Sari direct la conținut

„Nu voi da raspuns la galeata de laturi a premierului”

Cotidianul

„Nu voi da raspuns la galeata de laturi pe care a revarsat-o asupra mea si a Aliantei D.A. premierul Adrian Nastase. Acest lucru nu ii face cinste. Cetatenii nu sunt interesati de manipularile, minciunile si calomniile lui Adrian Nastase“. Aceasta fraza face parte din ultimul raspuns al lui Theodor Stolojan adresat atacurilor cele mai recente ale premierului.

Stolojan mai spune ca „strategia platita cu milioane de dolari a PSD este desprinsa din cartile de propaganda ale fostului PCR si plasata sub sloganul «calomniati, calomniati, calomniati», in speranta ca cetatenii vor putea fi pacaliti“.

Stolojan considera ca premierul va trebui sa raspunda tuturor oamenilor din lumea financiar-bancara pentru afirmatiile sale referitoare la „mafia financiar-bancara“, desi crede ca este putin probabil ca va putea face lucrul acesta.

Stolojan a explicat motivele pentru care a catalogat Guvernul condus de Adrian Nastase ca fiind unul clientelar: „Afirmatia lui Nicolae Mischie potrivit careia bugetul sta in varful pixului sau; decizia de a furniza petrol unor rafinarii aflate sub controlul mafiei de la Bacau, pretul titeiului livrat nefiind niciodata achitat; acordarea contractelor fara licitatie publica etc.“.

Potrivit liderului liberal, coruptia „a explodat“ sub guvernarea PSD, ea fiind „cancerul“ care macina societatea. „Romania nu mai poate sa se afunde in aceasta mocirla. Datoria noastra este sa punem capat acestui flagel si vom fi necrutatori in privinta coruptiei“, a spus Stolojan.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro