Nu-i destul. Liviu David are stil, dar are caracter.
Cartea sa arată cum a ajuns bun-excelent în publicitate. Dar mai ales David este generos. Își privește colegii și-i vede „mai buni” decât el. Își aduce aminte cum fără o simplă replică, precum a Mihaelei Neațu, “Feedback is fifty”, o reclamă-idee murea banală, era amorțită. Cum Semida Durigă a pus un accent și a fost destul pentru altă reclamă. Lucrul în echipă de care vorbește în cartea lui, îl înalță pe Liviu David.
Ori generozitatea asta, destul de rară printre publicitari, asta creează pericolul. Pentru că strategic, David însuși devine mai discutabil în comparaţie cu proprii colegi.
Excelența publicitarului Liviu David (reclamele reușite, generozitatea lui în echipă) și demersul său adunat într-o carte sunt meserie. Cartea îl lasă pe autor și pe cititor plin de speranţă, dar, în acelaşi timp, cu totul lipsit de iluzii.
Cartea lui Liviu David spune cam așa: uite ce simplu este, dar nu uita cât de greu mi-a fost – îmi este ca să fie totul simplu.
INTERVIURILE HotNews.ro