Mihai Eminescu, câine de circ mediatic

Dă căutare pe google. Ce-i scris despre Mihai Eminescu? Pe Wikipedia e un text îmbârligat despre cel mai influent poet, despre “recuperarea curentelor literare”, despre partizanatul său conservator. Cine stă să citească așa ceva, vomită sau se ticăloșește: ce treabă am eu cu ăsta? CLICK aici Celelalte postări influente despre Eminescu sar de pe ax. E nebun, sifilitic, geniu, antisemit, băiat tocmai bun pentru vreo conspirație bolnavă. De fapt, e ziua ta, nu? Ce-au făcut din tine, bă, Eminescule?

„Tu-i neamul nevoii!” (înjurătura preferată a lui Mihai), băi, tu ești de vină pentru minciunile despre Eminescu. Ție îți place senzaționalul în creier și șaorma cu de toate în stomac. Ai nevoie de adrenalină și mix-amestecătură. Și, normal, tu duci la aceste indexări-parascovenii pe gugăl.

Ce urmează în acest text nu-i de tras în venă, nu aduce fericire și nici dependență. Ia-o ușor.

Eminescu era ca tine. Puștiul a trăit la țară și a ajuns în București după bani, afirmare. România era toată “o țărănie” pe vremea aia și tot Bucureștiul, ca astăzi, era o speranță că-ți găseai o bucată de pâine. Urban/rural? N-avea importanță. Nici Bucureștiul la anii 1850 nu arăta altfel decât un șir de mahalale.

CLICK AICI, să nu rămâi prost:

Constanța Vintilă Ghițulescu Evgheniţi, ciocoi, mojici. Despre obrazele primei modernităţi româneşti (1780-1860), Humanitas, 2013

Și Adrian Majuru „Bucureștii mahalalelor sau periferia ca mod de existență”, Editura Compania, 2003.

Mihai umbla în picioarele goale pe unde avea el chef.

Și umbla așa liber că încă din tinerețe a luat-o pe câmpii de acasă. A învățat atâta carte (destul de puțină) câtă să-i deschidă gustul pentru cărți. E ca acum. Îți plac trenulețele, te apuci să colecționezi, să te duci la expoziții, să cauți trasee stranii pe net, să umbli cu Mocănița, de astea. Cartea pe vremea aia nu era mare lucru, ba, din contră considerau mulți români că strică mintea, orbește, te tâmpește.

Eminescu a prins drag de carte.

Cum faci și tu. Ai vreo pasiune? Și cum nu e om care să nu scrie la viața lui o poezie, uite-l dând-o pe rimă. Păi, dacă nu poetizezi lumea în adolescență, când? Și s-a afirmat cu adevărat la moartea profesorului model, Aron Pumnul. A dat-o cu rima pe lacrimă, pe moarte, pe patriotism.

Acum te-ntreb: ce face un adolescent care trăiește de capul lui? Umblă după bani. Ce știa Eminescu să facă? Nimic! Cu puțina sa carte putea să devină însă revizor școlar, birocrat, avocat, chiar (pe atunci legea permitea astfel de slujbe. De ce? Pentru că majoritatea românilor erau analfabeți, iar instituțiile aveau nevoie de slujbași “cu mai multă carte” decât analfabeții, nu?). Eminescu a îmbrățișat astfel de slujbe (afară de avocat) de-a lungul vieții, dar vocația sa a simțit că-i alta. Nu era să stea la office-pușcărie ca un IT-ist de astăzi, nu? Era tânăr și avea neastâmpăr. Apoi, a devenit matur și vedea că-i diferit de ceilalți. Atu-ul lui cel mare: știa să scrie corect românește. Mare lucru în România chiar și până-n Unirea de la 1918. Și cum era muncă în vogă a dat-o pe jurnalism. Și cum avea succes s-a îngropat la “Timpul”, cotidian conservator.

CLICK AICI pentru a nu rămâne prost Călinescu-Viața lui Eminescu

Ce putea să scrie? Împotriva evreilor, da!

Dar nu numai. De ce era antisemit Eminescu? Pentru că el credea în mitologia strâmbă a epocii lui: evreii-cauza rămânerii în urmă a neamului. Soros-ii de pe vremea noastră, uite-i, erau în gura lumii de atunci. Nedreaptă poveste, o bazaconie care inflamată va conduce, în timp, la descreierata Legiune de Fier, la Antonescu și la păcatele noastre cu deportările țiganilor și evreilor.

CLICK AICI, să nu rămâi prost. Citește, de nu mă crezi, Oișteanu „Imaginea evreului în cultura română. Studiu de imagologie în context est-central european”, Humanitas, București, 2001 (ediția a II-a, Humanitas, 2004; ediția a III-a, revăzută, adăugită și ilustrată, Polirom, 2012).

În timpul liber, ce făcea?

Scria, citea. Se face caz de lecturile lui filosofice și enciclopedice. Eh, se face pe bună dreptate caz. Printre atâția proști, Eminescu era autodidact și lacom de cunoștințe. Nu cât de multe știa omul trebuie citit aici, ci cum funcționa sinapsa lui. Ce căuta, pe unde-l ducea mintea, pe ce tărâmuri nebătute de puțini român până atunci, ce șaorma cu geometrie și filosofie indică își făcea.

Și să nu uităm, a fost la Viena și Berlin ca să-și facă studiile. Nu-i era gândul la ceva sistematic.

Era fomist! Tu, când ai pasiune, devorezi site-uri, sari din link în link. Când nu, freci mouse-ul.

Uite-l aici pe preferatul meu Mihai. Se bucură de viață, pastramă, vin, femeie, un pic de filosofie, de tren:

“Din Berlin la Potsdam merge Drum de fier, precum se știe.

Dară nu se știe încă C-am luat bilet de-a trie,

C-am plecat de dimineață Cu un taler și doi groși…

Și de gât cu blonda Milly, C-ochi albaștri, buze roși.

Zice Brahma, tata Brahma, Cum că lumea asta nu e

Decât arderea-unei jertfe Într-o vecinică cățuie.

Am aprins și eu luleaua Și jertfesc lui tata Brahma,

Lângă mine-un șip cu Kümmel! Ș-o bucată de păstramă.

Zice Darwin, tata Darwin, Cum că omul e-o maimuță

Am picior de maimuțoi, Milly-nsă de pisicuță.

Și mă urc în tren cu grabă Cu o foame de balaur, Între dinți o pipă lungă, Subsuori pe Schopenhauer. Ș-acum șuieră mașina.

Fumul pipei lin miroasă, Sticla Kümmel mă invită, Milly-mi râde.

Ce-mi mai pasă!”

Nici din înjurat la gazete, nici din citit cărți, nu poți să trăiești ca lumea.

Săracule, nu știi tu ce-i sărăcia! Nici ajutor de la stat, nici subvenție de lemne! Norocul lui a fost mereu Maiorescu și Junimea. A fost respectat pentru talentul lui. Dar bani, bani prea mulți Maiorescu n-avea nici el. L-a ajutat cu slujbe, cu burse de studii.

Tu știi doar depresia consumeristă, stai ca un cârnat să aștepți sms de la bancă: v-a intrat salariul!

Eh, Eminescu își câștiga cârnatul de pe o zi pe alta. De multe ori murea de foame. Înjura „Tu-i neamul nevoii!”, bea-halea pe datorie.

Caragiale vorbește: „Așa l-am cunoscut atuncea, așa a rămas până în cele din urmă momente bune: vesel și trist; comunicativ și ursuz; blând și aspru; mulțumindu-se cu nimica și nemulțumit totdeauna de toate; aci de o abstinență de pustnic, aci apoi lacom de plăcerile vieții; fugind de oameni și căutându-i; nepăsător ca un bătrân stoic și iritabil ca o fată nervoasă. Ciudată amestecătură! – fericită pentru artist, nefericită pentru om!”

Era om, nu motor de căutare de cuvinte cheie.

Să-nchidem schema vieții lui Eminescu. A murit nebun? Ceva genetic avea din familie. Un frate i s-a sinucis, de exemplu. Era Eminescu plin de sifilis de i s-a urcat boala la cap? Posibil. Prezervativ pe atunci, deloc! Iar bani de tratament, chiar nu erau. Nivelul medicinii pe vremea aceea era rudimentar, descrierea bolii era și ea fără termeni exacți, iar vindecările n-aveau medicamentele de astăzi: “dl. Mihail Eminescu este atins de alienație mintală în formă de demență, stare care reclamă șederea sa într-un institut”

Cuminte! Tu, poți să gândești cu-minte?

Crezi într-un sindrom maniaco-depresiv tratat ca în secolul trecut. Se spune că un nebun din Spital i-ar fi tras ș-o piatră în cap. Posibil și asta.

Dar să crezi în piticii conspiraționiști care zic că pe Eminescu l-a otrăvit cu mercur Titu Maiorescu&gașca este o tâmpenie.

CLICK ca să nu rămâi prost pe cartea lui Boia – Eminescu

Opera lui Eminescu este poezia

N-avem noi treabă cu poezia astăzi. De ce o consideri plictis? Pentru că poezia înseamnă să stai să citești printre rânduri. Cine are timp să se întrebe la fiecare 3 rânduri ce a vrut să zică autorul? Păi, ce să spună? E un bou! Nu-mi spune nimic.

Pentru puținii care nu zic astfel despre poezie, din clanul sensibililor, este totuși de spus câte ceva despre ce-i cu Eminescu.

Nu e un geniu!

El a apărut în literatura română într-un moment în care limba română era matură. E ca la pâine, o bagi în cuptor, dacă o scoți necoaptă, o înghiți ș-o verși. Eminescu, după experiențe realizate de alții, Văcăreștii, Pann, Bolintineanu vine bine plasat și bagă gol în poartă. Între atâția analfabeți, atâția versificatori, Eminescu este mare. Citește chiar și ediția Maiorescu, de ești curios, și vezi că-nțelegi cum versifică Eminescu viața, moartea, iubita, pădurea. O spun simplu: cele mai banale discuții pe care noi le avem astăzi, Eminescu le-a scris cu 2 secole înainte în versuri. Eminescu este bunul simț/ simțul comun al limbii și discuțiilor de astăzi.

Dacă ar fi chestie doar de limbă Eminescu ar fi un număr într-o statistică.

Șaorma sa de lectură i-a dat carburant să facă un Lexus din poezie. Lexus, da, în secol 19. A dat formulări mișto, tari despre lume și viață (poți citi doar Glossa pentru asta), dramaturgii virile (poți lua la rând toate Scrisorile). Și dacă vrei ceva util, ia poeziile de dragoste și cred că poți agăța câte ceva și astăzi cu ele. Minte îți trebuie, vrăjeli îți dă Eminescu.

Că el a plictisit generații de-a rândul, nu este vina lui.

În școală e predat stupid, plin de șabloane, patriotard. Și chestia a pornit de la George Călinescu și Istoria sa, o istorie fascinantă, dar scrisă în vremurile exaltărilor naționaliste.

Vezi, nu muri prost, o carte mișto: Mircea Martin – Călinescu și complexele literaturii române

Că astăzi nu e citit, iar nu e vina lui. N-are răbdare nimeni să-l explice. CLICK AICI că este bine: mâine Academia Română lansează app Eminescu.

Că e folosit de unii-alții ca să se cațere patriotic pe un soclu, asta-i mizerie.

Că repetăm aceleași povești constipaționiste, iar e mizerie.

Că nu-l citim, dar umblăm cu el în gură, iar e mizerie

Că îl considerăm un sfânt, un nefericit în dragoste – treaba noastră. Nu-i nici sfânt, iar nefericirea și-a făcut-o singur. Putea fi cu Veronica. La bine și la rău, bătrânul Micle dăduse colțul, Veronica chiar a venit în București după Eminescu.

Că suntem mizerabili e vina noastră. Nu-i așa? Apropo de căutările pe gugăl.

Eminescu tace și ne-o zicea cam așa:

Bă, nu se nasc glorii pe goagăl

“Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii,

N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi

În aplauzele grele a canaliei de uliţi,

Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,

Măşti cu toate de renume din comedia minciunii?

Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,

De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?

Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele,

Ce îşi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele.