MedLife își consolidează poziția pe segmentul de oncologie printr-un nou parteneriat cu Institutul Sânului, extinzând serviciile dedicate tratamentului cancerului mamar
MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, anunță un nou parteneriat prin integrarea Institutului Sânului, condus de Dr. Cristian Viișoreanu, în cadrul celui mai mare spital al Grupului – MedLife Medical Park, din București. Această colaborare marchează un pas important în extinderea capacităților MedLife de diagnostic și tratament al cancerului de sân, aducând un plus de valoare și expertiză în îngrijirea pacientelor care se confruntă cu această patologie complexă.
- Institutul Sânului, specializat în prevenția, diagnosticul, tratamentul și monitorizarea pacientelor afectate de cancerul mamar este localizat în cel mai mare spital din cadrul Grupului – MedLife Medical Park, din București.
- Pacientele beneficiază de expertiza unei echipe multidisciplinare, conduse de Dr. Cristian Gabriel Viișoreanu, medic perimar chirurgie generală chirurg specializat in chirurgie oncologica ,cu o vasta expertiză în tratarea cancerului de sân și fondatorul Institutului Sânului.
- Prin integrarea Institutului Sânului, Grupul MedLife continuă să își consolideze segmentul de oncologie oferind pacienților servicii integrate de diagnostic și tratament la nivel național.
Institutul Sânului a fost înființat în anul 2018 de Dr. Viișoreanu, pentru a reuni o echipă medicală performantă, formată din specialiști cu experiență vastă în oncologia mamară, chirurgie plastică, psihologie și nutriție. Abordarea multidisciplinară a echipei permite o tratare holistică a pacientelor, focusată pe recuperarea completă și restabilirea calității vieții.
Echipa Institutului Sânului are un istoric bine cunoscut și o experiență vastă în chirurgia mamară, cu peste 12.000 de intervenții chirurgicale pentru patologia mamară efectuate până în prezent. În viziunea echipei Institutului, pacienta cu patologie mamară este abordată și tratată conform protocoalelor internaționale și naționale, utilizând tehnici chirurgicale moderne și de actualitate, așa cum sunt folosite în centrele chirurgicale internaționale.
„Integrarea Institutului Sânului în rețeaua MedLife ne permite să ne extindem expertiza în tratamentul cancerului mamar și să oferim pacientelor un parcurs terapeutic complet, susținut de o echipă de specialiști de renume. Prin această colaborare, reafirmăm angajamentul nostru de a pune la dispoziția pacientelor cele mai avansate soluții și cele mai înalte standarde de îngrijire”, a declarat dr. Larisa Chiriac, Directorul Medical al Grupului MedLife.
Creșterea alarmantă a cazurilor de cancer mamar în România subliniază necesitatea diagnosticării precoce și a tratamentelor multidisciplinare
Cancerul mamar reprezintă principala cauza de deces prin cancer la femei, in Romania, unde se inregistreaza anula, conform raportului INSP peste 12000 de cazuri de cancer mamar anual.Din păcate, o mare parte dintre aceste cazuri sunt depistate în stadii avansate, când opțiunile de tratament devin mai limitate. În acest context, este esențial ca pacientele să aibă acces la servicii de diagnostic precoce și tratament complex, oferite de echipe medicale multidisciplinare.
„Statisticile alarmante ne arată cât de important este să avem un sistem medical bine organizat, care să poată oferi intervenții rapide și eficiente. Colaborarea noastră cu Institutul Sânului vine ca un răspuns firesc la această nevoie acută, oferind pacientelor acces la un centru de excelență în oncologie mamară, unde pot beneficia de cele mai noi și performante metode de tratament”, a adăugat dr. Chirac.
Tratament integrat și suport complet pentru pacientele cu cancer mamar
Institutul Sânului vine cu expertiza unei echipe specializate în tratarea chirurgicală a cancerului mamar, bazându-se pe protocoalele medicale interne și internaționale. În prezent, institutul oferă toate tipurile de intervenții chirurgicale care se efectuează în străinătate. Prin această colaborare, Institutul Sânului și MedLife își propun să pună la dispoziția pacientelor cu noduli mamari toate metodele de biopsiere existente, astfel încât acestea să nu mai fie nevoite să se deplaseze în străinătate.
„Suntem extrem de încântați să ne alăturăm rețelei MedLife, un partener de încredere și un lider în furnizarea de servicii medicale de top în România. Împreună, vom putea să oferim pacientelor noastre cele mai avansate soluții de tratament și să ne continuăm misiunea de a lupta împotriva cancerului mamar cu toate resursele disponibile”, a declarat Dr. Cristian Viișoreanu, medic primar chirurg specializat în tratarea cancerului de sân și fondatorul Institutului Sânului.
Această colaborare își propune să consolideze relațiile medicale și să realizeze protocoale interne cu toate specialitățile necesare pentru susținerea unui pacient oncologic, de la diagnosticare și până la tratamentul complet și urmărirea post-terapeutică, dezvoltând în același timp programe de prevenție în cât mai multe zone din România.
***
Despre Grupul MedLife
MedLife a pornit acum aproape trei decenii, s-a dezvoltat sănătos și a devenit cel mai mare furnizor de servicii medicale private din România. Antreprenorii români, care au pus bazele acestei companii, au investit și s-au implicat pentru a aduce schimbare în sistemul de sănătate românesc, au crezut în inovație și au îndrăznit să țintească cât mai sus, pentru a oferi pacienților români calitate, profesionalism, grijă și respect pentru nevoile lor.
Compania operează cea mai extinsă reţea de clinici, una din marile reţele de laboratoare medicale, spitale generale şi specializate şi are cea mai mare bază de clienţi corporate pentru Pachete de Prevenţie în Sănătate din țară. Este, de asemenea, din punct de vedere al vânzărilor, unul dintre cei mai mari jucători de servicii medicale private din Europa Centrală și de Est.
Grupul MedLife are un istoric de succes în ceea ce privește atât creșterea organică, cât și creșterea prin achiziții. Echipa sa puternică și experimentată de management a fost capabilă să creeze și să gestioneze aceste oportunități de creștere, dobândind cunoștințe și experiență valoroase, care să îi permită găsirea celei mai bune căi pentru continuarea cu succes a extinderii.
Fiind o companie românească cu tradiție, MedLife a ales să se listeze la Bursa din România, fiind un model al listărilor pe piața locală de capital. A deschis orizonturi, iar prin guvernanța corporativă pe care o are implementată, a inspirat și alte companii locale spre a porni pe acest drum și a ajuta la dezvoltarea capitalului românesc și a economiei. Acțiunile emise de MedLife SA sunt admise la tranzacționare pe piața reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori București, Categoria Premium, având simbolul de tranzacționare ″M″.
În perioada de pandemie, MedLife a reușit să joace un rol esențial în societate și să capete un statut de lider în monitorizarea pandemiei prin implicarea activă în zona de cercetare.
Compania continuă să investească în proiecte cu impact asupra comunității locale, în tehnologie și infrastructură. Creează locuri de muncă și dezvoltă un ecosistem care contribuie la dezvoltarea și menținerea unei Românii sănătoase.
Articol susținut de MedLife