Martirii din Vadu Rosca

In 1957, multi sateni din comuna vranceana au luptat impotriva cooperativizarii. Noua dintre ei au fost doborati de gloantele comunistilor. Opt supravietuitori au fost inghititi acum de ape

1957 In seara de 4 decembrie, Nicolae Ceausescu, pe atunci ministru adjunct la Agricultura si la MApN, trecea printre cadavrele satenilor cazuti victime colectivizarii fortate. Satenii s-au rasculat impotriva celor care doreau sa le ia pamantul. Noua dintre ei au fost ucisi si mai multi au indurat inchisorile comuniste.

2005 In urma inundatiilor devastatoare din aceasta vara, opt dintre supravietuitorii rascoalei anticomuniste din urma cu 48 de ani au pierit luati de ape. Si acum, ca si atunci, taranii din Vadu Rosca au fost de neclintit in hotararea lor de a-si apara pamantul, chiar cu pretul vietii.

Ceausescu i-a anchetat pe cei care s-au opus colectivizarii. Opt dintre supravietuitorii revoltei au pierit in inundatiile din iulie

Pe 13 iulie 2005, satul Vadu Rosca a fost acoperit de ape. Au murit noua sateni. Pe 4 decembrie 1957, trupele de Securitate au incercuit Vadu Rosca, impuscand noua tarani care s-au opus colectivizarii. Alti 18 localnici care au infruntat mitralierele comunistilor au fost raniti, batuti, arestati, infometati si condamnati la ani grei de inchisoare.

Ultima rascoala anticomunista a taranilor vranceni a fost inecata in sange, ancheta fiind coordonata de Nicolae Ceausescu. Unul dintre cei care au luptat atunci pentru propriul pamant, Marin Dobre (79 de ani), a murit in timpul cumplitelor inundatii din 13 iulie. Inca sapte dintre cei care au supravietuit gloantelor din decembrie 1957 au fost inecati acum de apele Siretului.

E vorba despre Zamfira Dobre (80 de ani), Ionel Craciun (67 de ani), Ionascu Mihalcea (68 de ani), Neculai Dimofte (75 de ani), Stanica Stanciu (70 de ani), Saftica Badiu (76 de ani) si Ene Marin (65 de ani).

„E o mare tragedie”, spune invatatorul Nitu Dragomir, martor la ambele evenimente care au zguduit satul.

Cei mai multi detinuti politici

In seara de 4 decembrie 1957, Nicolae Ceausescu trecea printre cadavrele satenilor cazuti victime ale colectivizarii. „Eu aveam 4 ani. Am ramas cinci fete singure, numai cu mama. Vai de capul nostru cum am crescut!”, isi aminteste Ionica Haralambie, in varsta de 52 de ani. Tatal sau, Marin Dumitru, a fost ucis de comunisti in timpul acelor evenimente. Avea numai 49 de ani.

Vadu Rosca a fost ani in sir satul cu cei mai multi detinuti politici. Acum mai sunt doar patru supravietuitori din lotul celor 18 condamnati pentru „revolta impotriva oranduirii sociale”.

Vasile Haralambie, acum pensionar, pe atunci un copil de doar 12 ani, a fost in clopotnita in dimineata revoltei. „Langa mine a fost impuscat Ene Cristea, care tragea clopotul sa stranga lumea. A murit cu mainile pe franghie. Cand au venit militarii, m-au batut cu cruzime”, isi aminteste Haralambie.

Cu parii pe comunisti

Pentru cei din Vadu Rosca, revolutia nu a fost in decembrie 1989. „Daca erau toti ca noi, nu ne conduceau comunistii 50 de ani”, spune taranul Stan Nitu (72 de ani), detinut politic, care i-a pus pe fuga pe cei veniti sa-i fure pamantul.

„Am implinit 30 de ani in puscarie, la Gherla. Aveam patru copii si o bucata de pamant ca sa-i cresc. Daca mi-l luau, cu ce hraneam eu atatea guri? Ne-am pus cu pari, cu topoare pe ei si i-am izgonit – militia, activistii -, dincolo de Siret. Faceam panda, ca ne asteptam la orice. Pe 4 decembrie, cu mic, cu mare, am iesit in centru, la cazemata.

Aveam un baiat de 6 ani, venea cu cutitul dupa mine: „Tata, ia cutitul sa nu te omoare!”. Noi, prostii, am crezut ca o sa traga cu gloante oarbe. A fost o rafala. Nu se vedea decat flacara. Care erau raniti, care impuscati… Au murit si cel din dreapta, Craciun Stroia, si cel din stanga, Craciun Dumitru.

„Stane, nu ma lasa!” L-am luat in brate pe Stroia si l-am dus in curte, dar si-a dat sufletul. Pe 4 decembrie, seara, eram arestat. Erau rai comunistii. M-au acuzat ca am fost comandantul rebeliunii. Am fost strajer in armata si stiau ca i-am starnit pe oameni.”

Comunistii i-au confiscat tot, iar casa sa, acum plina de mal, a fost transformata atunci in magazia colectivului. „Plateam 400 de lei pe an chirie pentru o camera din casa mea.” Nitu Stan nu si-a primit inapoi pamantul pentru care s-a luptat cu comunistii. „Mai am de recuperat doua hectare de padure. Ce sa mai fac cu ea? Daca nu fugeam din casa, ma inecam”.

Dusi cu zaharelul

Lazar Sandu are 66 ani si a vazut multe la viata lui. Inundatiile din 13 iulie l-au lasat doar cu pantalonii de pe el. Avea doar 18 ani in timpul revoltei din 1957. Zilele trecute l-am gasit in curtea sa plina de mal. In ‘57, comunistii i-au luat tot. Acum i-a luat apa. „Doua zile si doua nopti am stat pe acoperis„, spune Lazar Sandu.

Desi din ‘57 au venit peste el multe, spune ca nici una nu a fost „mai mare decat cea a comunistilor”. „La rebeliune aveam 18 ani neimpliniti. Eu nu mi-am dat seama ca o sa se lase cu varsare de sange, dar nu voiam sa fiu colectivist. Au zis ca vin sa semnam cererile de intrare in colhoz. Am fost dusi cu zaharelul de azi pe maine. Ei s-au gandit ca avem armament de pe timpul razboiului.

Ne-au chemat dimineata in centru, la cazemata. Era tovarasu’ Ciocaldau de la Liesti, regiunea Galatiului, traieste si acum, are pensie mare. Noi stiam semnalul si, cum au venit, am tras clopotul ca sa iesim toti la centru.

Comunistii ne asteptau cu Batalionul de Interventie Tecuci. Cand au inceput sa traga, cadeau mortii ca pe front. Ceausescu a stat vreo doua-trei zile la scoala, cu ancheta.Si a inceput sa ne aresteze.”

La fel ca si ceilalti, Lazar Sandu a vrut sa-si apere putinul. „N-aveam mult pamant, ca la noi erau doar trei familii care aveau pamant mai mult, dar asta a fost ambitia noastra, sa nu ne inscriem in colectiv. Ne-am riscat viata”, povesteste Lazar. Si continua: „Ne-au dus la Galati, dupa aia la Gherla.

Ma bateau pana ma innegream! N-am avut voie doi ani si jumatate sa-mi vad mama, sa-mi vad tatal. Nici pachet, nici plic, nici vorbitor, nimic. Dupa aia la munci, in Insula Mare a Brailei. Copiii nostri erau fii de banditi.”

Printre ei era si tatal meu

Pe Marin Craciun l-am intalnit langa clopotnita din Vadu Rosca. In 1957 avea 19 ani. Tatal si doi unchi au murit in timpul acelei revolte impotriva colectivizarii.

„Dimofte Aurel a fost primul om impuscat. Era cu mainile goale. Cei noua au murit pe loc, printre care si tatal meu. Am ramas sapte frati, cel mai mic de 2 ani. Au strans intr-o casa toti mortii si, noaptea, i-au dus la Focsani, unde au fost ingropati pe ascuns”, isi aminteste Marin Craciun. La patru ore de la macel a fost arestat.

„Era seara cand a venit Ceausescu. Avea langa el doi ofiteri cu automate. Eu am fost ultimul arestat. Dupa o luna si jumatate de batai zi si noapte, ca sa spunem cum ne-am organizat, pe 17 ianuarie s-a tinut procesul. Tribunalul Militar m-a condamnat la 5 ani inchisoare, plus 2 de interdictie, fara drept de recurs si confiscarea averii.

In sentinta scria ca am fost „participant la rebeliune, rascoala impotriva oranduirii sociale”. Cea mai grea pedeapsa a fost de 14 ani. Pe Ionita Haralambie l-au considerat instigator.

Acesta fusese prizonier la rusi in timpul razboiului si stia ca nu-i bine in colhoz. Pe mine, ca eram mai tanar, m-au lovit rau in cap si nu prea mai aud”, povesteste Marin Craciun.

Dupa ce a scapat de la inchisoare, Marin Craciun a intrat din nou in vizorul Securitatii. „La Gherla l-am cunoscut pe parintele Ion de la Manastirea „Tudor Vladimirescu”, inchis pentru ca predica impotriva comunismului.

Mi-a scris doua bilete pe carpe, pentru maicute, ca stia ca o sa scap inaintea lui. Le-a scris sa nu incalce legile statului si ca va veni inapoi la manastire.

La o luna dupa ce am dus scrisoarea m-au arestat iar. Una dintre maici m-a turnat la raion”, isi aminteste Marin Craciun.

Costica Arbanas, un alt condamnat din lotul „Vadu Rosca”, si-a desfacut camasa pentru a fi impuscat in 1957. A scapat atunci, dar n-a scapat la inundatiile din iulie. Apa i-a acoperit pamantul pentru care s-a luptat in 1957 si i-a distrus gospodaria.

„Aveam 30 de ani. Ne terorizau cu echipele de „ghiogari” (n.r. – activistii inarmati cu bate care-i terorizau pe tarani pentru a-i determina sa intre in colectiv). Veneau in toiul noptii, ne speriau copiii. Pamant nu prea aveam, dar eram tanar si nu puteam suporta sa fiu bagat cu forta in colectiv. Dupa eliberare am plecat la Galati, la combinat.

Si acolo dosarul de detinut politic a mers dupa mine. Acum, dupa apele astea, incerc sa iau viata de la inceput”, spune Costica Arbanas.

Rasculatii au fost condamnati la ani grei de inchisoare

18 dintre participantii la rascoala din Vadu Rosca au fost condamnati la inchisoare pe 16 ianuarie 1958. Participantii la revolta au fost eliberati cu conditia sa se inscrie in CAP.

In 1990, taranii supravietuitori au ridicat un monument modest pe care au fost scrijelite numele eroilor care au murit in decembrie 1957: Aurel Dimofte (29 de ani), Ionut Cristea (22 de ani), Ion Arcan (14 ani), Dumitru Craciun (29 de ani), Toader Craciun (49 de ani), Stroie Craciun (31 de ani), Dumitru Marin (29 de ani), Marin Mihai (42 de ani), Dana Radu (28 de ani).

Ceausescu, colectivizarea si anticomunistii

Nicolae Ceausescu s-a alaturat tineretului comunist la inceputul anilor ’30. In timpul conducerii lui Ion Antonescu a fost arestat si intemnitat. In 1955 a intrat in organul executiv si a ocupat functia de ministru adjunct in Ministerul Agriculturii si in cel al Apararii Nationale. A participat la procesul de colectivizare.

Dupa moartea lui Gheorghiu-Dej, in 1965, Ceausescu devine prim-secertar PCR, apoi secretar general. Din 1967, devine presedintele Romaniei. Tinutul Vrancei este un punct fierbinte pe harta rezistentei anticomuniste din Romania. Timp de peste un deceniu, intre 1947 si 1958, in satele, padurile si muntii din Vrancea au actionat grupuri de anticomunisti, care au fost eliminate pe rand de Securitate.

Dupa rascoala din Vadu Rosca, reprimata sangeros de Securitate, taranii din Rastoca si Suraia, ambele comune aflate sub ape la inundatiile din 13-15 iulie 2005, au luptat si ei impotriva colectivizarii. Au spart primaria, au dat foc cererilor de intrare in colectiv si au incins o hora in jurul lor, in mijlocul drumului.