M-au dat afară bodyguarzii Irinel și Stănel. Că am urlat că nu mă vede plafoniera cu senzor de mișcare din WC benzinării
Nu e prima oară, ba e a mia oară. Senzorul de mișcare din WC benzinării, după 15 secunde, nu mă mai vede. Așa că rămân cu sexul în mână, nedumerit, fără ajutor. Nu știu dacă să-mi continui treaba mică sau să rămân frustrat. Nu știu dacă să-mi fac nevoile alandala, pe colac de ce nu sau în colțurile WC-ului sau nu. Știu, voi o să-mi spuneți să ridic o mână, da, de acord. Astfel mă recunoaște iar senzorul de mișcare din WC. Da, dar uitați că de fiecare dată eu intru în WC cu grabă mare și treabă mică, presantă, nervoasă și, să mă ia dracu’, n-am ce face mă așez în fața pișoarului fără discernământ și fără să mă gândesc la viitorul imprevizibil al luminii din WC. Pe mine cine mă apără? De plafoniera cu senzor de mișcare din WC benzinării? Cine? Cine? Nu uita că ai un mijloc simplu de solidaritate cu mine: Urlăăă de supărare! Te aud!
Asta mi s-a întâmplat și vinerea trecută. Făceam un București – Pitești de bou, ca majoritatea dintre noi.
Fără treabă. M-am pornit să mă văd cu un pulifrici. M-am urcat în mașină și de la kilometrul 22 m-a luat cu săgeată la lingurică. Săgeată mică. Săgeată măricică. A venit însă uriașa și, în final, ucigașa. M-a luat cu furnici și albine. N-am mai raționat. De la brâu în jos, partea sensibilă, lipsită de gândire mă presa. era clar, verificasem dintr-o sursă de âncredere, mică și vioaie. Da, era un adevăr: Vroiam la WC. Dar benzinării sunt de la kilometrul 50 încolo. Săgeți ucigașe. Apoi, o liniștire a trupului. Tăcere.
Sunt salvat. Depășesc 120 km pe oră. Trebuie să ajung la benzinărie, nu pot să-mi fac nevoile în tufiș.
Am și eu o demnitate. Un statut social. Mă claxonează șoferii ca pe curve, după aia! Și ajung! După valuri valuri de stări și flux refluxuri lichide ce își cer dreptul la libertate. Și mă bag în toaletă. Se aprinde plafoniera cu senzor de mișcare din WC. Și eu eram la pișoar. Și se stinge plafoniera cu senzor de mișcare din WC benzinării. Ce să fac? Așa că rămân cu sexul în mână, nedumerit, fără ajutor. Nu știu dacă să-mi continui treaba mică sau să rămân frustrat. Nu știu dacă să-mi fac nevoile alandala în colțurile WC-ului sau nu.
Știu, voi o să-mi spuneți să ridic o mână, da, de acord.
Astfel mă recunoaște iar senzorul de mișcare din WC. Da, dar uitați că de fiecare dată eu intru în WC cu grabă mare și treabă mică, presantă, nervoasă și, să mă ia dracu’, n-am ce face mă așez în fața pișoarului fără discernământ și fără să mă gândesc la viitorul imprevizibil al luminii din WC. Orice mișcare a corpului duce la o modificare vizibilă și periculoasă a organului din fața pișoarului. E elementar, băi!
Și nu mai puteam! Am urlat! De ce nu mă mă recunoaște iar senzorul de mișcare din WC?
Eu aveam o istorie! Am ieșit din toaletă frustrat, tâmpit, exasperat de situația bilogică, omorât de algoritmul senzorului, distrus de poziția mea trigonometri că din fața pișoarului. Am urlat! Lumea s-a uitat ca la zombi la mine. Și eu iar urlu: am rămas cu sexul în mână! așa am urlat! fără să-mi dau seama ce spun!
Vin cei doi bodyguarzi Irinel și Stănel și mă invită să golesc incinta
Eu mai mârâi. Lumea mă luase de nebun. Dar eu aveam o problemă reală. O istorie a demnității și a identității. Păi, nu mă recunoaște senzorul de mișcare în toaletă! Este o chestie de identitate umană. Senzorul m-a făcut pe mine? Sau eu, omul, l-am făcut pe el? Până unde merg aceste tehnologii ca să ne ignore? Cine le calibrează să fie împotriva Omului, cel mai frumos animal al omenirii lui? Cine? Cine mă apără pe mine
CA SĂ MĂ-NJURI mai bine, citește înc-o dată articolul:
SENZORUL DE MIȘCARE din BENZINĂRII
DIN ACEEAȘI SERIE DE SCANDAL CITEȘTE ȘI:
Droguri Și de Crăciun. Și de Revelion
“Boul moralist” în oraș. Băi, stai chill în banca ta, viața mea nu e mă-ta! / Pe mine cine mă apără? Și-n alte articole mă întreb PE NOI CINE NE APĂRĂ?
“Copiii noștri NU spun lucruri nemaipomenite”. Doar noi, părinții ne lăudăm cu “pisoiașul” din mândrie prostească / Pe mine cine mă apără de industria infantilizării?Tu, război, javră și nenorocire faci nebuni din cuci și-mi faci creierii muci / Pe mine cine mă apără?
Ne-am încăierat de la capacul de apă îmbuteliată. SGR-ul mamelor lor! / Pe mine cine mă apără?
PIN-ul UBER m-a “spart” la gură.
INTERVIURILE HotNews.ro