O luna plina

In ianuarie 2005 traim intr-o alta Romanie. O noua perspectiva pare sa se fi conturat, alte prioritati politice sau sociale si-au facut aparitia. Cu doar o luna in urma, pe 29 decembrie 2004, noul guvernul era investit. A urmat o luna spectaculoasa, dar fara a permite o concluzie. Plutim inca in incertitudini.

Nu atit noile proiecte au invadat spatiul public, dar sarabanda evenimentelor a dat forma unei alte dinamici politice. Raporturile dintre partide s-au transformat, opozitia este la guvernare, iar grupurile de presiune sunt inca in expectativa. Cetatenii asteapta ca noua politica sa se transforme din promisiune in realitate.

Incet presedintele a intrat in rolul sefului de stat. Dupa interviurile surprinzatoare sau vizitele la institutiile legate de domeniile constitutionale ce ii sunt rezervate de la inceputul lunii au urmat, ca dezvoltare a prioritatilor definite in politica externa, intilnirile de la Chisinau si Kiev.

Guvernul a devenit prima institutie ca vizibilitate publica. Dar mediatizarea sa traduce dificila adaptare la guvernarea de coalitie. Tema coalitiei guvernamentale si a avatarurilor sale a basculat ca importanta tema coruptiei. Aceasta din urma ramine un fundal, dar controlul politic si administrativ a trecut pe primul plan.

Stabilitatea guvernarii este conditia reusitei spectaculoasei campanii anticoruptie. Proiectele de politici publice, inclusiv in acest domeniu strategic sunt inca asteptate. Corelarea politicilor sectoriale intr-o politica generala este cheia succesului oricarei guvernari. Slabiciunea opozitiei, minata de conflictele interne din PSD, poate crea impresia unei situatii favorabile.

Odata ce congresul din 3 aprilie va fi trecut, iar alegerile partiale din Bucuresti vor indica distributia fortelor, fostul partid de guvernamint va proceda la contraofensiva. Oricare va fi situatia presedintilor celor doua camere PSD va incerca sa revina, chiar si nereformat, in prima linie a politicii romanesti.

Calculul initial al liderilor partidelor coalitiei pare sa fi presupus, privind retrospectiv derularea evenimentelor, mai degraba o colaborare conjuncturala, nu o angajare de lunga durata. Demisia ministrului controlului indica frustrarile PUR privind marginalizarea sa.

Dar cita vreme fiecare participant urmareste sa faca parte din coalitia victorioasa, iar avantajele comune sunt apreciate ca suficiente, partidele coalitiei vor ramine impreuna. Chiar daca de obicei coalitiile de talie minimala au sanse de supravietuire, caci pot oferi membrilor lor maximum de cistig, formula guvernamentala va rezista atita vreme cit o alternativa egala nu se va naste.

Din momentul in care distributia resurselor dezavantajeaza anumite partide sansele unui guvern stabil scad.

Partidele participante sunt in fata unei dileme: sau isi modeleaza cererile in raport cu guvernarea comuna ca scop pe termen mediu, sau isi construiesc noi alternative de colaborare in conditiile in care alte coalitii reale nu sunt inca posibile? Luna ianuarie a fost prin urmare luna stabilizarii coalitiei.

Experienta coalitiei dintre 1997 si 2000 este la acest capitol importanta. Lipsa unei strategii de durata in raport cu guvernarea, caracteristica patritocratica a intelegerilor de la nivelul coalitiei, stabilirea sferelor de influenta institutionala, a permis atunci privilegierea tacticilor partidiste concurentiale ce vizau maximizarea electoratului si formarea unei clientele de durata.

In acele conditii perspectiva unei colaborari de durata la guvernare nu a putut avea succes, fiecare partener urmarindu-si propriul interes. UDMR a fost principalul beneficiar al acelei situatii, pozitia sa de partid cu potential de santaj asigurindu-i si dupa 2000 participarea la guvernare. In formula actuala de guvernare alaturi PUR detine aceeasi pozitie.

Iluzia stabilitatii a determinat prioritatile guvernului si a intirziat promovarea proiectelor de schimbare. Intre timp perioada de gratie se apropie de sfirsit. Interesati sa asigure o baza cit mai larga guvernarii, politicienii au neglijat insa prioritatile societatii romanesti.

Marea sfidare la adresa tuturor guvernantilor de pina acum a fost recunoasterea libertatii celorlalti, a investitorilor, a societatii civile, a sindicatelor ori a partidelor din opozitia parlamentara sau extraparlamentara, dar mai ales a cetatenilor obisnuiti.

Concentrarea deciziilor, fie ele politice, sociale sau economice, influenteaza negativ opinia publica. Deschisi catre schimbare, constienti ca viitorul european presupune un proces de adaptare continua, moderati fata de perspectivele viitorului romanii, cel putin cei ce si-au asumat plenar cetatenia, asteapta ca politicienii sa se adapteze.

Orizontul de speranta obliga politicienii la un act de necesara responsabilitate: indicarea directiei si construirea unui proiect de viitor credibil si adecvat.