Mihai Constantinescu a murit sau despre inocența pe vremea comunistă. Ne-a dăruit un zâmbet ș-o floare, o rază de soare

​N-a fost „cel mai mare” artist, dar sigur ne-a dăruit: inocență. Un zâmbet ș-o floare, o rază de soare. Ori, într-o lume comunistă, copilul cu plete de hipiot, ne anestezia să nu vedem cât de câinoasă ne era lumea.

Da, Mihai Constantinescu, în timpul gloriei lui, în lumea comunistă, a încercat să ne mențină copii, să ne dea senzația unei lumi minunate pentru copii. El însuși se purta ca un puști hipiot și misiunea lui a fost să ne păstreze inocența orice ar fi. Și, al doilea lui merit, este că a avut cumpătatea să nu-și propună mai mult. Bine ne-a făcut. O generație îi este recunoscătoare. Cântecele lui aduceau anestezia. Ignoram comunismul.

Uite așa era de ușor. Cu creionul pe hârtie o lume desenam:

Dansam, ne distram cu Trio Olimpia, Marius și Mihai:

Cântam o lume minunată, care nu exista:

Învățam reguli de politețe: Un zâmbet, o floare

Și, da, după Revoluție, Mihai Constantinescu ne-a arătat cum să ne plângem de milă, rătăciți în tranziție să iubim si câinii vagabonzi: