Ministrul bulgar de Externe: Neratificarea Acordului Canada-UE in Parlament, o optiune pentru a rezolva problema vizelor
Ministrul bulgar de Externe, Kristian Vigenin, a declarat, luni, pentru Mediafax, ca Romania si Bulgaria ar trebui sa aiba o strategie comuna in ceea ce priveste vizele pentru Canada, iar neratificarea Acordului dintre Ottawa si Bruxelles in parlamentele nationale ar putea fi o optiune.
„Trebuie sa avem o strategie comuna, iar neratificarea Acordului de liber-schimb (intre Canada si UE) este, desigur, o optiune care ar da un semnal foarte puternic prietenilor nostri canadieni”, a declarat seful diplomatiei bulgare, aflat la Bucuresti, unde participa la cea de-a doua editie a Forumului Anual al Strategiei Dunarii.
De altfel, oficialul bulgar a precizat ca va discuta acest subiect in cadrul intrevederii pe care o va avea cu omologul roman, Titus Corlatean.
Kristian Vigenin a subliniat ca Romania si Bulgaria trebuie sa poarte discutii cu partea canadiana pentru a rezolva problema vizelor impuse romanilor si bulgarilor, dar, daca aceste convorbiri nu duc la niciun rezultat, „un boicot” parlamentar poate fi pus in practica.
„Consider ca ar trebui sa facem eforturi suplimentare ca sa vedem care sunt problemele din punctul de vedere al Guvernului canadian, daca putem face ceva impreuna pentru a rezolva problema. Daca nimic altceva nu functioneaza, un astfel de blocaj este o practica obisnuita in zilele noastre”, a precizat Vigenin.
Ministrul bulgar de Externe spera ca Bucurestiul si Sofia vor fi sprijinite in demersul lor si de institutiile europene, care ar trebui sa impuna vizele canadienilor si americanilor in cazul in care Washington si Ottawa continua sa mentina vizele pentru romani si bulgari.
„Comisia Europeana si Parlamentul European si-au declarat, recent, sprijinul pentru tari precum Romania si Bulgaria, ai caror cetateni inca au nevoie de vize pentru a calatori in Canada si SUA, si cred ca si acest sprijin puternic va juca un rol. Daca regimul nu este reciproc si cele doua tari aplica masuri diferite in cazul unor state membre UE, iar aceasta problema nu este rezolvata curand, UE ar trebui sa introduca vize pentru cetatenii canadieni si americani”, a spus Kristian Vigenin, adaugand se poate ajunge aici, chiar daca in prezent „suna imposibil”.
„Daca si Consiliul aproba rezolutia propusa de CE si aprobata de PE exista sanse sa lucram impreuna in ceea ce priveste vizele pentru Canada si SUA”, a mai precizat Vigenin.
Parlamentul European a votat, la 12 septembrie, o rezolutie de modificare a Regulamentului UE privind vizele, prin care se introduce o clauza de reciprocitate care obliga SUA si Canada sa elimine vizele pentru toti cetatenii din Uniunea Europeana.
Prin modificarea Regulamentului 539/2001, Parlamentul European a introdus un „mecanism de reciprocitate” care va putea fi activat atunci cand o tara terta ai carei cetateni nu au nevoie de viza pentru a calatori in UE aplica sau mentine obligativitatea vizelor pentru cetatenii uneia sau mai multor state membre.
Ministrul de Externe, Titus Corlatean, a declarat, saptamana trecuta, ca a facut si efectueaza demersuri pentru eliminarea vizelor impuse cetatenilor romani de catre Canada, iar daca aceasta nu se va intampla, atunci nu crede ca Parlamentul va ratifica acordul de liber-schimb dintre UE si aceasta tara.
„Confirm ca am facut si facem demersuri pe relatia cu Guvernul canadian pentru eliminarea vizelor pentru cetatenii romani, in contextul in care Parlamentul European a adoptat un raport extrem de important care stabileste foarte clar principiul reciprocitatii. Altfel spus, asa cum cetatenii canadieni au drept de libera circulatie in Uniunea Europeana, si in Romania este firesc sa asteptam si noi o masura similara”, a declarat Corlatean, la Washington, unde l-a insotit pe premierul Victor Ponta.
Ministrul a adaugat ca este convins ca, in cazul in care Romania nu va beneficia de un tratament egal Cehiei, Parlamentul Romaniei nu va ratifica acordul dintre UE si Canada.
„Faptul ca in cazul Cehiei s-a luat aceasta masura in contextul acordului incheiat intre UE si Canada este un precedent important si pentru Romania. O spun public: personal, nu cred ca Parlamentul Romaniei si ca parlamentarii romani vor ratifica acordul respectiv dintre UE si Canada fara ca autoritatile canadiene sa adopte o masura corecta fata de libera circulatie a cetatenilor romani”, a spus Corlatean.
El a recunoscut faptul ca unele probleme care apar intre state se rezolva pe canale diplomatice, dar a precizat ca s-a decis sa informeze opinia publica despre acest fapt pentru a atentiona ca parlamentarii romani sunt sensibili la masurile discriminatorii aplicate Romaniei in problema vizelor.
„Aceste lucruri se transmit in mod firesc pe canalele diplomatice, dar pot sa confirm public ca va fi extrem de dificil ca acest acord sa treaca prin Parlamentul Romaniei, pentru ca parlamentarii romani au la randul lor o asteptare legitima pentru interesul cetatenilor romani si pentru luarea acestei decizii favorabile si legitime privind libera circulatie”, a mai spus Corlatean.
Premierul canadian, Stephen Harper, a anuntat, recent, anularea regimului obligativitatii vizelor de calatorie impuse cetatenilor cehi, pentru a evita o blocare a Acordului de liber-schimb incheiat cu Uniunea Europeana.
„Am decis sa anulam, in saptamanile urmatoare, obligativitatea vizelor de calatorie in Canada impuse cetatenilor cehi”, a declarat Harper, la Bruxelles, intr-o conferinta de presa comuna cu presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, cu ocazia semnarii Acordului de liber-schimb.
Acest acord trebuie sa fie ratificat de fiecare dintre cele 28 de state membre UE si de catre Parlamentul European pentru a intra in vigoare. Praga a anuntat ca nu il va ratifica, in cazul in care problema vizelor nu va fi solutionata.
Guvernul canadian a decis in 2009 sa reintroduca regimul obligativitatii vizelor pentru cehi, care fusese abolit in 2007, din cauza numarului considerat „excesiv” de cereri de azil depuse de cetateni din aceasta tara, marea majoritate romi, care denuntau discriminari.
