Skip to content
Articol susținut de STOICA & ASOCIAȚII

Modificări privind regimul examinării investițiilor în România

STOICA & ASOCIAȚII

La data de 10 aprilie 2019, a fost adoptat Regulamentul (UE) 2019/452 (denumit în continuare și ,,Regulamentul’’), cu scopul de a stabili un cadru pentru examinarea, de către statele membre, a investițiilor străine directe în Uniunea Europeană, din motive privind securitatea sau ordinea publică. În temeiul acestui Regulament, a revenit statelor membre sarcina de a pune în aplicare mecanismele de examinare a investițiilor străine directe, respectiv de a stabili criteriile privind declanșarea examinării, motivele examinării și normele procedurale aplicabile, cu obligația de a respecta principiul transparenței și al nediscriminării între țările terțe. 

În acest context, la data de 18 aprilie 2022, România a adoptat O.U.G. nr. 46/2022. În timp ce unele state membre ale Uniunii Europene au instituit un regim mai relaxat, fiind supuse examinării numai investițiile ce provin din state terțe, România a optat pentru un regim mai rigid. Astfel, dacă inițial numai investitorii din afara Uniunii Europene intrau sub incidența O.U.G. nr. 46/2022, în urma modificării aduse prin O.U.G. nr. 108/2023, procedura de screening a investițiilor străine a fost extinsă și pentru investitorii din Uniunea Europeană pentru ca, mai apoi, la finalul anului 2024, aceasta să devină aplicabilă inclusiv investitorilor din România. 

Întrucât procedura de examinare a investițiilor străine și din Uniunea Europeană a ridicat numeroase probleme în practică – inclusiv din perspectiva determinării investițiilor ce intră sub incidența acestui mecanism de autorizare și a termenelor lungi pentru examinarea investițiilor, de natură a descuraja investitorii –, la data de 13 martie 2026, a fost adoptată O.U.G. nr. 17/2026, cu scopul eficientizării acestei proceduri.   

Modificările aduse prin O.U.G. nr. 17/2026 vizează accelerarea procedurii prin instituirea unor termene mai scurte pentru examinarea cererilor de autorizare, degrevarea Consiliului Concurenței prin preluarea anumitor atribuții în cadrul procedurii de autorizare de către Cancelaria Prim – Ministrului sau de către Guvern și sprijinirea investitorilor prin reducerea taxei de autorizare de la suma de 10.000 de euro la suma de 5.000 de euro. De asemenea, modificări importante au fost aduse și cu privire la pragul reglementat de lege pentru investițiile ce intră sub incidența O.U.G. nr. 46/2022, prin majorarea acestuia de la suma de 2.000.000 de euro la suma de 5.000.000 de euro și prin introducerea noțiunii de ,,domenii sensibile’’, clar definite prin O.U.G. nr. 17/2026. 

Dobândirea de active corporale și/sau incorporale. Cu titlu prealabil, prin modificările aduse prin O.U.G. nr. 17/2026, se clarifică faptul că intră sub incidența investițiilor străine directe sau a investițiilor din Uniunea Europeană inclusiv investițiile prin care un investitor dobândește active corporale și/sau necorporale în domenii sensibile, în scopul desfășurării unei activități economice, astfel cum este definită de art. 21 din Ordonanță. Mai departe, O.U.G. nr. 17/2026 introduce un nou articol – respectiv art. 21 – care definește noțiunea de domenii sensibile, precizându-se totodată că acest articol se aplică exclusiv operațiunilor de dobândire de active corporale și/sau necorporale în scopul desfășurării unei activități economice, fără a aduce atingere domeniilor prevăzute la art. 2 din Hotărârea CSAT nr. 73/2012 și nici prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 98/2010 privind identificarea, desemnarea și protecția infrastructurilor critice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 18/2011, cu modificările și completările ulterioare. 

În concret, domeniile sensibile privesc (1) tehnologii critice și avansate (cum ar fi, de exemplu, inteligența artificială, robotica, semiconductorii), (2) infrastructura critică (inclusiv domenii cum ar fi, de exemplu, infrastructura din domeniul energiei, al transporturilor, al apei), (3) sectorul farmaceutic (incluzând, de exemplu, activități de cercetare, dezvoltare, producție), (4) sectorul apărării și industria de apărare (incluzând, dar fără a ne limita la activități precum producția, dezvoltarea, întreținerea de echipamente, tehnologii, sisteme componente, subansamble), (5) sectorul agroalimentar (incluzând, dar fără a ne limita la facilități de producție, terenuri agricole, terminale portuare de cereale). În orice caz, anterior acestor modificări legislative, practica investitorilor era aceea de a supune autorizării investițiile care implicau dobândirea de active și vizau domeniile de activitate prevăzute la art. 2 din Hotărârea CSAT nr. 73/2012. 

Modificarea pragului pentru examinarea investițiilor. Regula în materia este consacrată de art. 3 din O.U.G. 46/2022, în sensul că sunt supuse examinării și avizării Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe (denumită în continuare și “CEISD”) investițiile străine directe, investițiile din Uniunea Europeană și investițiile noi care (1) au ca obiect domeniile de activitate prevăzute de art. 2 din Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Tării nr. 73/2012 referitoare la aplicarea art. 46 alin. (9) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin raportare la criteriile prevăzute la art. 4 din Regulament și (2) a căror valoare depășește pragul de 5.000.000 de euro, calculat la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României valabil pentru ultima zi a exercițiului financiar din anul anterior realizării operațiunii.

Prin modificările aduse O.U.G. nr. 46/2022 pragul investițiilor supuse examinării a fost modificat, în sensul majorării acestuia de la suma de 2.000.000 de euro la suma de 5.000.000 de euro. 

De asemenea, potrivit modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 17/2026, pot fi supuse examinării și avizării CEISD și investițiile străine directe, investiții noi și investițiile din Uniunea Europeană care nu depășesc pragul de 5.000.000 euro, dacă, prin natura sau efectele lor/ sale potențiale, raportat la criteriile prevăzute la art. 4 din Regulament, pot avea impact asupra securității naționale sau ordinii publice sau prezintă riscuri la adresa acestora ori sunt de natură să afecteze proiecte sau programe de interes pentru Uniunea Europeană. 

Regimul tranzacțiilor similare sau interdependente. O altă modificare adusă O.U.G. nr. 46/2022 este aceea a clarificării regimului tranzacțiilor similare sau interdependente. Cu alte cuvinte, dacă două sau mai multe tranzacții se desfășoară în decursul unei perioade de un an între aceleași persoane sau întreprinderi cu privire la aceeași întreprindere, cu obiect similar sau interdependent, investitorul poate depune o cerere de autorizare incluzându-le pe toate.

Mai departe, dacă în cursul unei perioade de un an, două sau mai multe operațiuni interdependente sunt realizate de aceeași persoană fizică și/sau juridică sau au loc între aceleași persoane fizice și/sau juridice, ele sunt considerate ca reprezentând o singură investiție, dacă valoarea fiecărei operațiuni în parte este situată sub pragul de 5 milioane de euro iar obligația depunerii cererii de autorizare se naște la momentul la care valoarea cumulată a operațiunilor atinge pragul valoric de 5 milioane de euro.

De altfel, având în vedere că România se află în plin proces de aderare la OCDE, noile reglementări clarifică și faptul că nu sunt supuse obligației de notificare operațiunile de restructurare sau reorganizare realizate de către investitorul din Uniunea Europeană definit de art. 2 lit. h) din O.U.G. 46/2022 sau dintr-unul dintre statele care au aderat la Codurile Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) de liberalizare a mișcărilor de capital și a operațiunilor curente invizibile, cu condiția ca acestea să nu genereze modificări ale controlului efectiv sau ale beneficiarului real, iar sursa de finanțare este intra-grup sau exclusiv din surse cu proveniență din Uniunea Europeană sau din state aderente la Codurile OCDE de liberalizare a mișcărilor de capital și a operațiunilor curente invizibile. Această modificare legislativă este binevenită, fiind de natură a crea un cadru mai flexibil pentru finanțările intra-grup care îndeplinesc cerințele pentru a nu fi supuse regimului de autorizare prevăzut de O.U.G. nr. 46/2022. 

Procedura de autorizare. În ceea ce privește procedura de autorizare, cererea se depune la Secretariatul CEISD, aceasta fiind asigurat de către o structură specializată din cadrul Consiliului Concurenței. 

Dacă este cazul, CEISD poate solicita potențialului investitor furnizarea de informații suplimentare, urmând ca aceasta să fie furnizate de investitor în termen de 30 de zile calendaristice de la data solicitării CEISD. Așadar, prin O.U.G. 17/2026 a fost modificat termenul în care potențialul investitor poate transmite informațiile solicitate de la 15 zile calendaristice (cum prevedea vechea reglementare) la 30 de zile calendaristice. De asemenea, potrivit noilor modificări legislative, în cazuri temeinic justificate, la solicitarea investitorului străin sau, după caz, a investitorului din Uniunea Europeană, acest termen poate fi prelungit cu încă 15 zile calendaristice de la data aprobării prelungirii. În situația în care, la expirarea termenului prelungit, potențialul investitor nu transmite informațiile solicitate, procedura de examinare va fi închisă, iar investitorul străin sau investitorul din Uniunea Europeană are posibilitatea să depună o nouă cerere de autorizare, dacă intenționează să realizeze investiția. 

Modificarea componenței CEISD. Potrivit noii reglementări, CEISD va fi formată din (1) șeful Cancelariei Prim-Ministrului, care va avea calitatea de președinte al CEISD, (2) un reprezentant al Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenorialului și Turismului, (3) un reprezentant al Ministerului Finanțelor, (4) un reprezentant al Ministerului Apărării Nationale, (5) un reprezentant al Ministerului Afacerilor Interne, (6) un reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe, (7) un reprezentant al Ministerului Energiei, (8) un reprezentant al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, (9) un reprezentant al Ministerului Sănătății, (10) un reprezentant al Secretariatului General al Guvernului. Așadar, potrivit noii reglementări, președintele sau alți membri ai Consiliului Concurenței nu vor mai face parte din CEISD.

De asemenea, potrivit noii reglementări, printre invitații permanenți ai CEISD, alături de  reprezentanți ai Serviciului Român de Informații, ai Serviciului de Informații Externe și ai Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior vor face parte și reprezentanți ai Serviciului de Telecomunicații Speciale.

Avizul CEISD. După analizarea investiției, CEISD fie (1) va autoriza investiția, dacă aceasta nu afectează securitatea sau ordinea publică a României și nu este de natură să afecteze proiecte sau programe de interes pentru Uniunea Europeană, (2) va autoriza condiționat investiția, dacă aceasta poate fi realizată în urma unor măsuri/angajamente comportamentale sau structurale ale investitorului sau (3) va respinge cererea de autorizare a investiției, dacă aceasta afectează securitatea sau ordinea publică a României și este de natură să afecteze proiecte sau programe de interes pentru Uniunea Europeană. 

Emiterea avizului de către CEISD se realizează în termen de cel mult 45 de zile calendaristice de la data la care notificarea este declarată completă, spre deosebire de vechea reglementare, care prevedea un termen de 60 de zile.  

De asemenea, dacă anterior modificărilor aduse O.U.G nr. 46/2022 prin O.U.G. 17/2026, competența autorizării investiției revenea Consiliului Concurenței, acesta urmând să emită decizia de autorizare în termen de 30 de zile calendaristice de la data primirii avizului CEISD, potrivit noii reglementări competența autorizării investiției revine Cancelariei Prim – ministrului, ordinul de autorizare urmând a fi emis în termen de 10 zile calendaristice de la data comunicării avizului de CEISD, această modificare având scopul de accelerare a procedurii de autorizare a investițiilor. În acest caz, avizul emis de CEISD este unul conform. 

Noua reglementare instituie, de asemenea, termene clare în cazul în care CEISD, având în vedere specificul și complexitatea cererii de autorizare analizate sau impactul acesteia asupra securității naționale și ordinii publice, precum și asupra proiectelor și programelor de interes pentru Uniunea Europeană, decide că este necesară consultarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Astfel, potrivit modificărilor legislative, cercetarea detaliată, la nivel de CEISD, se finalizează în termen de 90 de zile calendaristice de la data declanșării acesteia, cu posibilitatea prelungirii o singură dată, pentru motive temeinic justificate, cu cel mult 45 de zile calendaristice.

Totodată, modificările legislative mai prevăd și faptul că, dacă prin avizul transmis de CEISD se propune autorizarea condiționată a investiției, acesta este transmis Guvernului, în vederea emiterii unei hotărâri de autorizare condiționată a investiției străine directe, a investiției noi sau a investiției din Uniunea Europeană.  Dacă CEISD propune respingerea cererii de autorizare a investiției, aceasta este transmisă Guvernului pentru emiterea unei hotărâri prin care să respingă cererea de autorizare, în ambele cazuri avizul emis de CEISD fiind unul consultativ. Așadar, potrivit noii reglementări, cancelaria Prim – Ministrului are atribuții de emitere a ordinului de autorizare a investițiilor străine, în timp ce atribuția de emitere a unei hotărâri de respingere a investiției sau de autorizare condiționată revine Guvernului. 

Taxa de examinare a investițiilor. O măsură binevenită adoptată prin O.U.G nr. 17/2026 este aceea a reducerii taxei de examinare a investiției străine de la suma de 10.000 de euro la suma de 5.000 de euro, echivalentul în lei la data a cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României valabil pentru ziua efectuării plății, contribuția de examinare urmând a se restitui în situația în care CEISD constată neîndeplinirea condițiilor de examinare a cererii de autorizare, precum și în situația în care emiterea avizului CEISD a avut loc cu nerespectarea termenelor legale potrivit dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 46/2022. 

Aplicația informatică pentru autorizarea investițiilor. În final un alt element de noutate este acela al înființării unei aplicații informatice gestionate de către Cancelaria Prim – Ministrului, în vederea soluționării cererilor de autorizare a investițiilor străine, cu respectarea regulilor privind prelucrarea datelor cu caracter personal. 

Concluzii. În concluzie, din anumite puncte de vedere, O.U.G. nr. 17/2026  reprezintă o îmbunătățire aduse regimului preexistent și are drept scop remedierea disfuncționalităților constatate în aplicarea practică a O.U.G. nr. 46/2022.

Noua reglementare va ridica în continuare probleme și controverse în practică, inclusiv cu privire la identificarea investițiilor ce intră în sfera de aplicare a acesteia. Cu titlu de exemplu, având în vedere că O.U.G. nr. 46/2022 reglementează și situații de excepție (respectiv cazuri în  care, în anumite situații, pot fi supuse autorizării și investițiile ce nu depășesc pragul de 5.000.000 de euro), în practică pot apărea numeroase probleme de interpretare astfel că, față de valoarea ridicată a amenzilor ce pot fi aplicate investitorilor care nu urmează procedura de autorizare (până la 10% din cifra de afaceri mondială), o abordare prudentă ar fi aceea de a supune în continuare examinării CEISD investițiile cu privire la care nu există certitudinea dacă intră sau nu sub incidența O.U.G. nr. 46/2022.  

Un articol semnat de Daniel-Alexandru Aragea, Partner – daragea@stoica-asociatii.ro – și de Andreea Gurică,  Senior Associate – agurica@stoica-asociatii.ro  – STOICA & ASOCIAȚII

Articol susținut de STOICA & ASOCIAȚII