My name is Bond. Euro Bond. Misiunea mea e aproape imposibila

Numele meu e Bond. Euro Bond. Mi se mai spune si agent 0017. Mutti inca nu si-a dat ok-ul, Sarko nu vrea sa o contrazica pe fata. Insa misiunea mea e iminenta: trebuie sa salvez saptesprezece state de bomba cu ceas care ticaie sub moneda Euro. E o misiune a naibii de grea, reusita ei sta in stele. Sefii nu se inteleg cand sa ma trimita in actiune, oamenilor li se toarna gogosi. Unii o iau razna: „Nu mai am nevoie de sex, guvernul ma f… in fiecare zi“, afisa un grec iesit pe strada. Nu stiu daca o sa-i rezolv problema, insa nu-i treaba mea.

In birourile premierilor si presedintilor de stat se stie cum sta treaba cu moneda Euro. E o stiinta pe care o tin inca secreta, caci nimic nu e mai rau decat panica in popor. Dupa doi ani, zeci de intalniri la nivel inalt si sute de declaratii politice, guvernantii Europei au castigat doar un lucru: timp.

Insa nici amanarea nu-i mai ajuta, caci scadentele la titluri de stat bat la usa si se ridica la sute de miliarde de euro. Ce-i de facut? O solutie e Bond. Euro-Bond, obligatiunea comuna la nivelul zonei euro. Cu ea, incepe un nou episod al aventurii monedei europene.

Prudenta lui Mutti

In aventura asta, prudenta mamica a guvernului german, Angela Merkel, inca nu intra. Chiar daca ar vrea, n-o lasa diverse tratate si constitutii. Dar mai stii ce aduce summit-ul de la Bruxelles? Sarkozy nu face presiuni pe fata, desi ii bat la usa nu doar alegerile prezidentiale, ci si scadente la titlurile de stat franceze in valoare de 177,7 miliarde de euro, pana in aprilie 2012. Numai Italia le mai intrece, cu 179,9 de miliarde (sursa:Bloomberg). Cu 67,4 mld. Euro scadente, Spania pare un mic copil. De portughezi si greci nici nu mai vorbim.

“Miezul tare“ al Europei, Franta si Germania, trebuie sa arate consens si sa dea exemplu. De aceea, Sarko nu si-a scos inca ultimul as din maneca, fortand-o pe Mutti (cum i se mai spune, in gluma, Angelei Merkel) sa porneasca intr-o aventura hotarat paguboasa pentru nemti. Performanta economie si finanta germana ar intra in malaxorul european, care invarte cu aceeasi viteza datoriile unor state mai incete, mai comode si mai putin disciplinate, cu cele ale “masinariei nemtesti”.

Nemtilor nu le e indiferenta socializarea acestor datorii. E ca si cum vecinii de pe palierul blocului in care stai si-ar fi cumparat de toate pe credit, lucrand cand si cand, in timp ce tu ai fost zilnic la lucru, te-ai spetit, ai mai si economisit. Acum, banca le-a pus “celor veseli” mana in gat. Ce-ti ramane de facut? Sa-i ajuti, caci altfel o iau razna si pun casa pe foc. La treaba asta nu s-au gandit “taticii” Euro, cand au invitat tot palierul sa puna mana la nasterea noului prunc monetar.

Greselile taticilor

Inca din faza de fondare, s-au facut greseli care acum fac moneda euro si prezumtiv intregul proiect european sa fie in pericol de moarte. La inceputurile sale, grozavul proiect, vizionar si chiar realizabil, al unei monede comune pentru state si popoare diferite, a inaripat sperante, finante, economii intregi. Elita politica a vremii era compusa din europeni convinsi: cancelarul Helmut Kohl, presedintele Francois Miterrand, premierii Ruud Lubbers si Cavaco Silva. Insa nici chiar ei n-au indraznit, sau n-au dorit o alternativa de guvernare politica si fiscala comuna, o delegare de competente esentiale in favoarea institutiilor UE si in detrimentul guvernelor nationale.

Prin semnarea Tratatului de la Maastricht in1992, au fost definite cele trei sine pe care sa mearga Europa unita. Prima dintre ele a fost sina economica si financiara. Desi cadrul legislativ european o permitea, introducerea monedei unice europene n-a fost insotita de o politica fiscala comuna. Ambitii politice nationale au impiedicat atunci si de atunci incoace realizarea acestui mecanism de control, tot asa cum, acum, ideea de State Unite ale Europei suna mai degraba a predica de duminica.

S-au coalizat, in zona Euro, “elefanti ca Germania si Franta, cu soareci ca Portugalia, Irlanda si Luxemburg”, scrie Spiegel. “Tari stabile si avute ale Nordului si-au impartit moneda cu natiunile subdezvoltate si dezechilibrate ale Sudului, tarile industriale bine conturate cu jumatati de tari in dezvoltare, protestantii severi cu catolici plini de viata”, continua publicatia numita, cu referire la aliantele create in Zona Euro.

Piata comunitara comuna a fost conceputa ca reactie necesara la competitia tot mai acerba de la nivel global. Tratatul de la Maastricht stipula apropierea economica si financiara a statelor semnatare, insa le impunea si un codex de conduita. Prin acesta, indatorarea de stat si deficitul bugetar trebuiau strict limitate, nici un stat nu trebuia sa raspunda de datoriile unui altul. La summit-ul UE de saptamana viitoare, tocmai acest codex va fi pus sub ghilotina.

Taticii Europei au fost niste romantici, care au aplicat deviza „fara ziduri“ si “fara razboi”, in tarile vechiului continent. Un razboi insa nu l-au luat in calcul. Cel de pe pietele financiare globale, in contextul automatizarii excesive a unor tranzactii de bursa, al unor produse financiare volatile sau chiar monstruoase, al atacurilor concertate asupra monedei europene, venite de la marii speculanti. Ei nu s-au gandit nici la “tradarea” din propriile randuri: la rapoarte mincinoase, statistici falsificate si mult prea marea toleranta a birocratilor europeni, care s-au marginit la avertismente, in loc sa aplice sanctiuni.

DM si politica pasilor mici

Cum a aratat realitatea monedei unice europene, dupa introducerea ei in 2001 in tranzactiile comerciale si in 2002, la purtator? Tari ca Germania o stiu, pe piele proprie. Daca exporturile sale au prins un avant aproape necontrolat, tot asa si preturile. Daca profitul firmelor a crescut si incasarile din impozite odata cu el, cetateanul s-a trezit brusc in fata unei noi realitati, in care buzunarul sau n-a avut intotdeauna de castigat. Euro ca Teuro, adica Scumpetul, e o porecla nostima care circula de atunci si n-a iesit deloc din uz.

Nostalgia dupa marca germana n-a incetat niciodata sa existe peste tot si cu adevarat, nici in randul unei parti a populatiei, nici in capetele unor patroni din Germania. Fiecare al doilea cetatean intrebat despre revenirea la moneda nationala vrea marca germana inapoi, intr-un sondaj Emnid facut pe 1004 de respondenti, din luna septembrie a acestui an.

Pe facebook, initiativa “Vrem DM inapoi” a King Keks UG, cu castigul a 3 bancnote de 5 marci, a primit in trei zile peste 10.000 de “like”, adica de aderenti.

Momentan, se fac si scenarii despre cum ar putea fi realizata tehnic, reintroducerea D-Mark. Un model este al unui profesor german care propune inchiderea pentru doua zile a bancilor, timp in care sa fie recalculate toate tranzactiile si depozitele din euro, in marci. Bancnotele euro detinute de populatie ar urma sa fie stampilate de banci si sa circule doar cateva luni, pana cand se vor fi tiparit suficiente marci noi, care sa le inlocuiasca.

Guvernul german nu ia in calcul asemenea scenarii. Dupa cum se declara, nici emiterea de obligatiuni comunitare nu ii e pe plac. Merkel vrea reguli si chingi mai stranse, control financiar sporit, promoveaza austeritate dupa modelul gospodinei svabesti. Opozitia o acuza de „fariseism politic“ si de o politica a pasilor mult prea mici. Pentru partenerii europeni si de peste ocean, un semnal mult mai viu pentru burse si pietele financiare ar fi o actiune noua si hotarata, cu toate riscurile pe care le implica ea. Ca, de exemplu, misiunea Bond. Euro Bond.