Noul Opel Agila, prezentat oficial
De fapt, noul Agila nu este o noutate absoluta, deoarece Automarket v-a mai prezentat modelul german acum cateva saptamani, in fotografii care faceau avanpremiera lansarii. Acum avem insa informatiile oficiale si un set de fotografii foarte bine pus la punct.
In primul rand, trebuie spus ca noul Agila este cu 20 de centimetri mai lung si cu 6 centimetri mai lat decat generatia pe care o inlocuieste. In inaltime, modelul vandut pana acum in 440.000 de exemplare in toata lumea a pierdut insa 7 centimetri. Din punctul de vedere al designului, se observa inca de la start faptul ca Opel marseaza pe acelasi drum stilistic, cel inceput o data cu noul Corsa.
Nici interiorul nu a scapat adaptarii la cerintele moderne de design, astfel ca cei care isi vor comanda noul Agila vor beneficia de o pozitie inalta la volanul reglabil pe inaltime, de comenzi pe volan si de o plansa de bord simpla. Un amanunt inedit este pozitionarea in afara bordului a cadranului turometrului.
Nu lipsesc multiplele locuri de depozitare – foarte utile in conditiile in care portbagajul ajunge la doar 225 de litri, cu posibilitatea de urcare inspre 1050 de litri prin rabatarea banchetei posterioare.
„Noul Agila are o imagine interesanta care se incadreaza perfect in noua gama Opel. Doi ochi simpatici si o grila care parca zambeste determina un aspect simpatic. Cu a doua generatie Agila avem un obiectiv ambitios. Vrem ca cel mai mic model al nostru sa devina si mai fascinant fara a-i compromite particularitatile functionale”, spune Uwe Muller, designerul responsabil de crearea noului model.