Neli de pe 92

Aproape fiecare linie de tramvai, metrou are eroul ei. Fie ca cere un ban, canta aceeasi melodie la infinit sau isi plange povestea, eroul de RATB poate sa ne lipseasca la un moment dat. Marti dimineata, in troleibuzul 92, Neli si-a mai spus o data povestea.

La usa troleibuzului, o fata de liceu vorbeste la hands free: „Fataa, hihihi, iar e nebuna aia care canta „Ani de liceu”. In spate, o femeie de vreo 30 de ani. Ea era sursa zgomotului din masina. Dupa ce a terminat de cantat refrenul cantecului „Ani de liceu”, femeia a inceput sa cante altceva, cu o voce din ce in ce mai ridicata: „Havaaa naghila, havaaaa naghila ra-ra-ra. Zorba grecul! Sa traiasca Anthony Quinn!” Se opreste putin si incepe sa jeleasca cu mainile lipite de fata: „De ce a murit taica-tu? Pai de ce a murit, eu de unde sa stiu? Mama are 76 de ani. Sunt numai eu cu mama, toti au plecat in strainatate”.

Dintr-o data un batran incepe sa tipe mai tare decat femeia: „Nebuna dreacu’, n-ar tacea din gura!”. Alta femeie, cu fata uscata si ochii iesiti din cap, se uita la adolescenta care vorbea la hands free si-i zice: „Daca le da drumul pe strada la nebuni… Ar trebui inchisi”. Fata nu vrea sa discute cu batrana si isi gaseste alt loc in autobuz. O alta batrana devine sensibila la ideea „inchisorii” si se apropie:

– Da, ar trebui inchisa. O fi beata sau e nebuna?

– Nu e beata. Ce, asa face unu’ beat? Si uita-te la ea ca e ingrijita, are lucruri bune pe ea. Inseamna ca are familie. Uite ce bluzica rosie frumoasa are, are si martisor, e curata.

In timpul asta, femeia din spatele autobuzului vorbea la telefon incoerent si pe un ton ridicat, ca si cand ar fi certat pe cineva. Apoi incepe sa planga, cu un telefon mare, la ureche: „Radule, imi pare rau ca nu m-am maritat cu tine. In regie. De ce ma, ca umblam cu Sadam si cu Nicu Ceausescu? Pai ce sa ai, ma, ca Sadam venea la mine sa manance carne de porc fara sa stie taica-su, care nu-l lasa. Eu nu aveam nimic cu el”.

Se opreste putin si vorbeste prin geam cu o fetita dintr-un alt autobuz. „Ce frumoasa esti! Pe mine nu ma iubeste fata mea. E plecata cu taica-su”. Se muta pe alt scaun, pune celularul inapoi la ureche si incepe sa se vaicareasca: „Vaai, a plecat toata lumea. Aici statea Vivi – Viorica, verisoar-mea – a plecat in Grecia, Iuli si cu Radu in Italia”.

Face pauza si se opreste cu ochii pe camera mea. „Fata, fa-mi si mie o poza!”. Fara sa primeasca un raspuns se asaza in fata ca la poza si insista: „Haide, fa-mi! Mai ai film?”.

Dupa ce se lasa pozata, se face cuminte si ia un loc langa camera foto. Scrie o poezie pe un carnet mic, auriu, rupe pagina si mi-o daruieste. Scria:

Stim

de N. Stanescu

Stim ca 1 + 1 face 2

Dar nu stim

Eu si cu tine cat facem

Stim ca eu si cu tine

Adunati si scazuti

Inmultiti si Impartiti

Ramanem aceiasi

S-a fastacit putin si a inceput sa vorbeasca tare din nou: „Sa-ti dau eu niste haine frumoase de la mine. Sa iti dau ceva de prins parul, am primit o multime de bilute de par de la prietenele mele. Vreau sa-ti dau si tie”.

Un batran incepe sa strige la ea si ii cere sa coboare din autobuz. „Nu vezi ce gura mare ai?”, striga mosul sa-i acopere glasul. „Ia lasa-ne in pace, avem abonament!”, raspunde ea.

Se intoarce cu fata la mine: „Ma cheama Neli Sava. Sunt chirurg plastician, anatomo-patolog, pictorita, designer vestimentar, am facut marketing in Israel, gimnastica si sarituri in apa. Am fost maritata cu un fotbalist, am 40 de ani. La 19 ani am facut o fetita care nu ma iubeste, dar nu vreau sa iti povestesc acuma, ca imi vine sa plang”. Arata geaca de piele „primita de la un prieten”, ma mangaie pe umar ca o mamica si se apuca sa mai scrie o poezie. „Astaaa…. trebuie s-o inveti pe deasupra si s-o zici la baieti! Fii atenta!”. Incepe sa scrie si sa recite in acelasi timp:

Impotentul

N.S.

M-ai vazut

M-ai placut

Si m-ai vrut

Dar eu nu te-am vrut

Si m-ai batut

Si mi-a placut

Si-as mai fi vrut

Dar tu n-ai mai putut,

Nu ca n-ai vrut

N-ai mai putut

Impotentule!

„Eu la prima statie cobor. Trebuie sa schimb autobuzul ca merg la Razoare, la centrul Estuar al lui Cristian Andrei. Nu sunt nebuna, dar mi-am luat acte de la o frantuzoaica, ca sa pot sa ma infiltrez acolo si sa-i ajut pe oamenii aia necajiti. Dar eu nu am nimic. A trebuit sa iau acte, ca altfel nu-mi dadeau voie sa merg si eu acolo. Te-am pupat”.