[Medici buni] Dr. Georgeta Vremeș, medic oncolog la MedLife: „Sunt tot un om ca dumneavoastră, nu sunt divinitatea, poate sunt o unealtă în mâna divinității“

Medic primar oncologie și coordonatoarea departamentului de oncologie a Spitalului MedLife Titan, Dr. Georgeta Vremeș a absolvit Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș“ din Arad, după care, pentru a fi mai aproape de familie, s-a mutat în București, unde a urmat stagiul de rezidențiat și post-rezidențiat în cadrul Institutului Oncologic. Aceasta a fost, de altfel, și singura perioadă în care a avut parte de experiența sistemului medical de stat, la care mărturisește că nu crede că s-ar mai putea adapta. Dr. Georgeta Vremeș face parte din echipa de oncologie a MedLife din 2007, de fapt a fost primul medic al acestei secții, întâmplare care i-a facilitat și rolul de șef de departament, consideră cu modestie.

„Am să vă rog să lăsăm ușa deschisă, ca să rămân în contact cu tot ce se întâmplă pe secție”, așa începe discuția cu medicul oncolog Georgeta Vremeș, la Spitalul MedLife Titan. Această grijă și legătură permanentă pentru și cu pacienții săi, dar și cu aparținătorii lor, reapare pe parcursul întregii discuții, ca un fel de crez subliminal al profesiei sale, deși pregătirea profesională și calitatea actului medical în sine rămân prioritatea din fiecare zi a medicului.

Alegerea de a fi medic, după un moment de cumpănă

Asemenea majorității copiilor, și dr. Georgeta Vremeș a iubit să se joace în copilărie cu truse medicale, însă întâmplarea care i-a marcat, poate chiar fără să realizeze, alegerea de mai târziu de a deveni medic este una pe care mama ei încă i-o povestește, un moment de cumpănă și un medic care i-a salvat viața: „Sunt născută în timpul comunismului, evident la momentul respectiv mamele, după ce nășteau, stăteau cel mult două-trei luni acasă, apoi copiii erau înregimentați, zic eu, fie la creșă, grădiniță, cămin ș.a.m.d. Așadar, aveam în jur de 1 an, 1 an și ceva, eram la creșă, unde personalul de atunci dădea copiilor sedative pentru a sta liniștiți. Eu, copil neastâmpărat din fire, am luat mai multe sedative, mi s-au părut probabil bomboane. Nu mai răspundeam la stimuli, am ajuns la spital, unde mama a fost extaziată de domnul doctor care mi-a salvat viața”.

Deși în adolescență nu a mai cochetat cu ideea de a deveni medic, în penultimul an de liceu, brusc, a hotărât că acesta este drumul pe care vrea să meargă.

Facultatea în Ardeal: dorința de a rămâne și deciza de a veni în București

Dintotdeauna un copil muncitor, cu obiective pe care a încercat mereu să și le atingă, dr. Georgeta Vremeș a devenit un adult la fel de tenace, iar când în timpul facultății a urmat un stadiu de pregătire în oncologie, a știut cu certitudine că aceasta este specialitatea pe care o va alege. A doua opțiune a fost hematologia, despre care consideră că este chiar și mai complexă și mai dificilă decât oncologia. „Nu știam prea bine cu ce se mănâncă oncologia, dar mi s-a părut într-un fel anume. Vorba unui fost șef de-ai mei: «dacă te prinde, te prinde și nu mai scapi, e ca un microb»”, mărturisește dr. Georgeta Vremeș.

Nu regretă nicio clipă faptul că a ales să urmeze cursurile facultății din Arad, loc unde s-a integrat perfect – „ușor-ușor începusem să capăt și accentul lor” – și unde fusese acceptată într-o perioadă în care toți cei care veneau de mai jos de Carpați erau considerați venetici, și nu neapărat văzuți cu ochi buni. Dr. Georgeta Vremeș a crescut în Câmpulung Muscel, un fel de graniță între București și Ardeal, ceea ce, crede ea, a ajutat-o enorm în procesul de integrare. „Recunosc că la sfârșitul facultății mi-aș fi dorit să rămân în acea zonă, am cochetat cu ideea, cea mai bună prietenă de-ale mele era de acolo și a insistat mult să rămân. Dar pe de altă parte, dorul de părinți, de casă… mi-a fost foarte greu, a fost o distanță foarte mare care m-a făcut să vin mai aproape de ei. Am ales Bucureștiul ca să fiu mai aproape de familia mea”, spune dr. Vremeș.

După șapte ani petrecuți în Ardeal (dintre care un an în Brașov, unde a practicat medicina de familie), doctorului i-a fost destul de dificil să se integreze și să se adapteze Bucureștiului.

Cu toate acestea, din punctul de vedere al pregătirii profesionale, alegerea de a practica medicina oncologică în București s-a dovedit a fi cea mai bună opțiune.

O altă șansă de a pleca, aceeași decizie de a rămâne

Dr. Georgeta Vremeș a mai fost pusă încă o dată în fața alegerii de a rămâne sau de a pleca, în 2005-2006 când mulți colegi din același an au emigrat în Franța, Germania, Spania. „Din păcate, în acea perioadă tatăl meu s-a îmbolnăvit. Am hotărât că rămân până urma să se întâmple ce știam deja că va fi inevitabil. După, însă, mama a rămas singură, și tot așa nu am mai plecat”, povestește dr. Vremeș.

Privind încă o dată în urmă, realizează că până la urmă a luat din nou cea mai bună decizie, în primul rând pentru că observă cum, oricât de mult s-au integrat în țările unde au emigrat, foștii ei colegi sau prieteni au în continuare un fel de handicap al socializării (nu s-au integrat complet), dar și pentru că mirajul practicării medicinei în străinătate din anii 2000 s-a estompat mult: „Exista acest miraj din pricina diferențelor, acum nu cred că diferențele mai sunt așa de mari, nici ei nu mai plătesc așa de bine, taxele sunt destul de mari și acolo. Da, au în continuare un sistem de protecție socială care este mult mai bun decât al nostru. Însă calitatea actului medical, cel puțin în anumite zone, nu mai este așa de bună în afară. Sau, altfel spus, noi suntem deja acolo. Să nu avem gândirea obtuză a comunismului «noi și ceilalți», în niciun caz, în străinătate sunt în continuare suficient de mulți specialiști de înalt profesionalism, centre de excelență unde te poți pregăti, dar, revin, cel puțin în ceea ce privește specialitatea oncologie, și în România, lucrurile au evoluat foarte mult“.

Apoi, sistemul privat de sănătate din România are numeroase avantaje, adaugă dr. Georgeta Vremeș, „poți să îți creezi un mediu de lucru eficient și, să zicem, sănătos din punctul de vedere al relației pe care o poți avea cu colegii, în primul rând pentru că nu există lupta de clasă din sistemul de stat unde oamenii își fac deservicii doar de dragul de a și le face. Nu există lipsuri, ceea ce nu îți perturbă, nu îți afectează calitatea actului medical pe care îl oferi. Sau dacă există, este suficient să vorbești cu cei din conducere și se rezolvă. Din anumite puncte de vedere, noi facem ceea ce fac și doctorii din SUA sau uneori chiar peste ei”.

Oncologia, o specializare „specială”

O fire vulcanică și genetic nu foarte răbdătoare, așa cum chiar dr. Georgeta Vremeș se descrie cu autoironie, s-a schimbat de-a lungul timpului. Nu neapărat experiența acumulată în Ardeal a ajutat-o să devină mai tolerantă, să nu mai aibă imediat o reacție, să privească lucrurile din mai multe perspective și chiar să nu mai fie atât de idealistă precum era. Mai degrabă, specializarea pe care a ales-o – oncologia – despre care nu îi place neapărat să spună că este un domeniu dificil, ci mai degrabă special.

„Nu aș zice că oncologia e dificilă, nu aș folosi acest cuvânt, spre deosebire de alte specializări. Dacă îți dorești să faci bine, toate specializările medicale sunt complexe. Ce este la noi, în oncologie, dificil? Relațiile pe care le ai cu pacienții. Da, aici este foarte greu, pentru că diagnosticul acesta le impactează cursul vieții de la momentul stabilirii lui și fiecare pacient are fel de fel de trăiri. Ca medic, ți-e greu să stabilești granița între zona medicală și zona emoțională, ți-e foarte greu să ai discuțiile acelea dificile cu pacienții, dar sunt convinsă că aceleași probleme le au și colegii mei din cardiologie, chirurgie, hematologie etc.”

O presiune în plus pentru dr. Vremeș, ca pentru orice medic oncolog, constă în așteptările foarte mari ale pacienților, nevoia de a fi salvați. „Încerc să le spun pacienților: «Sunt un om tot ca dumneavoastră, și eu plâng, și mie îmi curge sânge, nu sunt divinitatea, poate sunt o unealtă în mâna divinității, poate întâmplarea, soarta a făcut să fiu în acest loc»“.

De altfel, într-unul dintre comentariile din spațiul virtual, dr. Georgeta Vremeș este numită „lifesaver” (salvatoare de vieți) – „Apreciez, sunt mulțumită când oamenii, la rândul lor, îmi apreciază efortul, dar încerc să rămân un om umil, pentru că nu asta este realitatea. Dacă cineva scrie că sunt lifesaver înseamnă că mi-am făcut bine meseria, am dat tot ce puteam eu să dau mai mult și rezultatul a fost acela.”

Bineînțeles, dr. Georgeta Vremeș nu are parte de fiecare dată de rezultate pozitive și, oricât de dureros îi este să experimenteze eșecurile, știe că acestea sunt foarte importante: „Pentru noi, oncologii, la modul general, sunt mai importante eșecurile decât succesele. Pentru că acelea sunt dureroase și înveți mai mult în urma lor”.

Mentorii care i-au călăuzit pașii și colegii buni

Pe parcursul celor 21 de ani de experiență a avut șansa de a lucra cu colegi foarte buni, de la care a avut mereu de învățat, iar în prezent, echipa cu care colaborează pentru fiecare pacient în parte este esențială. „În oncologie nu ai cum să lucrezi altfel decât în echipă pentru că pacientul nu ți se adresează doar ție, oncologul, el are nevoie și de alte servicii și alte tratamente. De aceea, este foarte important să ai un contact bun, de exemplu, cu chirurgul, cu radioterapeutul. Oncologul este cel care integrează totul. În ultimii ani, crearea comisiei multidisciplinare a crescut cu mult gradul de îngrijire a pacienților.”

Pe lângă colegi foarte buni, dr. Georgeta Vremeș a avut șansa să întâlnească și câțiva mentori care i-au călăuzit pașii, iar dintre aceștia îl amintește cu recunoștință pe dr. Mircea Dediu, de la Institutul Oncologic. „Îmi aduc aminte și acum, de exemplu, că era interzis să le pomenim pacienților cuvântul «cancer». Nici în ziua de azi nu le spun pacienților «Aveți cancer».” Și asta pentru că un simplu cuvânt ca acesta poate avea un impact negativ covârșitor asupra unui om.

„În momentul în care am o primă interacțiune cu un pacient, îl întreb «Ce ați înțeles dumneavoastră din această poveste?». Și abia atunci îmi dau seama cum vrea el să abordeze problema, nu încerc să îi îngreunez și mai mult situația în care se află. De fapt, ce vreau eu este să am un pacient aderent, să aibă încredere în doctorul care îi spune să facă lucruri pentru el, este primordial și prioritar pentru mine.”

Încredere și comunicare, bazele relației dintre medic și pacient

Cu onestitate adaptată la felul de a fi al fiecărui pacient în parte, fermă, dar totuși caldă, dr. Georgeta Vremeș construiește cu pacienții săi, dar și cu aparținătorii lor, relații puternice care să îi ajute să meargă mai departe. Și nu lasă nimic la întâmplare, nici cea mai banală discuție care știe că le creează acestora un spațiu de siguranță și încredere, care face ca relația medic-pacient să fie mai caldă, să fie umană.

Glumește mult cu pacienții săi, dar nu se ferește să menționeze și situațiile ceva mai conflictuale pe care, de obicei, le atenuează tot cu umor. „Bănuiesc că am un fel al meu de a comunica cu pacienții, ei sunt mulțumiți. Mai avem și situații conflictuale, mai ales că sunt o persoană foarte voluntară și pare că inspir și puțină teamă, nu aș putea să spun de ce, de fapt, chiar glumesc cu ei că am doar 1,50 m înălțime, deci e cam greu să inspir teamă, în felul acesta imediat se destinde atmosfera.”

Stigmatizarea pacienților cu cancer și sprijinul medicului

Firescul relației cu pacienții pe care îi tratează este unul vital, mai ales într-o societate care încă pune pacienților cu diagnostic oncologic un stigmat dureros. Când se referă la societate, medicul face referire nu numai la instituții, ci și la cunoștințe, colegi, familie. „Pentru orice individ cu un astfel de diagnostic, interacțiunea pe care o are cu tot ce era înainte în jurul lui se schimbă. Iar eu spun mereu: «Pentru dumneavoastră viața trebuie să continue ca până acum. E adevărat că veți fi pus în anumite situații, dar încercați să vă sustrageți, mai ales discuțiilor neplăcute care din punctul meu de vedere sunt mai degrabă neconstructive»”.

Chiar dacă nu mai există teama de a-i atinge „că se ia”, chiar dacă oamenii au învățat mult mai multe despre această boală și s-au obișnuit mai mult cu ideea unui astfel de diagnostic, față de ce se întâmpla în anii 2000, percepția generală continuă să fie de refuz, de marginalizare. „Unii sunt hiperprotectivi, doar că nu este o variantă bună, unii sunt blocați, nu știu să reacționeze, nu știu ce cuvinte să folosească, alții pur și simplu se detașează, se departajează de zona durerii. Sunt mecanisme de protecție, de supraviețuire ale fiecăruia dintre noi, doar că, de fapt, nu rezolvăm mare lucru. Cea mai sănătoasă atitudine este aceea de a-l trata pe pacient ca până atunci: cei care sunt hiperprotectivi îi fac pe pacienți să se simtă inutili, cei care sunt nepăsători ar trebui să nu se concentreze doar pe suferința proprie, reamintindu-le astfel pacienților, toată ziua, de suferința lor. Oamenii din jur, mai ales, trebuie să le vorbească așa cum o făceau și până la diagnostic, chiar și numai despre banalități. Pacientul are oricum timp să vorbească despre boala lui cu medicul.”

Primul impact al morții și cazurile cele mai memorabile

Pentru un medic oncolog, deseori moartea nu poate fi evitată, iar dr. Georgeta Vremeș încă suferă pentru fiecare pierdere în parte, la fel de bine cum îi înțelege perfect pe cei care își pierd membrii familiei, prietenii. „Cel mai memorabil caz al meu a fost primul deces. Eram de o săptămână rezidentă pe secția de oncologie, șefa mea de la momentul respectiv, și totodată mentorul meu, m-a anunțat că a sosit o urgență. Din păcate – nu eram obișnuită la momentul respectiv –, era vorba despre un tânăr, până-n 30 de ani, venise cu mama lui, un melanom malign metastatic și din păcate, s-a prăpădit în jumătate de oră. Pentru mine a fost un impact uriaș, șefa mea mi-a spus atunci: ‘Știi, vor mai fi momente de acest gen, ușor-ușor trebuie să te obișnuiești cu astfel de evenimente și să te detașezi puțin de ele.’ Mi-a luat ceva vreme până m-am obișnuit. De fapt, și în prezent, cel mai dureros este când inevitabil primim astfel de mesaje despre oameni care nu mai sunt cu noi. Avem niște răspunsuri standard, dar eu îi înțeleg pe oamenii respectivi pentru că eu, la rândul meu, am trecut prin asta, îi înțeleg foarte bine. Nu vom găsi niciodată cuvintele potrivite pentru a-i consola.”

La polul opus, sunt cazurile cu final fericit, care o fac să zâmbească de fiecare dată când își amintește de ele sau când primește câte un mesaj cu pozele copiilor pacienților. „Un domn tânăr, până-n 40 de ani, lucrează în cadrul unei companii mari, cu mulți angajați în subordine, foarte deștept, sportiv, avea o tumoră de colon operată, i-am indicat câteva investigații în plus care arătau că avea și metastază. Nu am pierdut timpul, zicem noi, am făcut 6 luni de zile tratament, l-am reevaluat și am observat un răspuns pozitiv. La un an de zile a revenit la control și mi-a mărturisit că soția lui era însărcinată din nou, urma să aibă o fetiță. Este în continuare foarte bine, acum are deja al doilea copil, a revenit la job, face în continuare sport, mă bucur de câte ori revine și îmi spune că este bine. Asta este pentru mine mulțumirea cea mai mare: că omul acesta a reușit să treacă peste diagnostic și să își vadă în continuare de viața lui. Am multe exemple de genul acesta. Eu îi admir pe ei pentru că știu că este foarte greu să faci asta, este o bătălie pe care o duci și cu tine, nu doar cu tot ce se întâmplă în jurul tău. Pentru mine ei sunt un exemplu.”

Poze, mesaje, apeluri telefonice mai primește din când în când, mai ales de sărbători, de la mulți alți pacienți. Mai mult, deși foarte puțini dintre cei care își pierd membrii familiei mai doresc să păstreze vreo legătură cu medicul oncolog, dr. Georgeta Vremeș are și aparținători care încă îi scriu chiar și după finaluri nefericite. Dorința acestor oameni, pacienți sau aparținători de a rămâne în legătură cu dr. Georgeta Vremeș nu este deloc întâmplătoare, mulți dintre ei îi spun că le inspiră încredere.

Implicare totală și prețul pe care trebuie să îl plătească un medic

Devotamentul total al medicului Georgeta Vremeș implică un preț care nu este nici mic, nici ușor de gestionat: oboseală până la burnout, nemulțumirea de a nu dedica suficient timp vieții personale. „Muncesc mult, uneori continui să muncesc în weekenduri, în vacanțe. Sunt pacienți care sună dimineața, seara, noaptea.”

Doar că și atunci când vorbește despre sacrificiile pe care le face, dr. Georgeta Vremeș reușește să se amuze și continuă să își găsească echilibru în bucurii mărunte. „În timpul liber pe care îl am încerc să fac lucruri care să mă destindă, să mă scoată din ritm. Prin activități extrașcolare, cum le numesc eu. Fac sport, deși nu atât de mult pe cât mi-aș dori, merg la film, la spectacole, merg în vacanțe, încerc să mă delectez cu o carte, mă mai cert cu mama.” (râde)

„Un medic bun este onest, suficient de pregătit și uman”

Întrebarea „Ce înseamnă un medic bun?” i se pare cea mai grea dintre toate, iar răspunsul consideră că diferă în funcție de cui îi este adresată întrebarea – medicului sau pacientului? Dar ce știe sigur este că așteptările pe care le are ea de la un doctor sunt acelea de a fi onest, suficient de bine pregătit și uman, dacă se poate. „Nu îmi plac absolut deloc doctorii care sunt superficiali, nu-mi plac doctorii care dau impresia că știu despre ce vorbesc, lucru, de altfel, ușor de verificat. Pentru că eu, în momentul în care mă adresez unui coleg de-ai mei, o fac în baza unor informații pe care le dețin. Însă, pacienții, din păcate, de multe ori nu sunt în această postură și uneori decide soarta pentru ei.”

Altfel, dr. Georgeta Vremeș știe că „niciodată nu vom fi foarte bine pregătiți oricât am vrea noi. Toți suntem predispuși și expuși greșelilor, important e ca greșeala să nu aibă un impact major. Important este să îți știi limitele, să știi unde să te adresezi mai departe.”

Nu de puține ori, pacienții săi au vrut să ceară o altă opinie, sau să o întrebe dacă nu ar fi mai bine să se trateze în altă țară, atitudine care pe vremuri era privită drept un afront de către medici, o dovadă de lipsă de încredere. „Nu am perceput niciodată așa. În prezent, cu atât mai mult, dacă mă întreabă unde să adreseze o a doua părere, le spun unde ar fi cel mai bine să meargă. Mi se pare mai cinstit așa. Plus că astfel tu, medicul, ai mai mult de învățat decât dacă rămâi acolo închistat și ferm pe poziții, considerând că doar tu deții adevărul absolut.”

***

Articolul face parte din campania ”Știi un medic bun?”, un demers MedLife care își propune să portretizeze medicii care fac zi de zi România bine, construind un mâine mai bun. Sunt mii sau poate zeci de mii de medici buni în România, care, dincolo de talent, vocație, experiență, intuiție și abilități, sunt în primul rând OAMENI.

Medicii MedLife nu sunt doar buni profesioniști, ci și oameni buni, cărora le pasă și care iubesc, la rândul lor, oamenii. Medici pentru care îngrijirea sănătății tale e mai mult decât o profesie, e o chemare.

„Știi un medic bun?”, o campanie MedLife de redescoperire a Încrederii în România.

Articol susținut de MedLife