Mitocanul-de-Personal

Ramura mitocaniei abordata astazi il are ca reprezentant de seama pe nesimtitul care circula, de regula, cu trenurile in regim de Personal. Rareori calatoreste cu Acceleratul sau cu Rapidul. Cu Intercity-ul niciodata. Imi este necunoscut motivul pentru care Caile Ferate Romane au transformat vechile Accelerate in Personale, intrucat singurul rezultat al unui tren compartimentat este o intimitate nedorita cu mitocanul-de-Personal.

Intercity-ul este pentru el o doza prea mare de high-life, in fata careia s-ar simti vulnerabil, drept pentru care mijlocul lui de transport in comun preferat este Personalul. In principiu, pentru ca este infect. In doua ore de mers ai toate sansele sa dezvolti o hepatita, alergie, infectie letala sau trei mici hemoragii interne. Dar el nu numai ca este imun la mizerie, ba chiar poti spune ca n-am vazut un mitocan mai fericit decat atunci cand calatoreste in conditii insalubre.

Vei cauta confortul, ca atare vei vrea sa stai singura (nu SINGUR, caci asta iti scade dramatic sansele de a fi abordat), ceea ce nu e recomandabil. Daca ai gasit un compartiment liber si te-ai instalat in el, esti o prada usoara.

Paradoxul acestui mitocan este ca la prima vedere pare civilizat. Nici n-apuci sa termini, sa te minti singura ca poate de data asta ai avut noroc, cand intentiile lui devin evidente. Vrea sa vorbeasca, vrea sa va cunoasteti mai bine, cum te cheama, cati ani ai, unde locuiesti, in Buzau?, unde in Buzau?, il stii pe Nicu a lu’ Ana, cu ce treaba la Bucuresti, aaa, studenta, ce frumos, mie nu mi-a placut scoala, eu am scoala vietii, un numar de telefon, hai, papusa, de ce nu-mi dai numaru’, poate iesim la un suc, nu stii ce pierzi.

Si nici nu vreau sa aflu, ca atare incerc sa ma eschivez, manevra ce se dovedeste utila doar pentru a evita dialogul, nu si contactul fizic. Afisand un ranjet libidinos, vrea sa ne apropiem. In aceasta directie, ma ciupeste de obraji, isi infige tandru degetele in parul meu, ma mangaie sau ma ia de mana. „Hai, serios, lasa-ma”. „Hai, bine, da’ da-mi numaru’.”

Cand apare controlorul in usa, ii intind biletul si mitocanul ii palmeaza treijdemii, de la el si restul gastii. Nasul e foarte spiritual, „asa am inceput si eu cu nevasta-mea, acu’ 18 ani”, instigandu-l pe nesimtit sa persevereze. Si cand ma gandesc ca am contribuit la bunastarea lui de atatea ori…

Deloc surprinzator, coboara in Mizil, nu inainte de a incerca sa-mi dea un pupic. Nu i-l dau mitocanului, moment in care el devine recalcitrant… „Ce-ai, fa?!”