Marioara, fiica lui Mircea Vulcanescu: Faptul ca au fost trimise 13 vagoane de aur in tara este in mare parte meritul tatei

”Cu ajutorul Bancii Nationale a reusit sa obtina de la aliati rascumpararea cheltuielor de hrana si de intretinere a armatelor germane”, a povestit Marioara Vulcanescu miercuri, la Clubul Taranului, in cadrul unei conferinte despre Mircea Vulcanescu, si a invocat cei patru ani in care celebrul filosof si economist roman a fost fortat sa indeplineasca functia de subsecretar de stat la Finante, desi „ar fi vrut sa mearga pe front”. „Tata stia mai bine ca subaltern ceea ce ar fi trebuit sa stie superiorii lui. In consiliile de ministri, la care Antonescu era destul de taios, daca tata voia sa intervina cu un amanunt important, i se taia vorba. Tatei ii dadeau lacrimi, pentru ca nu putea sa isi sustina ideea”. „S-a prapadit din cauza conditiilor de la Jilava, inainte de a-si ispasi pedeapsa de opt ani. A fost pentru el poate un lucru pe care si l-ar fi dorit. Ar fi fost foarte nemultumit ca, in momentul in care tara noastra suferea cumplit, el sa o duca bine”.

Intalnirea de la Paris dintre Mihai Sora, despre Mircea Vulcanescu si Emil Cioran

„L-am cunoscut nu atat ca profesor, pentru ca el facea seminarii la catedra de sociologie si etica a profesorului Gusti, care nu era frecventat decat de cei care isi alesesera aceasta specializare, ceea ce nu era cazul meu”, a povestit filosoful Mihai Sora ieri, cu ocazia primei intalniri din cadrul seriei de conferinte „Mircea Vulcanescu”.

„Era cunoscut ca om public, ca unul din marii conferentiari in domenii extraordinar de diverse, in care temeinicia si amanuntimea cunostintelor lui erau fara egal. Era si un om extraordinar, cald, disponibil pentru a sari in ajutorul celui care avea nevoie de asa ceva.

Nu stiu daca cineva isi poate inchipui care a fost si a ramas pana la sfarsitul vietii lui pofta de vorbire si elocinta lui Emil Cioran, dar mi-a fost dat intr-o seara, la Paris, pe Boulevard Saint-Michel, la o cafenea deschisa toata noaptea, sa stau la o masa impreuna cu Mircea Vulcanescu, care tocmai venise intr-o misiune economica, trecea prin Paris cu destinatia spre Anglia. Si am petrecut impreuna, eu – un student tacut si timid, impreuna cu el si cu Emil Cioran, o noapte in jurul unei mese. Si mi-a fost dat pentru intaia data ca acest vorbitor impenitent care era Emil Cioran, sa-l vad ramanand numai ochi si urechi la lucrurile pe care le-a putut, de-a lungul unei nopti intregi, depana Mircea Vulcanescu.

Sa fie Cioran pe post de ascultator timp de o noapte intreaga era un miracol de la Dumnezeu. Acest miracol de la Dumnezeu l-a obtinut Mircea Vulcanescu.

Mihai Sora, filosof

A murit in plina putere. Cu vitalitatea pe care o avea, se puteau astepta foarte multe lucruri de la el, daca isi putea duce viata pana la sfarsit. A murit insa ca puscarias. Alaturi de elita intelectuala si politica a Romaniei dintre cele doua razboaie.

Era un orizont intelectual uluitor, cu o cursivitate a exprimarii gandului, pentru care nu avea nici un fel de exemplu. Elocutia lui Nae Ionescu era o elocutie linistita si rara, in care cuvintele veneau gospodareste, unul dupa altul. Aici insa era o febrilitate extraordinara si in acelasi timp o extraordinar de rapida organizare a discursului, in asa fel incat nu erau nici un fel de umpluturi care sa invoce cu disperare ideea.

Cine l-a cunoscut pe Cioran stie ca era un vorbitor intarisabil. O data pornit, nu-l mai puteai opri. Sa fie Cioran pe post de ascultator timp de o noapte intreaga era un miracol de la Dumnezeu. Acest miracol de la Dumnezeu l-a obtinut Mircea Vulcanescu”.

Palmele aplicate lui Sandu Tudor si scandalul „Cavalerilor de Curlanda”

„In ’38-’39, Sandu Tudor era directorul unui ziar care se numea Credinta”, a mai povestit Mihai Sora.

„Cu prilejul unui spectacol de dans, Sandu Tudor a scris niste articole violente in acest ziar. Personajul vizat era Petru Comarnescu, dar era cu prilejul acestui spectacol coregrafic, in care un elev al Floriei Capsalei, Gabriel Negri, a dansat. Despre acest dans se scrisesera lucruri elogioase, dar Sandu Tudor a lansat o campanie supraintitulata „Cavalerii de Curlanda”. Un fel de acuzatie de pederastie, care se referea in mod direct la Gabriel Negri, dar care ii ingloba intr-un fel si pe cei care il inconjurau, in sustineau. Printre ei s-a simtit vizat si Mircea Vulcanescu. A venit destul de repede o corectie fizica, doua-trei palme aplicate autorului, adica lui Sandu Tudor.

Sandu Tudor nu avea pe atunci nici un gand de calugarie. Abia mai tarziu s-a calugarit, a primit numele de parintele Agaton, intr-o schinovie undeva, pe varf de munte”.

Mircea Vulcanescu, economistul cu suflet de artist

„Tatal lui era foarte sever, iar mama lui era extrem de artista si de generoasa”, a povestit Marioara Vulcanescu, una dintre cele trei fiice ale lui Mircea Vulcanescu, tot in cadrul conferintei sustinute ieri la Clubul Taranului.

Cand s-a intors din Franta, intr-o incercare de luare a examenului de drept, a fost parat ca transporta un document subversiv. Avea si dusmani care, dupa ce i-au incredintat acest document, l-au parat ca-l transporta.

Marioara Vulcanescu, fiica lui Mircea Vulcanescu

„In copilarie, cand tatal lui lucra la Petrosani, ca director administrativ (tot economist era si de-aceea l-a silit pe tata sa urmeze calea asta arida), bunica mea iesea cu copiii la spectacole pe care tata si cu sora lui le invatau pe dinafara si le jucau acasa cu copiii din vecini. Ajunsese sa pastreze aceasta bogatie culturala si sa ne-o transmita si noua. Cand se juca, de pilda, cu noi, participa mai mult decat noi. Avea aceasta bogatie sufleteasca sa interpreteze orice gand, orice fapta din toata inima. In tot ce facea, chiar si in joaca, punea atata seriozitate… Toata fiinta lui si-o implica atunci cand facea un lucru.

Imi aduc aminte ca in timpul procesului, cand si-a sustinut cauza, completul de judecata era fascinat. Pe urma insa a trebuit sa le judece conform poruncilor primite. Insa lunga expunere a tatei, pe care n-au intrerupt-o decat la momentul pranzului, a durat patru ore. Era atat de amanuntit, inca ti se parea ca esti la fata locului si ca traiesti lucrul acela. A spus toata stradania lui de a ajuta tara intr-un moment extrem de greu”.

„Tata a facut parte din echipa lui Gusti. A fost cel care s-a ocupat de economia taranilor. Il pasiona si partea literara, si traditia folclorului, insa, fiind silit de tatal lui sa urmeze economia, i s-a incredintat aceasta latura”.

Marioara Vulcanescu, despre cei sase ani petrecuti de Mircea Vulcanescu la Jilava

„Fusese transportat la Jilava. Statea intr-o camera, in conditii cumplite. Peretii curgeau si pe jos era umed. Unul din cei mai tineri nu a rezistat si era sa lesine, fiind si bolnav de plamani. Tata l-a luat asupra lui sa se odihneasca putin, pentru ca ei erau siliti sa umble, sa nu stea pe jos. Tata s-a lungit ca acest tanar sa se poata odihni.

Dup-aceea, domnul Costant, care ne-a mai povestit o multime de lucruri de acolo, ne spunea ca se deprinsesera sa faca pe rand acest lucru cand erau prea obositi de a merge in cerc asa, ca sa se incalzeasca. Conditii pe care nu ni le putem inchipui. Daca s-ar face filme, nu m-as putea uita la ele, pentru ca ar fi departe de a te face sa traiesti ce au trait oamenii aceia. Din cauza aia el s-a imbolnavit de plamani si in anul urmator, inainte de a-si ispasi pedeapsa de opt ani (dupa sase ani), s-a prapadit din cauza conditiilor de la Jilava”.

Cum a ajuns Mircea Vulcanescu sa faca parte din guvernul condus de maresalul Antonescu

„Cand a fost mutat de la Datoria Publica ca subsecretar de stat la Finante, tata ar fi vrut sa mearga pe front. Insa i s-a spus ca daca nu se conformeaza ordinului, e ca si cum ar dezerta si ar urma consecintele. Atunci tata s-a silit ca in cei patru ani cat a ocupat postul de subsecretar de stat in timp ce trei ministri s-au perindat (mai intai generalul Stoenescu, apoi Alexandru Neagu si in cele din urma Gheron Netta).

Timp de patru ani a luat asupra lui tot greul. De pilda, la proces el a facut pentru generalul Stoenescu (care a fost judecat separat) toata pledoaria, toata apararea. Tata stia mai bine ca subaltern ceea ce ar fi trebuit sa stie superiorii lui.

In consiliile de ministri, la care Antonescu era destul de taios, daca tata voia sa intervina cu un amanunt important, i se taia vorba si tatei ii dadeau lacrimi, pentru ca nu putea sa isi sustina ideea. In cele din urma insa, facea tot posibilul sa faca asa cum stia el ca este bine.

Faptul ca si-a ispasit ultimii ani in inchisoare a fost pentru el poate un lucru pe care si l-ar fi dorit. Ar fi fost foarte nemultumit ca, in momentul in care tara noastra suferea cumplit, el sa o duca bine. Avea un sentiment de roman care isi iubea glia.

Marioara Vulcanescu, fiica lui Mircea Vulcanescu

Cu ajutorul Bancii Nationale si cu tenacitatea celor care erau de partea lui, a reusit sa obtina de la aliati rascumpararea cheltuielor de hrana si de intretinere a armatelor germane. Faptul ca au fost trimise 13 vagoane de aur in tara este in mare parte meritul tatei, dar cu siguranta ca nu numai al lui. Mai avea tata o calitate – sa nu isi atribuie numai siesi niste lucruri pe care, de fapt, le facea el.

Inainte sa fie numit subsecretar de stat, a ajuns intr-un punct din nordul tarii, unde erau lucrurile destul de ciudate in momentul acela. A reusit sa stea de vorba cu un personaj modest, caruia de fapt ii inchina toata apararea lui, pentru ca isi da seama ca „talpa tarii e mai de soi decat fruntea”. A avut in toata perioada ministeriatului sau, sentimentul raspunderii extrem de grele care apasa asupra umerilor lui. Lucru devenit, spre marea lui parere de rau, inutil. Pentru ca tot tezaurul a fost luat de cuceritorii ulteriori.