O cercetare despre caracatiţe oferă noi perspective asupra evoluţiei somnului

Caracatiţa este o creatură extraordinară nu doar datorită celor opt tentacule, trei inimi, abilităţii de a împroşca cerneală, capacităţii de camuflaj şi a faptului că moare după împerechere, scrie Reuters, potrivit Agerpres.

Un studiu realizat de o echipă de cercetători din Brazilia şi publicat joi arată că acest animal, considerat deja cel mai inteligent nevertebrat, prezintă alternativ două stări majore de somn, ciudat de asemănătoare cu cele ale oamenilor. Mai mult, caracatiţele ar putea chiar visa.

Descoperirile, susţin cercetătorii, oferă dovezi proaspete conform cărora caracatiţa are o neurobiologie complexă şi sofisticată, aflată la baza unui repertoriu comportamental la fel de sofisticat, care oferă totodată o perspectivă extinsă asupra evoluţiei somnului, o funcţie biologică esenţială.

Caracatiţele, aşa cum s-a crezut până acum, dormeau şi îşi schimbau culoarea în timp ce se aflau în stare de somnolenţă. Pentru realizarea noului studiu, cercetătorii au analizat în laborator o specie denumită Octopus insularis. Aceştia au descoperit că modificările de culoare sunt asociate cu două stări de somn distincte: ”somn profund” şi ”somn activ”.

În perioada de ”somn profund”, caracatiţa rămâne nemişcată, pielea de culoare deschisă şi pupilele contractându-se într-o fantă. În timpul ”somnului activ”, îşi schimbă culoarea şi textura pielii în mod dinamic şi îşi mişcă ambii ochi, contractându-şi în acelaşi timp ventuzele şi corpul, printr-o serie de spasme musculare.

Ciclul se repetă în timpul somnului. ”Somnul profund” durează de obicei circa şapte minute. Starea următoare, ”somnul activ”, ţine în mod obişnuit mai puţin de un minut.

Ciclul pare să fie similar, susţin cercetătorii, cu ”mişcarea rapidă a ochilor” sau REM şi ”şi mişcarea ochilor care nu este rapidă” sau non-REM, etape ale somnului prezente la oameni, precum şi la alte mamifere, păsări şi reptile.

Visele intense se petrec în timpul etapei REM, când ochii se mişcă rapid, respiraţia devine neregulată, ritmul cardiac creşte, iar muşchii paralizează pentru a nu se mişca în timpul somnului. Starea non-REM presupune mai mult somn profund şi mai puţine vise.

Autoarea principală a studiului, Sylvia Medeiros, a spus că descoperirile sugerează că şi caracatiţele ar putea visa sau trăi o stare similară.

”Dacă într-adevăr şi caracatiţele visează, este puţin probabil să fie sub forma unor poveşti pline de simboluri ca în cazul oamenilor”, a spus Medeiros, doctorandă în neuroştiinţe în cadrul Brain Institute al Universităţii Federale Rio Grande do Norte.

”Somnul activ” la caracatiţe are o durată foarte scurtă, de obicei de la câteva secunde la un minut. Dacă în timpul acestui stadiu se produc vise, ar trebui să fie mai mult asemenea unor videoclipuri de scurtă durată sau a unor GIF-uri”, a adăugat Medeiros.

Oamenii de ştiinţă încearcă să înţeleagă în profunzime originea şi evoluţia somnului.

Întrucât ultimul strămoş comun al vertebratelor, printre care şi oamenii, şi ai cefalopodelor, printre care şi caracatiţele, a trăit în urmă cu mai bine de o jumătate de miliard de ani, este puţin probabil ca modelele similare de somn să fi fost formate înaintea divergenţei evolutive, au mai precizat cercetătorii.

Asta ar putea însemna, au adăugat aceştia, că acest model similar de somn să se fi creat în mod independent la cele două grupe, un fenomen cunoscut sub denumirea de ”evoluţie convergentă”.

”Analiza somnului şi a viselor la caracatiţe ne oferă o perspectivă în vederea unei comparaţii psihologice şi neurobiologice cu vertebratele, din moment ce caracatiţele posedă mai multe trăsături cognitive sofisticate întâlnite doar la unele specii de vertebrate, dar cu o arhitectură cerebrală foarte diferită”, a precizat Sidarta Ribeiro, coautor al studiului, fondator al Brain Institute.

Ribeiro a menţionat că în studiile anterioare, caracatiţele, al căror sistem nervos prezintă un grad maxim de centralizare din rândul nevertebratelor, au abilităţi excepţionale de învăţare, inclusiv din domeniul deprinderilor spaţiale şi sociale, precum şi capacităţi de rezolvare a problemelor.

”A înţelege modalitatea prin care organisme atât de diferite precum oamenii şi caracatiţele au trăsături comune cum ar fi ciclul somnului deschide noi piste pentru investigarea cogniţiei la animale şi pentru înţelegerea unor principii generale care determină arhitectura creierului la aceste grupe de fiinţe dotate cu o inteligenţă superioară”, a mai spus Medeiros.