Masina puteeeeeeeeeee(de Eugen Istodor)

Ma dusai sa-l ieu pe taica-mieu de la gara cu masina. Si, ce crezi, ma, ca-l dusai si pina acasica lui, undeva pe Valea Plopilor, spre Alexandria. Si mersei, si mersei, si mersei, si cu cit se duce dracului Bucurestiul pe stinga, uite apar umbre pe capul meu si simt asa din vorbe moi, din miini si mai moi si lesinate ca taica-mieu e tot mai dus: cu dintii, cu urechile, cu trupul.

Da stii, masina imbecila, masina aia, spatiul ala inchis din care nu poti evada in viteza fara sa nu-ti omori intestinele si oasele pe caldarim, deci, bucata aia de fier incepu ea sa-mi vorbeasca despre taica-mieu mai mult decit discutiile telefonice cu el, ori slabele noastre intrevederi. El, taica-mieu, era linga mine, dar din ce in ce parca se imputina pe drumul de dus la el acasa.

Nimic nu pare mai nebunesc decit sa ai in fata ta apusul, ba, idiotilor, voi ati vazut ca tot mai rar vedeti apusul, ca soarele parca a disparut, nu mai e peretele nostru de fiecare zi. Si, cu cit mergeam, cu atit imi aminteam de aiureala asta de viata care ne fute cite o incrincenare si nu te mai poti scapa de ea.

Sigur, am vorovit de dintii lui, de urechile lui, de casa noastra de la tara, care sta sa cada. Cu cit se ducea in masa drumul, cu atit intram intr-o moarte lenta. Moartea lui era si a mea si inchipuiti-va ca masina aia nenorocita, pe care o conduceam, incepuse sa-mi sugereze sa-mi fac si eu analizele, ca sigur si eu sint dus, pe ici, pe colo, prin locurile esentiale.

Si ajungem in Valea Mortilor, pardon, Plopilor si ma latra ciinele lui o corcitura de Lassie cu draci, si ma zgirie linistea impunsa de masini ce trec pe drumul national. Si imi tot spune ca ce ar fi sa cumparam impreuna vreun pamint acolo, ba acolo, si ca ce bine ar fi sa avem un prezent actual comun, ca, dracu, nu mai avusesem un trecut comun de cinspe ani. Si eu zic ca vreau sa plec.

Intorc masina si el ma opreste. Unde te duci asa grabit, hai sa mincam ceva. Si nu ca eram nehranit, dar vocea lui patrundea dincolo de tabla masinii. Cobor din tabla si omor niste purici asezindu-ma pe un scaun din casa lui. Si cind ar pregati ceva de-ale pierderii de timp impreuna, hop vine vocea lui feminina si spune nu avem nimic in frigider, ca, ba, azi e vineri si tinem post.

Masline, daca vreau, si nu masline zemoase, nu, storcosite, de zona peste care nu a dat aviara. Si zic nu. Si iar ma fug spre masina. taica-meu ca sa alunge atmosfera imi da binete si se baga jumatate intr-o combina frigorifica de aia de inghetata, de unde scoate un pachet de carne de vita. acusica taiata, adica acum vreo patru-zece zile, dar inghetata beton.

Eu ca nu vreau, el ca nu se poate si cu politetea iti futi viata asa ca am acceptat carnea, am aruncat-o pe jos, pe covorasul de sub bancheta din spate. Si pe drumul intunericului spre Bucuresti, carnea tace chitic prin spate. Si dau telefoane, fac pe desteptul in masina, ca sa alung senzatia aia de clesti de rac ce ma rapesc in trecut. Si fug si fug.

Masina te ajuta sa uiti, ca iti schimba peisajele ca la televizor si omoara plictisul cu ceva muzica si acreala de pe fata cu un aer conditionat bine orientat pe ochi. Si merg. Si cred ca-n ziua aia am omorit vreo concizeci de kilometri aiurea. Si ajung acasa, ma culc, iar iau dimineata covrigul de silueta.

Si cum drumurile ma poarta pe la vreo 38-39-40 de grade, nu ma dau inapoi sa zac prin masina si pe la stopuri, uitind de trecut. Dar ba, tata, imi incepe o duhoare la doua zile apoi. Putea trecutul meu, pardon, carnea de pe covorasul de linga bancheta din spate. Putea ca parcatorul dintr-o parcare a vomitat, iar un spalator de masini a refuzat sa se amestece in vitelaria asta.

Si m-am pus eu sa spal fundul respectiv. Si spal la el zilnic dimineata si dau cu spray de interioare, din ala scumput, dar cu miros de ceva margaritar…margaritar avea bunica mea la tara. Bunica a murit. Margaritarul nu a mai vrut sa creasca nici el. Si cind ieri am mincat pe scaunul unei bucatarii un snitel de vita, cu foame mare in git, m-am trezit cu duhoarea aia in nari.

Tabla mi-a induhnit trecutul. Ea e de vina. A nu se lasa alimente perisabile in masina.