Nimicul Paris: O data vede nasul biletul finei

Eram in rapidul Mangalia – Bucuresti. Pentru necunoscatori, trenurile dinspre mare spre Bucuresti mai mult stau decat merg. Stateam, deci, pe un camp, noaptea, la vreo 6 ore de la plecare. Habar nu aveam unde suntem cu exactitate, asa ca, la aparitia controlorului, unul dintre calatori l-a intrebat: „nu va suparati, unde suntem?”. Controlorul se intoarce politicos si ii raspunde prompt: „in tren”. Cum omul isi pierduse simtul umorului pe undeva pe la Cernavoda, la a treia oprire neprogramata, insista: „bine, in tren, dar unde?”. Binevoitor, nasul il lamureste: „pe un camp”. Pentru mine a fost de ajuns. Am inteles ca se apropia Bucurestiul, cu glumele lui cu tot.

mantzy.wordpress.com