Miron Constantinescu - un intelectual intr-un pandemoniu populat de brute comuniste

Doctor in sociologie, provenind dintr-o familie de conditie buna si ajuns membru important al PCR, Miron Constantinescu era vazut de Lucian Blaga drept un „intelectual de seama, cel mai de seama desigur de la conducerea partidului”. Scriitorul Petru Dumitriu il considera „un tip cumplit, un crunt”, dar care „se purta bine cu scriitorii, stia literatura. Nu era ca brutele alea”. Numit initial „baiatul” Anei Pauker, Miron Constantinescu a stiut sa se plaseze intotdeauna in tabara care intrezarea mai degraba succesul. Cu o virtute a rabdarii imprumutata de la Gheorghiu-Dej, a asteptat momentul oportun pentru a-si inlatura maestrul. Nu a reusit, iar esecul i-a adus zece ani de „mizerie”, din care a iesit abia prin reabilitarea din perioada Ceausescu.

PCR – „un cap in cautarea unui corp”
Obsesia comunistilor fata de „inamicul din interior”
Un eveniment mai putin cunoscut in istoria Partidului: Afacerea „Malaxa”
Conflictul Dej-Constantinescu
Fidelitatea lui Ceausescu

PCR – „un cap in cautarea unui corp”

„Comunismul s-a nascut in ilegalitate, in subteranele politicii interbelice. In clandestinitate sau in inchisori s-au dezvoltat relatii care erau fie de camaraderie, fie de ura viscerala”, a explicat Stefan Bosomitu (cercetator IICCMER), cu ocazia unei discutii pe tema „Dej si Miron Constantinescu”, in cadrul conferintei „Spectrele lui Dej”.

Istoria PCR poate fi scrisa si ca o istorie a „fidelilor” (sau a „acolitilor”) si a „dusmanilor”. A celor initiati (a celor din interior) si a celor din afara (a celorlalti).

Stefan Bosomitu (IICCMER)

La momentul 23 august 1944, Partidul Comunist Roman era caracterizat ca fiind „un cap in cautarea unui corp” (spune disidentul Victor Frunza, care ironiza lipsa cvasi-totala a cadrelor).

„Partidul era un „monolit” in care disciplina prima. Astfel, orice atitudine neconforma era sanctionata drastic. Iar PCR/PMR avea sa devina un „malaxor” care nu admitea individualitatea.

Istoria PCR poate fi scrisa si ca o istorie a „fidelilor” (sau a „acolitilor”) si a „dusmanilor”. A celor initiati (a celor din interior) si a celor din afara (a celorlalti).

Istoria PCR a fost dominata de aceasta obsesie a „inamicului din interior” sau a „complotului perpetuu” sau, cum spunea Vladimir Tismaneanu, de acea fixatie a „calului troian”. Dusmanul era „invizibil”, insa persista acea frica fara de lovitura de gratie care trebuia sa fie data in ultimul moment regimului. Aceasta atmosfera de teama si suspiciune recrea universul in care comunistii romani fusesera formati (fie ca e vorba despre cominternisti, de cei care activasera in subteranele clandestinitatii, fiei de cei din inchisori).

In ciuda ideologiei care promova egalitarismul, grupurile comuniste au fost dominate de ierarhii precise, iar regulile stricte ale clandestinitatii sau cele din inchisoare au fost dominante si in relatiile din timpul comunismului din anul 1944″.

Dej si Constantinescu – doi lideri comunisti diferiti

Gheorghe Gheorghiu-Dej

Anul nasterii: 8 noiembrie 1901, la Barlad
Parinti: Anica (casnica) si Tudose (muncitor) – mediu social modest
Studii: 4 clase primare, 3 clase industriale
Profesia: electrician
Intrarea in PCdR: 1932
Implicat in grevele de la Atelierele CFR Grivita, Bucuresti
Condamnat initial la 15 ani, face recurs si obtine o pedeapsa la 12 ani de munca silnica.
Si-a petrecut, din 1933, mai bine de un deceniu in inchisorile de la Craiova, Ocnele Mari, Doftana, Caransebes, Aiud, Tg. Jiu

Miron Constantinescu

Anul nasterii: 13 decembrie 1917
Parinti: Parinti: Olimpia (invatatoare), Gheorghe Murgoci-Munteanu – tatal natural (prof. univ., geograf, geolog, pedolog) / Gheorghe Constantinescu – tatal adoptiv (avocat). Se pare ca fusese copil din flori, crescut in casa tatalui sau adoptiv. Despre tatal sau natural exista zvonul ca ar fi fost Gh. Murgoci-Munteanu, zvon pe care Miron Constantinescu nu l-a dezmintit niciodata. Provenea dintr-o familie de conditie buna
Studii: licentiat (sociologie) al Facultatii de Litere si Filozofie, Universitatea din Bucuresti, doctor in sociologie (1939)
Profesia: sociolog
Intrarea in Partid: 1936 (dupa un stagiu de un an de zile in cadrul Uniunii Tineretului ComunistUTCdR)
Activitatea lui in ilegalitate este diferita de a lui Dej. Facea parte din mai multe organizatii studentesti de stanga si era colaborator al mai multor publicatii de stanga
Momentul care a dus la arestarea lui survine undeva in toamna lui 1940 si inceputul lui 1941, cand Miron Constantinescu se implica in reorganizarea Regionalei Comuniste Dunarea de Jos, Galati. Va fi arestat si condamnat la 10 ani de munca silnica si degradare morala
Isi va ispasi pedeapsa la Galati, Caransebes si Lugoj

Inceputul relatiei dintre Constantinescu si Dej (1941-1944)

Comunistii se adunau seara in camera lui Dej si jucau domino. In aceste seri ar fi inceput sa se certe de la jocuri. Chisinevschi il acuza pe Dej ca triseaza.

Destinele celor doi s-au intersectat pentru prima oara in iulie 1941, la Penitenciarul Caransebes. La acel moment, exista o diferenta fundamentala intre cei doi, din punct de vedere al rolului si al influentei pe care fiecare le avea in partid:

Dej era lider de necontestat al grupului din inchisori, statut atins dupa o detentie de 8 ani. Era un veteran al inchisorilor si personajul cu cea mai lunga condamnare. I se spunea „Batranul”.
Miron Constantinescu era foarte tanar si se afla departe de a fi atins anvergura unor personaje precum Ana Pauker, Parvulescu, Vasile Luca, Teohari Georgescu.

Relatia dintre cei doi a fost buna la inceput: Miron Constantinescu juca rolul intelectualului si, in scurt timp, avea sa-si castige un loc intre liderii din inchisoare. Ajunsese sa participe la toate la sedintele conspirative ale celulei comuniste din inchisoare.

In umbra Anei Pauker si a lui Gheorghiu-Dej (1944-1952)

Dupa 1944, Miron Constantinescu trebuie inteles din doua perspective:

afinitatile pe care el le-ar fi putut avea cu Dej, datorate perioadei in care amandoi au fost inchisi la Caransebes, ne-ar face sa credem ca, dupa ’44, Constantinescu ar trebui sa fie plasat intre fidelii lui Dej.
in realitate, avea mai degraba o afinitate pentru Ana Pauker si se va apropia de aceasta. La moment dat chiar se spunea ca Miron Constantinescu este „baiatul” Anei Pauker.

Un eveniment mai putin cunoscut din istoria Partidului: Afacerea „Malaxa” (1944-1945)

In februarie 1945, la Uzinele Malaxa, in cadrul unei incaierari intre sindicalistii care aveau simpatii comuniste si ceilalti sindicalisti, lucrurile au degenerat, tragandu-se si cateva focuri de arma. In incaierare, Gheorghe Apostol avea sa fie ranit prin impuscare.

„Afacerea „Malaxa” avea sa constituie pretextul pentru primul pas al lui Miron Constantinescu spre varful ierarhiei.

Stefan Bosomitu (IICCMER)

In mod paradoxal, cel care trasese era Andrei Patrascu, secretarul Regionalei Comuniste Bucuresti, individ perceput ca unul dintre „fidelii” Anei Pauker. Initial, Patrascu nu avea sa fie sanctionat prea dur (in ’45 a fost trimis ca secretar la Hunedoara). Sanctiunile dure aveau sa vina abia dupa caderea Anei Pauker.

„Afacerea „Malaxa” avea sa constituie pretextul pentru primul pas al lui Miron Constantinescu spre varful ierarhiei. In primavara lui ’45, dupa ce Patrascu este indepartat de la conducerea Regionalei Bucuresti, locul lui avea sa fie luat de catre Miron Constantinescu. Reiese clar ca Miron Constantinescu era un apropiat al Anei Pauker. Era o pozitie pe care ea o controla si in mod sigur nu ar fi acceptat numirea unui personaj care nu ii era fidel”.

Ulterior, in cadrul Conferintei Nationale a PCR din octombrie 1945, se va naste acea disputa dintre Dej si Ana Pauker in legatura cu cine sa fie secretar general. In cadrul acestui conflict, Miron Constantinescu apare „nu ca o figura importanta, ci ca un pion, care a executat supus toate dispozitiile si care s-a plasat mereu in tabara care intrezarea mai degraba succesul”.

Lupta pentru putere (1952-1956)

„Dupa 1952, Miron Constantinescu parea sa fie un personaj pe care soarta il favoriza. Anumite circumstante in plasasera intr-o functie nesperata in cadrul Partidului.

In 1945, la Conferinta Nationala a PCR, el devenise membru al Comitetului Central, dar mai ales membru al Biroului Politic, practic o clasare in primele sapte pozitii simbolice de la nivelul de conducere. Era foarte tanar, nu avea decat 27 de ani in acel moment. La acea varsta, el se ocupa cu niste functii pe care altii nici nu sperau sa le intrevada.

PMR zdrobise in cursul a mai putin de 10 ani o suma de figuri importante: in ’44 cazuse Foris, in ’48 cazuse Patrascanu. Vasile Luca, Ana Pauker si Teohari Georgescu in ’52. Parea ca acei puternici ramaneau in frunte.

Stefan Bosomitu (IICCMER)

PMR zdrobise in cursul a mai putin de 10 ani o suma de figuri importante: in ’44 cazuse Foris, in ’48 cazuse Patrascanu. Vasile Luca, Ana Pauker si Teohari Georgescu in ’52. Parea ca cei puternici ramaneau in frunte.

Miron Constantinescu nu era neaparat o figura puternica, ci mai degraba un personaj pe care soarta il favorizase. Acest noroc a fost conditionat de supunerea cvasi-totala fata de cel care isi eliminase cu sange rece toti adversarii – fata de Gheorghiu-Dej. Pozitia pe care Miron Constantinescu a ocupat-o in aceasta perioada la nivelul de conducere al PMR-ului se datora supunerii fata de Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Acele locuri libere lasate au trebuit sa fie umplute cu cadre de nadejde. Constantinescu a profitat din nou de situatia de la conducerea Partidului si a mai urcat o treapta in ierarhia simbolica, fiind ales membru al Secretariatului”.

Consecinte negative ale ascensiunii fulminante: Ana Pauker nu mai privea cu ochi buni ascensiunea tanarului Miron Constantinescu la inceputul anilor ’50 (reiese dintr-o declaratie a lui Teohari Georgescu, facuta in cadrul unui interogatoriu din ’54). In cadrul unor discutii cu Vasile Luca, Pauker avea sa spuna ca Miron Constantinescu este inca mult prea tanar, existand pericolul sa devina infumurat si sa spere la mai mult.

Primele neintelegeri intre liderii comunisti

Miron Constantinescu nu era neaparat o figura puternica, ci mai degraba un personaj pe care soarta il favorizase.

Stefan Bosomitu (IICCMER)

In cadrul Congresului XX al PCUS din 1956, in ultima zi, Hrusciov avea sa citeasca celebrul „Raport secret”, care denunta crimele de care se facuse vinovat Stalin. La Congres se afla si delegatia PMR, compusa din Miron Constantinescu, Iosif Chisinevschi, Petre Borila si Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Intr-o carte autobiografica, Paul Sfetcu relateaza ca la Moscova ar fi aparut primele neintelegeri intre liderii comunisti, neintelegeri banale:

Comunistii se adunau seara in camera lui Dej si jucau domino. In aceste seri ar fi inceput sa se certe de la jocuri. Chisinevschi il acuza pe Dej ca triseaza.
Sfetcu aduce in discutie si un mic conflict care s-ar fi iscat intre Miron Constantinescu si Dej, dupa ce delegatiei romanesti i s-a adus la adus la cunostinta exista raportului si continutul sau. Rakosy, dupa ce a aflat continutul „Raportului secret”, a ales sa mearga sa discute cu studentii maghiari aflati la Moscova si atunci Miron Constantinescu l-ar fi indemnat si pe Dej sa faca la fel. Extrem de atent la ceea ce s-ar fi putut intampla, Dej ar fi refuzat sa faca asa ceva, spunand ca PMR-ul nu este un partid al studentilor, ci al muncitorilor, si ca povestea raportului secret va fi discutata de organele competente, in CC.

Miron Constantinescu: o posibila solutie?

„Erau destui care veneau in Constantinescu o solutie la inghetul acelor vremuri si un garant al unei posibile schimbari. Doua marturii care vorbesc tocmai despre o asemenea posibilitate.

Lucian Blaga il creiona intr-o lumina extrem de favorabila, ca fiind diferit in raport cu ceilalti. In Luntrea lui Caron el reda o intalnire intre cei doi, la Sibiu, pe cand Blaga era bibliotecar.
O imagine asemanatoare gasim si la Petru Dumitriu, cel care canta, la acea vreme, osanale odiosului canal Dunare-Marea Neagra, in romanul „Drum fara pulbere”. El vedea in Miron Constinescu o alternativa in timpul acelor vremuri”.

„In acel Olimp populat de inculti, Miron Constantinescu se simtea poate, adeseori, stingher. Multi ar intreba cum reusea el sa reziste in acel mediu. Singura explicatie la care ma pot gandi e ambitia lui nemasurata”.

Incercarea de a-l inlatura pe Dej

Fara a-l fi cunoscut vreodata, il stiam de indelungata vreme pe Constant Mironescu din nume ca pe un intelectual de seama, cel mai de seama desigur de la conducerea partidului.

Lucian Blaga despre Miron Constantinescu, in „Luntrea lui Caron”

In Plenara din martie 1956 a existat o tentativa de complot. Miron Constantinescu si Iosif Chisinevschi incercasera sa atraga de partea lor pe unii membri ai Biroului Politic, vorbindu-le de posibilitatea unei rocade la varful Partidului. „E aproape sigur ca Iosif Chisinevschi a initiat acest complot la initiativa sovieticilor.

Pe ce au mizat cei doi: ei erau constienti ca de partea lui Dej aveau sa fie Gh. Apostol, Chivu Stoica, Draghici si Petre Burila, care ii erau fideli; insa au mizat pe Parvulescu. Planul era ca Parvulescu sa fie promovat in functia de secretar general”.

Au mai incercat sa atraga in complot pe Emil Bodnaras, pe Alexandru Moghioros (care avusese ceva conflicte cu Dej in trecut) si pe Nicolae Ceausescu (se miza pe ambitia tanarului Ceausescu).

Conflictul de la nivelul cel mai inalt al conducerii PMR s-a consumat la scurt timp dupa Plenara, in in sedintele Biroului Politic al CC al PMR, in zilele de 3,4 si 6 aprilie 1956.

Gheorghiu-Dej: un maestru al conflictului

Miron era descuiat si eu nadajduiam ca se amelioreaza nitel […] Vedeam ca scoate savanti din puscarie. Sigur ca-i punea – si ei, distrusi, se supuneau – sa se dea pe brazda. Chiar el, direct, l-a scos pe Giurescu din puscarie. Stiu, mai ales acum stiu, ca Miron fusese un tip cumplit, un crunt. Dar il vedeam constructiv. Se purta bine cu scriitorii, stia literatura. Nu era ca brutele alea […] Deci, am sperat o imbunatatire, m-am inselat.

Petru Dumitriu in George Pruteanu, „Pact cu Diavolul. Sase zile cu Petru Dumitriu”

„In cadrul sedintelor, Dej a luat rareori cuvantul, a fost aparat cu fermitate de catre „locotenentii sai”, acestia s-au intrecut in a forma un scut care sa-l protejeze pe Dej. Faptul ca Dej nu s-a aparat nu era neaparat semnul unei slabiciuni, ci mai degraba o precautie pe care Dej a avut-o, legata de dorinta acestuia de a afla dimensiunea complotului.

Rabdarea lui Dej avea sa dea roade. In cadrul discutiilor, el a aflat despre incercarea de puci, despre faptul ca Parvulescu se gandise pana la un moment dat la o asemenea posibilitate. Discutiile i-au relevata si pozitia moderata a lui Bodnaras si aveau sa-i dezvaluie fidelitatea lui Ceausescu (personaj care putea fi privit cu suspiciune datorita relatiilor foarte bune pe care le avea cu Chisinevschi)”.

„Reglarea conturilor”

„In prima faza, acest conflict avea sa se sfarseasca intr-o sedinta a Biroului Politic al CC al PMR din 12 aprilie 1956. Cei doi complotisti au primit doar un avertisment. Nu era o slabiciune a lui Dej, ci mai degraba o amanare a executiei, un armistitiu cauzat de contextul geopolitic inca tulbure. Toata aceasta precautie a lui Dej avea sa dea roade, pentru ca derularea evenimentelor din 1956 in blocul sovietic avea sa-i consolideze pozitia.

Relatia dintre Dej si Constantinescu avea sa se sfarseasca in 1957. Dej era un om care isi platea „datoriile” fata de cei care ii aratau nesupunere. Foarte atent cu detaliile, el isi pregatea raspunsurile. Dupa acea victorie partiala din ’56, avea sa gaseasca prilejul de a se descotorisi de cei care, cu un an mai devreme, ii aratasera nesupunere: „executia” din Plenara Comitetului Central al PMR din iunie-iulie 1957″.

Un deceniu de „mizerie” pentru cel invins

Dupa acest moment, a urmat pentru Miron Constantinescu un deceniu de „mizerie”: el a fost demis din functiile inalte pe care le ocupa (din Biroul Politic, din Secretariat). A fost trimis la munca de jos, ajungand sa lucreze in diferite functii marunte de cercetare

Conflictul acesta dintre cei doi a continuat ca o perpetua „vanatoare de vrajitoare”. Subiectul Miron Constantinescu si Chisinevschi a aparut si in alte contexte, cand Dej s-a descotorisit de ultimii sai rivali:

in Plenara CC al PMR – iunie 1958 – caracterizata ca „amurgul ilegalistilor”
in Plenara CC al PMR – 30 noiembrie – 30 noiembrie – 5 decembrie 1961 – „a doua destalinizare” – cu aceasta ocazie, Miron Constantinescu este exclus din CC (dupa in ’57 ramasese inca membru al CC)

Miron Constantinescu – un stalinist intransigent

In acel Olimp populat de inculti, Miron Constantinescu se simtea poate, adeseori, stingher. Multi ar intreba cum reusea el sa reziste in acel mediu. Singura explicatie la care ma pot gandi e ambitia lui nemasurata.

Stefan Bosomitu (IICCMER)

„Constantinescu nu a fost initiatorul unui curent de liberalizare in interiorul Partidului. Ce a fost in ’56-’57 a fost clar o lupta pentru putere, dusa de „numarul doi” in acel moment in Partid (Chisinevschi) si de „numarul trei” (Miron Constantinescu) impotriva liderului PCR (Gheorghiu-Dej).

Evolutia ulterioara a lui Constantinescu avea sa demonstreze ca, din punct de vedere doctrinar, ramasese acelasi intransigent stalinist. Dupa experienta caderii, nu a asteptat aproape deloc. Trimis la munca de jos, la Institutul de Istorie Nicolae Iorga, a continuat sa se comporte in aceeasi maniera detestabila cu subordonatii de acolo”.