O vara machiavelica

Sunt voci care au adus, zilele acestea, vorba despre o eventuala reconciliere intre PNL si PD-L, respectiv despre sansele resuscitarii defunctei Aliante D.A. Cat de realist ar fi un asemenea scenariu si cine ar beneficia de pe urma sa? Un caz similar a fost inregistrat, recent, intr-un important stat european, a carui politica a fost comparata nu o data cu cea din Romania. In Italia, prima tentativa a lui Silvio Berlusconi de a se transforma intr-un Cezar cu aura democratica a esuat subit in 1996, dupa ce principalul partener de coalitie, Liga Nordului, a decis sa-i intoarca spatele, permitandu-i astfel lui Romano Prodi sa acceada la o guvernare de cinci ani. Berlusconi a refacut, intre timp, legaturile cu autonomistii lui Umberto Bossi, iar in aceasta primavara Liga Nordului contribuia notabil la victoria sa electorala.

In Romania, asemenea reconcilieri sunt, indubitabil, mult mai greu de realizat, dat fiind ca inimicitiile personale tin loc de ideologii de partid. Ca disputa dintre Basescu si Tariceanu s-a transformat de ani buni intr-una eminamente personala reiese atat din virulenta atacurilor, cat si din acuzele aduse. Presedintele roman nu poseda machiavelismul lui Berlusconi, dar ar trebui, totusi, sa-si puna macar unele intrebari legate de viitorul PD-L – in eventualitatea in care partidul sau ar ramane blocat in ghetoul politic, mentinandu-si locurile ocupate pe bancile opozitiei din cauza blocadei impuse de acele partide si partidulete care reuseau, anul trecut, isprava suspendarii sale timp de o luna. Fiind bine stiut ca initiativa cu pricina apartinuse PSD, Tariceanu ar trebui, la randul sau, sa isi puna problema unei posibile denaturari a formatiunii sale, indusa de o alianta pe termen lung cu socialistii si survenita in pofida dezideratului comun de perpetuare a unor politici deseori neetice si vadit exclusiviste.

Imaginea lui Basescu pe post de veritabila locomotiva electorala a fost afectata destul de serios saptamanile trecute prin prestatia generala a PD-L, dar mai ales prin rezultatele slabe obtinute de democrat-liberali in numeroase administratii locale importante. PNL a demonstrat in schimb ca este o forta politica demna de luat in considerare, cu certa pondere in unele regiuni. Spus mai pe sleau, presedintele nu are, in prezent, nici o garantie privind un potential al doilea mandat de-al sau aflat, de-acum, sub auspicii mai bune. Pare relativ limpede ca ii va fi harazit sa ramana prizonierul aceleiasi ample coalitii parlamentare.

Relansarea unei coalitii de centru-dreapta ar putea fi, desigur, prezentata de Cotroceni drept optiune in favoarea raului mai mic, necesara in vederea blocarii revenirii in forta a caracatitei pesediste. Iar premierul ar trebui sa constientizeze ca un partid precum PSD, plin ochi cu rechini, va dori automat sa inghita, mai devreme sau mai tarziu, formatiunea mai mica. PSD i-ar conveni, fireste, sa aiba la dispozitie o noua si la fel de anemica coalitie condusa de liberali, taman buna pe post de tap ispasitor in capul caruia se sparg toate nemultumirile populare, in timp ce PSD se ocupa discret, in culisele politicii, de treburile cu adevarat importante ale tarii.

In mod paradoxal, pana si PSD ar avea motive sa salute o reconciliere intre fostii adversari, deoarece s-ar mai reduce sansa unei guvernari monocolore, pur pesediste – deziderat ce a iesit de mult din vizorul socialistilor din cauza certurilor nonstop intre greii partidului, care nu reusesc sa cada de acord asupra persoanei responsabile cu soarta si conducerea formatiunii. Partidul lui Ion Iliescu urmareste, zilele acestea, acceptanta generala fata de jocul elaborat la inceputul anilor ’90 – la masa de joc fiind acum invitati toti cei care au actionat si prosperat in baza principalelor reguli impuse: nimeni nu trebuie sa plateasca pentru acte de coruptie, atat timp cat se dovedeste loial cauzei oligarhice, in timp ce statul trebuie sa ramana pe vecie sursa de profituri pentru pesedisti si vasta lor clientela. Nu in ultimul rand, si in PD-L exista destule personaje dispuse sa joace dupa aceste reguli, iar Basescu se poate trezi oricand confruntat cu revolte in caz ca ar decide sa intervina ferm in vederea tragerii la raspundere a oilor negre. Daca se va ajunge aici, triumful preceptelor postcomuniste va fi complet – chiar si in cazul in care PSD ar prefera sa isi mentina actualul rol de eminenta cenusie. Cat timp baronii locali ai socialistilor pot mulge in voie vaca bugetara, nu mai conteaza, de fapt, cine ocupa fotoliul de la Palatul Victoria.

Inevitabil, nici penelistii nu se vor da in vant dupa perspectiva reconcilierii. In destule regiuni, animozitatile dintre rivalii PD-L si PNL au devenit atat de profunde incat au anihilat de mult orice amintire despre trecutele vremuri coalitionare. La care se mai adauga si problema grupului de liberali care l-au sustinut pe Basescu in lupta sa anticoruptie si care s-au trezit expulzati din PNL. Ar reusi Basescu sa negocieze termeni onorabili pentru acesti colegi in caz de refacere a aliantei?

Mormanul problemelor pe care le are de rezolvat creste. Va trebuie sa le analizeze pe toate, sa le cumpaneasca bine – asta daca doreste sa fie un jucator-cheie pe scena politica a tarii, inclusiv in vremuri pline de turbulente si confuzii, extrem de utile celor cu aptitudini si intentii machiavelice.

Romania libera.