Ministri si succesori (de Tom Gallagher)
Nu stiu in ce masura Adrian Cioroianu, istoriograf respectabil aflat timp de un an in lumina reflectoarelor, necesita sfaturi privind readaptarea la un cotidian si un rol mai modeste.
O rememorare succinta a conduitei predecesorilor sai indica atitudini diferite adoptate in momentul renuntarii la activitatea, indubitabil plina de adrenalina, de reprezentare a tarii in fata intregii lumi. Andrei Plesu si-a strans, pur si simplu, mormanul de hartii si s-a reintors la masa de scris fara nici o valva. Mai recent, Mihai Razvan Ungureanu si-a facut reverenta cu aceeasi decenta. In schimb, Adrian Severin a plecat bodoganind despre „spionii” din mass-media si politica, dintre care destui par a-i fi devenit, intre timp, aliati apropiati. Adrian Nastase, Teodor Melescanu si Petre Roman – care beneficiasera, in perioada dictaturii, de sansa rezervata membrilor protipendadei comuniste de a putea calatori in strainatate – capatasera, ce-i drept, acel aer de pondere si savoir faire necesar crearii unei impresii favorabile asupra publicului occidental, dar s-au achitat de obligatii fara mare entuziasm.
A fost limpede, zilele trecute, ca Adrian Cioroianu nu a renuntat benevol la mandat, desi in cazul Crulic neglijenta ministerului aflat sub conducerea sa s-a dovedit strigatoare la cer, iar in situatia data nu avea, oricum, alta iesire. Se prea poate sa simta curand nevoia de a-si justifica, intr-un fel, activitatea si demersurile in cadrul unuia din variile talk-show-uri, neindoielnic dispuse a-i oferi platforma necesara. Dar astfel de prezente pe micul ecran duc, din punctul de vedere al imaginii, doar intr-un cul de sac, deoarece protagonistul va lasa impresia unui om nemultumit, repudiat si plin de autocompatimire.
Se mai poate sa ii fie greu sa reziste tentatiei de a scrie o carte despre cele 372 de zile traite ca sef al diplomatiei romanesti. I-a fost dat sa reprezinte si/sau sa apere interesele nationale in decursul primului an al tarii devenite membra a UE, al pregatirilor pentru cel mai mare summit NATO etc. – toate pe fundalul interminabilei lupte politice de acasa. Spre ghinionul sau, in centrul atentiei publice vor ramane, probabil, doar gafele sale – dintre care unele au fost totusi exagerate -, neexistand interes pentru a afla daca fostul ministru a reusit cu adevarat sa revolutioneze activitatea institutiei sale, asa cum promitea la preluarea mandatului.
Cu putin spirit aventurier, responsabilii ministeriali si guvernamentali l-ar putea numi, eventual, ambasador al romilor romani de pretutindeni, aflati in numar de peste doua milioane in toate colturile lumii. Postul, desi imperios necesar, este deocamdata inexistent – poate si din cauza faptului ca nici un inalt demnitar roman nu s-a putut identifica pana acum cu problemele si cauza acestei minoritati. Daca Adrian Cioroianu ar decide sa se implice in proiecte vizand imbunatatirea conditiilor de trai ale femeilor si copiilor romi, societatea ar fi, probabil, mult mai dispusa sa dea uitarii remarca sa incalificabila despre deportarea infractorilor romi in desertul egiptean. si-ar putea pune experienta la dispozitia unor organizatii internationale – dintre care unele doresc de ani buni sa ajute minoritatea roma din Romania, dar inca nu au dat de persoane publice pe al caror sprijin pot conta cu adevarat.
Mai exista, desigur, si calea usoara – sa zicem de infiintare a unui propriu institut de studii ale relatiilor externe, plasat sub patronajul unui miliardar local dornic sa devina un George Soros autohton. Dar un astfel de institut presupune munca multa si asidua si, nu in ultimul rand, un ochi format inclusiv pentru detalii – asa cum il dovedeste, din cand in cand, Mircea Geoana in cadrul institutului pe care il conduce.
Intre timp, a fost rezolvata si problema succesorului. Initial, doamna Raduta Matache, desemnata a coordona activitatea ministerului in scurta perioada de interimat, parea sa aiba sansa unei promovari de mai lunga durata. Domnia ei, aparent mai bine cunoscuta in Marea Britanie decat pe meleagurile natale, a condus cu succes afacerile Ambasadei Romaniei in Marea Britanie timp de peste un an, conferind diplomatiei romanesti o imagine de eficienta si armonie.
Diplomat capabil, una dintre calitatile doamnei Raduta rezida in calmul pastrat inclusiv in momente de cumpana inerente unui minister in care grotescul si burlesca au parut, nu o data, la ele acasa. Sub conducerea ei, reinnoirea MAE ar fi avut certe sanse de reusita. A fost insa trecuta cu vederea in favoarea domnului Lazar Comanescu.
Domnia sa este, indubitabil, unicul diplomat de cariera cu radacini antedecembriste care a primit, de-a lungul anilor, constant mandate si insarcinari de maxima importanta. Promovarea sa doreste, probabil, sa readuca in centrul atentiei eforturile sale depuse in calitate de ambasador al Romaniei pe langa UE si NATO. Din nefericire, rolul vital al domniei sale a constat, atunci, doar din insistente interminabile depuse in vederea aderarii Romaniei la UE in baza unor reforme strict „de fatada”, recte a unor schimbari de forma, nicidecum de fond.
INTERVIURILE HotNews.ro