O nouă criză financiară ar putea apărea – și nu va semăna deloc cu cea precedentă

Pe 15 septembrie 2008, Bobby Seagull a ajuns la biroul său din Canary Wharf puțin înainte de ora 6 dimineața.

Era ultima dată când avea nevoie să fie punctual. Era trader la Lehman Brothers, o bancă americană care trecea prin turbulențe serioase.

„Văzusem la știrile de duminică că cei din America vor depune cerere de faliment. Nu eram siguri care erau implicațiile pentru noi, cei din Marea Britanie. Așa că ni s-a spus pur și simplu să ne prezentăm ca de obicei.”

„Inițial a fost „haos”, spune Bobby. „Nu a existat nicio comunicare directă cu colegii noștri americani. Nu răspundeau la telefoane. Unii oameni scoteau tablourile de pe perete și spuneau: «Îmi datorează acțiuni».”

Bobby avea o presimțire că s-ar putea produce un dezastru și era bine pregătit, arată o analiză a BBC.

„Țin minte că mi-am golit cardul de cumpărături- pe care mai aveam vreo 300 de lire- pe ciocolată, pentru că mi-am dat seama că dacă banca s-ar prăbuși, cardul meu ar deveni inutilizabil.”

Bobby, alături de mii de colegi, și-a împachetat cariera într-o cutie de carton. A fost o imagine virală a crizei financiare globale, care a dus la falimentul a mii de afaceri și la pierderea locurilor de muncă a milioane de oameni. A inaugurat una dintre cele mai lungi și profunde recesiuni de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace

Acum, pe tabloul de bord economic mondial apar din nou o serie de semnale de alarmă care îi fac pe unii să se întrebe dacă ne aflăm înaintea unei alte crize financiare.

Cum ar putea arăta următoarea criză economică? Și având în vedere că relațiile internaționale din 2026 sunt într-o stare mai febrilă decât în ​​2008, vor avea factorii de decizie politică instrumentele necesare pentru a o rezolva?

Semnal de avertizare timpurie

Înainte de criza din 2008, au existat semnale de avertizare timpurie în sistemul financiar.

În 2007, investițiile în credite subprime din SUA au colapsat, deoarece proprietarii de case nu mai făceau față ratelor mari. Fondurile administrate de Bear Stearns, BNP Paribas și alte bănci au fost nevoite fie să înghețe posibilitatea investitorilor de a-și retrage banii, fie să lichideze complet fondurile.

Pe măsură ce nervozitatea din piețe s-a răspândit, chiar și băncile au încetat să se împrumute reciproc de teama de a nu-și putea recupera banii, creând așa-numita „criză a creditelor”. Aceasta a provocat o criză financiară globală. Și așa ajungem la ziua de azi.

Mai multe fonduri au declarat pierderi sau au restricționat posibilitatea investitorilor de a-și retrage banii. BlackRock, Blackstone, Apollo și Blue Owl s-au confruntat cu solicitări de retragere a miliarde de dolari din fondurile pe care le gestionează.

Autoritățile de reglementare bancară și veteranii din domeniul financiar văd asemănările.

Sarah Breeden este viceguvernatorul Băncii Angliei, responsabilă în mod specific pentru stabilitatea financiară. Ea spune că noua lume a creditului privat a crescut foarte rapid și nu a fost încă testată la șocuri, domeniul fiind de asemenea și puțin înțeles.

„Există ecouri ale crizei financiare globale în ceea ce vedem acum”, spune ea. „Creditul privat a crescut de la zero la două trilioane și jumătate de dolari în ultimii 15-20 de ani. Există efect de levier [bani împrumutați], există opacitate, există complexitate, există interconexiuni cu restul sistemului financiar. Toate acestea rimează cu ceea ce am văzut în timpul crizei financiare globale.”

De asemenea, ea este îngrijorată de faptul că o mare parte din banii împrumutați de fondurile de credit private au fost deja re-împrumutați, creând straturi de datorii care pot amplifica orice pierderi.

„Există un efect de levier peste un efect de levier peste un efect de levier. Ceea ce vrem să ne asigurăm este că toată lumea înțelege cum se adună acest tort stratificat de efecte de levier.”

„Există anumite asemănări cu 2007 care mă țin trează noaptea. Asemănările sunt fragilități evidente ale sistemului financiar care nu sunt gestionate în mod corespunzător.”

De fapt, spune ea, tocmai restricțiile impuse băncilor după criză au fost cele care au dat naștere acestei noi piețe private de credit. Băncile au fost obligate de noile reglementări să fie mai precaute, așa că au apărut fonduri care „imitau” băncile pentru a umple golul din piață.

„Deodată, sistemul este inundat de creditori privați care doresc să acorde bani companiilor. Companiile văd toți acești bani disponibili și, bineînțeles, prea mulți bani îi fac pe oameni să exagereze.”

Ea prezintă un scenariu înfricoșător: „Dacă, dintr-un motiv sau altul, toți cei care îți împrumută bani își vor banii înapoi în același timp, vezi cum ceva ce a început ca o idee foarte bună se transformă în ceva care riscă instabilitate și poate distruge totul.”

Însă Larry Fink, șeful celui mai mare administrator de fonduri din lume, BlackRock, a declarat recent pentru BBC că nu este de acord cu ideea că creditul privat reprezintă o amenințare pentru economia mondială.

Problemele care afectează unele fonduri reprezintă o mică parte din piața generală, spune el.

BlackRock este una dintre firmele care au limitat retragerile de fonduri ale investitorilor nervoși. Însă Fink este ferm convins că nu există nicio șansă de repetare a traumei financiare observate în 2007-2008, deoarece consideră că instituțiile financiare sunt mai sigure astăzi.

„Nu văd nicio asemănare”, spune el. „Zero.”

Poate că nu veți vedea cozile din fața sucursalelor Northern Rock, așa cum am văzut în 2007, dar există o coadă de oameni care vor să-și recupereze banii.

Energie

O altă modalitate prin care istoria s-ar putea repeta este prin creșterea prețurilor la energie.

Acesta a fost un factor care a contribuit la criza din 2008. Prețul țițeiului Brent a crescut de la aproximativ 50 de dolari pe baril la începutul anului 2007 la 100 de dolari până la sfârșitul anului – atingând în cele din urmă un vârf de 147 de dolari în iulie 2008. Aceasta a fost determinată de cererea crescândă din partea unei Chine aflate în expansiune rapidă, dar și parțial de tensiunile geopolitice care implică Iranul.

Astăzi, prețurile petrolului au crescut la peste 100 de dolari pe baril, existând avertismente că ar putea crește în continuare dacă nu există o rezolvare rapidă a conflictului cu Iranul, care a închis cea mai importantă arteră energetică a lumii prin Strâmtoarea Ormuz.

Fatih Birol, directorul executiv al Agenției Internaționale pentru Energie, a numit închiderea în curs a Strâmtorii Ormuz „cea mai mare criză de securitate energetică din istorie”, insistând că este „mai gravă” decât șocurile energetice anterioare din 1973 (când unele state arabe au impus un embargou asupra petrolului Occidentului), 1979 (cauzate de revoluția iraniană) și 2022 (Ucraina) „la un loc”.

Acest nivel de pesimism nu se reflectă încă în prețurile actuale ale petrolului. Deși au crescut cu peste 50% de dinainte de conflictul cu Iranul, sunt departe de nivelurile înregistrate înainte de ultima criză financiară, când petrolul a atins 147 de dolari pe baril (în moneda de astăzi, asta înseamnă aproape 190 de dolari pe baril).

Și piețele bursiere sunt aproape de maxime istorice – nimic asemănător cu șocul petrolier din 1973, care a declanșat o scădere de 40% a piețelor bursiere din SUA.

Sarah Breeden, de la Banca Angliei, spune că se așteaptă ca piețele bursiere să scadă la un moment dat, deoarece acestea nu reflectă pe deplin numeroasele riscuri actuale la adresa economiei globale. Însă, deocamdată, piețele bursiere par să presupună că pacea va prevala în cele din urmă, iar multe companii mari continuă să câștige mai mulți bani decât se așteptau investitorii.

Însă un șoc energetic face parte din lista de riscuri a Băncii Angliei, despre care Breeden se teme că ar putea apărea simultan.

„Ce se întâmplă dacă o serie de aceste riscuri se materializează în același timp?”, întreabă ea. „Un șoc macroeconomic major, în același timp cu scăderea încrederii în creditul privat, în același timp cu reajustarea evaluărilor inteligenței artificiale și a altor evaluări ale activelor riscante. Ce se întâmplă în acest context? Suntem pregătiți pentru asta?”.

Inteligenţă artificială

Aici, Breeden abordează un alt risc pe care îl adaugă la potențiala noastră criză.

Peste 2 trilioane de dolari au fost investiți în inteligență artificială, într-un context pe care cofondatorul Microsoft, Bill Gates, l-a numit „o frenezie”, iar alții l-au descris drept o bulă.

A propulsat evaluările câtorva megacompanii până la punctul în care 37% din valoarea principalului indice bursier american, S&P 500, este acum concentrată în doar șapte companii (inclusiv Nvidia, Microsoft, Alphabet, compania-mamă a Google, și Amazon, care se numără, de asemenea, printre cei mai mari investitori în infrastructura de inteligență artificială).

Asta înseamnă că milioanele de oameni care investesc în tot felul de fonduri, investesc o mare parte din economiile lor în inteligență artificială, indiferent dacă vor sau nu asta.

O scădere masivă a acestor acțiuni ar afecta pe cei care economisesc – inclusiv persoanele fizice și fondurile de pensii – și ar afecta inevitabil încrederea companiilor și a consumatorilor.

Spargerea bulei dotcom, care a atins apogeul în martie 2000, a contribuit la declanșarea unei recesiuni în 2001. Indicele NASDAQ, axat pe tehnologie, a scăzut cu aproape 80% între martie 2000 și octombrie 2002, distrugând miliarde din valoarea de piață. Prăbușirea companiilor bazate pe internet, pierderile masive ale investitorilor și concedierile pe scară largă din industria tehnologiei au cauzat o recesiune mai amplă a economiei.

Un incendiu financiar

Există, de asemenea, întrebarea cât de eficient ar putea factorii de decizie să stingă un incendiu financiar.

În 2008, guvernele au reușit să țină sub control haosul injectând miliarde de bani publici în băncile majore pentru a preveni prăbușirea acestora și prin creșterea garanțiilor pentru depozitele bancare pentru a împiedica retragerea economiilor. În același timp, principalele bănci centrale au redus ratele dobânzilor.

Însă unii se tem că aceste opțiuni ar putea să nu mai existe în prezent.

Datoriile statelor au crescut foarte mult după pandemia de Covid-19 și subvențiile energetice din 2022, după invazia Rusiei în Ucraina. Prin urmare, capacitatea guvernelor de a împrumuta bani este mult mai limitată.

Mohammed El-Erian folosește analogia unei brigăzi de pompieri care a rămas fără apă. „Guvernele și băncile centrale au fost nevoite să răspundă la criză după criză și, pe măsură ce au făcut-o, și-au redus capacitatea de răspuns”, avertizează el.

Această opinie este împărtășită și de Fondul Monetar Internațional (FMI), care a declarat la începutul acestei luni că multiplele provocări economice ale lumii vin într-un moment în care „spațiul politic și fiscal a fost erodat”.

Există, de asemenea, starea precară a relațiilor internaționale. În mijlocul crizei din 2008, liderii naționali s-au întâlnit într-o serie de întâlniri de urgență, inclusiv una crucială la Washington în noiembrie 2008, unde au elaborat planul lor de a investi miliarde în bănci; și o alta la Londra în aprilie 2009.

Toate acestea ar putea fi mai dificile astăzi, pe fondul unor dezacorduri semnificative între țările bogate cu privire la politica comercială, NATO și chiar statutul Groenlandei.

Într-un articol de la începutul acestei luni despre pericolele unei crize financiare, FMI a avertizat cu tărie că „cooperarea internațională este mai slabă” acum decât în ​​anii precedenți. Consecința este că într-o eră a războiului în Europa, a războaielor comerciale dintre SUA și China și a politicii „America First” a președintelui american Donald Trump, guvernelor le va fi mai dificil să lase deoparte diferențele și să se întâlnească la masa negocierilor de criză, așa cum au făcut-o în 2008.

Fragilități financiare

Sarah Breeden, însă, oferă o notă de optimism, argumentând că băncile au o capacitate mai mare de a absorbi șocurile decât aveau în 2008.

Mohammed El Erian este de acord – într-o oarecare măsură. „Nu suntem exact în 2008, pentru că nu cred că sistemul bancar ar fi în pericol. Dar suntem într-un moment în care sistemul financiar ar putea agrava fragilitățile economice care ne-ar putea împinge în recesiune.”

Și dacă se întâmplă asta, fără îndoială că tot el va avea cel mai mult de suferit.

„Fragilitățile economice și financiare tind să expună cele mai vulnerabile segmente ale populației. Acestea au cea mai mică rezistență la șocuri și tind să fie [lovite] foarte puternic.”