„Mai bine cumperi titluri de stat”: avertismentul românului care ridică una dintre cele mai mari fabrici de pet-food din Europa
Ioan Popa , patronul Transavia, companie care va deschide în curând una din cele mai mari fabrici din Europa pe zona de pet-food, spune că e greu să rămâi optimist în contextul geopolitic și economic actual, și descrie în detaliu calvarul obținerii autorizațiilor pentru o investiție.
„Dacă astăzi vrei să faci o investiție serioasă, prima dată trebuie să ceri voie de la stat. Știți că s-a introdus în legislație. Te duci și plătești o taxă semnificativă și ceri voie de la stat să îți dea voie să faci investiția.
Jurnalistul Dan Popa trimite în fiecare joi dimineață newsletterul „EconoMix”. Dacă te interesează finanțele personale și vrei să primești recomandări economice, te poți abona aici:
Statul zice că îți dă un răspuns după trei luni, dar poate îți mai cere o hârtie, că nu ți-e complet dosarul și te mai ține vreo trei și așa faci o jumătate de an. După ce în final îți da răspunsul, te apuci să îți cauți un proiectant care să îți facă proiectul. Mai durează și îla cam an, că dacă faci un proiect serios, necesită foarte multă muncă și durează cel puțin un an. După ce ți-a făcut proiectul, trebuie să te duci să-ți iei avize de la instituțiile statului și să încerci să-ți obții autorizația de construcție.
Vă spun că în zilele de astăzi, nu obții autorizația de construcție mai repede de 2 ani. Deci s-au făcut 3 ani jumate. Te apuci de investiție după 3 ani jumate și îți mai ia doi ani să construești fabrica.
Și faci acea investiție într-un final după 5 ani jumate. Ceea ce înseamnă că ce poți să faci astăzi cu 100 de milioane de euro, la sfârșit o să te coste 200 de milioane, și pe lângă asta, în această perioadă, nu angajezi oameni că nu funcționează unitatea și nu plătești taxe nici la stat și, sigur, nu faci nici tu profit. Eu treaba asta o consider bolnavă total!”, a spus Popa la o conferință a ZF.
Popa a transmis și un mesaj pentru clasa politică: Dacă statul nu rezolvă problema, investitorii vor prefera să cumpăre titluri de stat, că sunt mai rentabile decât să riște capital în producție. „Este un aspect găunos pe care, dacă politicul nu vrea să îl trateze serios, să nu vă faceți iluzii că cineva va mai dori să investească nici aici, nici în altă parte, pentru că a devenit mai rentabil să stai să nu faci nimic și să împrumuți statul.”, mai spune șeful Transavia
Transavia finalizează o fabrică de pet food (hrană pentru animale de companie), care va fi printre cele mai mari din Europa. Materia primă: subprodusele din procesarea păsărilor (intestine, capete, gheare — ~30% din greutatea unui pui), transformate dintr-o sursă de pierdere într-un produs cu valoare adăugată mare.
„Investiția asta am făcut-o la o dimensiune mult mai mare decât am avut intenția la început. Din ce îmi spun partenerii din țările occidentale, va fi una dintre cele mai mari fabrici din Europa. Nu știu dacă cea mai mare, dar va fi una dintre fabricile cele mari din Europa și în mod cert cea mai mare fabrică care s-a construit pe această zonă de business în România. Pot să vă spun că poate hrăni toți câinii și pisicii din România fără drept de apel!”, mai spune Ioan Popa.
Piața de pet food din România depășește 1 miliard de euro ca valoare totală, hrana reprezentând aproape 90% din piața totală de pet care.
Piața este puternic orientată spre hrană, nu spre accesorii: hrana avea aproape 90% din valoarea totală a segmentului pet care. În plus, pe segmentul de consum, raportările recente arată că hrana pentru pisici a început să câștige teren valoric, ceea ce sugerează o schimbare în mixul de consum.