Marea Criza 2.0 si politica energetica a UE (de Sorin Ionita)

Pana acum cateva zile, era de la sine inteles ca tema principala va fi energia: unde suntem cu reforma si liberalizarea pietei interne; sau ce e de facut in relatia cu Rusia, in special dupa ce Kremlinul si-a aratat capacitatea de a invada vecini neajutorati precum Georgia si si-a demonstrat din nou capacitatea de a folosi petrolul si gazul ca arma politica. Insa la vremurile tulburi de acum, nici agenda nu poate ramane prea limpede. Spaima de o criza financiara globala care sa duca la o recesiune prelungita, precum cea din 1929-1933, se citeste in privirea tuturor oficialilor care apar zilele astea la televizor (Marea Criza 2.0, cum a fost numita de cineva, pentru a fi mai in ton cu epoca internetului). Asa ca sefii de state UE vor trece probabil in plan secund problema energiei, pentru a discuta in ce fel pot folosi bugetele nationale pentru a proteja sistemul bancar.

„Creditul nu este altceva decat opinia publica aplicata in domeniul finantelor“, dupa cum bine observa doamna de Staël acum doua secole, iar in saptamanile din urma ne-am putut convinge cu totii de rolul pe care il joaca increderea (sau lipsa ei) in toate tranzactiile, de la simple la complicate. Faptul ca bancile sunt paralizate de spaima si nu mai vor sa imprumute bani una alteia este de fapt cea mai grava consecinta a crizei 2.0, pe care o traversam. Guvernele din statele dezvoltate trebuie sa explice cum s-a ajuns aici, daca au curajul s-o faca: nu doar lipsa de supervizare a instrumentelor financiare noi si complexe e de vina sau „goana dupa profit“ a bancherilor.

La fel de importante au fost lacomia si efectul de turma la nivelul omului de rand, care s-a aruncat la credite pentru casa, masina si nevoi personale mult peste puterea de a castiga bani reali, mizand pe o crestere continua a valorii activelor (astfel incat, casa scumpindu-se de la an la an, sa rostogolesti creditul la nesfarsit). Ca sa nu mai vorbim de politicieni, aceiasi care azi striga si arunca cu blam in jur acum, desi de-a lungul vremii au creat si sustinut, din motive populiste, institutii subventionate public pentru a pune cetateni in locuinte pe care nu si le puteau permite (vezi Fannie Mae si Freddie Mac din SUA sau echivalentele lor europene).

Si, desi nu este asta treaba Consiliului European, statele in curs de dezvoltare au si ele multe explicatii de dat. In primul rand, daca se zice ca SUA au un deficit atat de mare si traiesc din credit pe seama restului lumii, de ce China, Rusia, statele arabe sau africane continua sa-si plaseze banii aici si nu ii tin la ei acasa, unde nevoia de a investi este masiva? Cumva din cauza riscului politic, a lipsei statului de drept si a coruptiei? Atunci, daca tu nu creezi un mediu stabil la tine acasa, iar toti cetatenii isi trimit banii in America si Elvetia, de ce sa ii blamezi doar pe ministrii de finante de acolo pentru dezechilibrele globale care apar?

Cu asa lucruri urgente de dezbatut, presedintia franceza va pune sigur pe plan secund politica energetica, desi si aceasta ar merita revizuita pe ici, pe colo, prin punctele esentiale. Exista doua componente principale in care as imparti agenda UE pe energie: partea postmoderna, adica depoluarea si promovarea surselor regenerabile si partea „clasica“, adica interconectarea, demonopolizarea si eficientizarea energetica pe surse traditionale (combustibili fosili, hidro, nuclear). Ambele componente sunt cuprinse in Agenda Lisabona, adica planul de guvernare a UE pe 2000-2010, dar prima se bucura de o atentie disproportionat de mare in opinia publica, din cauza aerului sau modern si „sustenabil“ (bio, eolian etc.), in conditiile in care reprezinta o parte infima din piata de energie si nu este inca viabila economic, fiind subventionata.

Aceasta presiune a publicului, bazata pe asteptari partial naive si nerealiste privind sursele regenerabile, ii face pe decidenti (uneori, la fel de putin informati) sa ia masuri pripite, cum ar fi tintele de productie la biocombustibili. Corolarul este ca ajunge sa fie ignorata strategia Lisabona in partea ei consistenta, care prevedea imbunatatirea conectarii intre retelele europene de electricitate, petrol si gaz, diversificarea geografica a surselor de import, si spargerea monopolurilor nationale integrate (de felul celor pe care vrea sa-l reconstruiasca acum guvernul roman, prin Compania Integrata de Electricitate), si construirea unei pozitii comune in relatia cu Rusia, care este si ea la fel de dependenta de consumatorul european, pe cat este acesta de furnizorul rus de gaz.

EvZ.