Mugur Isărescu: Pare că suntem în paginile unei cărți de SF / Omenirea se confruntă cu spectrul unei singularități în propria evoluție

Omenirea se află într-o etapă a existenței ei când se confruntă cu spectrul unei singularități în propria evoluție, prevăzută de unii specialiști a se produce în jurul anului 2040, a declarat Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR.

„Este vorba de mixarea speciei noastre cu nanotehnologiile, cu inteligența artificială. Pare că suntem în paginile unei cărți de SF, deși suntem deja într-o realitate la scara 1/1. Ce va fi lumea la 2040?”, a întrebat el.

Potrivit acestuia, „este tot mai complicat să înțelegem continuitatea, suntem pe un prag al devenirii de unde totul ar putea fi altcumva, mintea noastră să funcționeze diferit”.

„Nu cred că este ceva în neregulă cu gândirea critică, cea prin care evaluăm nerealizările pentru a stabili pașii de făcut pentru a corecta cursul evoluției. Adaug că nu acord deloc credit criticii personalizate”, a mai afirmat Isărescu.

• „Nu-mi place – și mă rog să nu-i placă nimănui – pălăvrăgeala, prea mult prezentă în dezbaterea publică. Iar inflaționarea derâderii este descalificantă.

El a făcut declarațiile în cadrul conferinței „Modelul economic românesc în U.E. și nu numai în U.E. România – Orizont 2040”.

Alte declarații:

• Este indubitabil că azi ar trebui să gândim pe două nivele construcția și funcționarea unui model: primul nivel ține de esența și rostul a ceea ce este modelul de economie al Uniunii Europene, al doilea nivel vizează ceea este obligatoriu pentru orice economie, să echilibreze oferta internă cu cerea internă. Cum să se facă acest lucru constituie provocarea pentru astfel de dezbateri și eu sunt convins că ne vom asuma fără prea mare întârziere provocarea.
• Economia noastră este cu adevărat europeană când va atinge performanțele economiei europene și se va cupla firesc la dinamica ei. Aceasta este cu adevărat o țintă irepresibilă. Aspectele practice pentru nivelul al doilea țin de creativitatea noastră în cadrul economiei europene.

• Nu încape îndoială că pentru a detalia un model al economiei României este mai întâi de cunoscut, aș zice mai precis de anticipat, care sunt determinanții cu relevanță pe un orizont de timp ales, atât în privința Economiei Europene, cât și a părții ei care este economia României. Desigur, orizontul nu poate fi absolut convențional, ci un rezultat al unei logici unde argumentele sunt în favoarea unor variabile care prevalează ca influență și care dau sens evoluțiilor de tip progres.

• Învățătura care ne apare ca necesară în situația că ne referim la perioade mai îndepărtate este ca să depistăm tendințele evolutive, direcțiile de dezvoltare, sensul cel mai credibil al structurării realității viitoare. Fără asta riscul eșecului cognitiv este extrem de mare. Dar există și alternativa de a judeca ce putem face pentru a mișca realitatea de acum spre direcții compatibile cu megatendințele globale.

• Acest mod de operare este într-un fel din ordinea tacticii, care nu ne prisosește, ar ținti eficiența la modul real, mai ales macroeconomic, ar echilibra marile fluxuri interne productive și de consum, ne-ar ajuta să intrăm în teritoriul competitivității. Un fel de a răspunde la agenda acțiunii unde trebuie precizat ce facem azi pentru ca mâine să avem satisfacția reușitei. Într-un fel sunt explicit de acord cu cei care spun că viitorul se gândește, desigur, chiar se visează, dar cel mai bine este să-l construim cărămidă cu cărămidă.

• Nu pot să nu mă refer în acest cadru la o mentalitate care face ravagii serioase pe planul gândirii strategiilor de viitor și anume excesul de raportare la trecut, la ceea ce nu s-a făcut sau s-a făcut mai puțin bine, la critica în buclă, preluând un termen din media, cei care critică nepunând altceva în loc decât vorbe.

• Există cum se știe și varianta ceva mai toxică, a fixării în obsesia vinei pe care ar avea-o cineva de a fi ratat prezentul așteptat. Nu cred că este ceva în neregulă cu gândirea critică, cea prin care evaluăm nerealizările pentru a stabili pașii de făcut pentru a corecta cursul evoluției. Adaug că nu acord deloc credit criticii personalizate.
• Nu-mi place – și mă rog să nu-i placă nimănui – pălăvrăgeala, prea mult prezentă în dezbaterea publică. Iar inflaționarea derâderii este descalificantă. Mai extind preferința mea formulată mai devreme pentru cei care fac viitorul să devină realitate si pentru cei care înțeleg problemele prezentului și se dedică rezolvării lor. Într-un fel profund uman ei fac să existe prezentul continuu, în care se revarsă cele bune din trecut și se actualizează cele sperate din viitor.

• Mai este ceva ce vine din bunul-simț al celor implicați, gândirea pe blocuri a evoluțiilor, cum e terminologia macromodelelor cantitative – termenul mai vechi fiind ramuri sau domenii. Principial această categorie de specialiști pornesc de la o stare de fapt ce trebuie încurajată sau corectată pentru a se ajunge la o situație funcțională în termen de costuri și beneficii, dar și în privința efectelor de bunăstare. Adică să proiectăm mai întâi ce se întâmplă în agricultură, în industria cutare, în energia verde etc., apoi să asociem imaginile și să aproximăm ce va fi întregul. Personal, mă simt confortabil cu această formulă.
• Cumva reactiv am da o mână de ajutor eforturilor oficiale de a moderniza, adecvat cerințelor populației, sectoare ale economiei pentru a fi mai relevante pe piețe, chiar reziliente în condiții de concurență acerbă în unele cazuri, cum ar fi piața alimentelor, bunăoară.

• Văd o eficientizare a dezbaterilor dacă s-ar încetățeni forme de cooperare între gândirea științifică din economie și expertiza economică, dimpreună cu antreprenorii inovativi. Cumva benefic s-ar ajunge la căi scurte de certificare a valorii ideilor, la echilibrarea prospectivei ideilor cu pragmatica afacerilor, știința economică s-ar îmbrățișa cu practica economică, gândirea și acțiunea s-ar fertiliza reciproc. Nu exclud că lucrurile ar scârțâi la început, există un izolaționism academic, ca și un izolaționism antreprenorial, adeseori fiecare parte pretinde că este mai adecvată tendințelor prin ce face decât celălalt. Dar sunt optimist că se va trece peste pretenții de prioritate și se va ajunge la un laborator real pentru ideile care vin din ambele părți.