Oferta electorala de sezon ( de Alina Mungiu-Pippidi)

Merita sau nu, in loc sa pleci la tara sau la munte in weekendul lung de 1 Decembrie, sa incerci sa alegi un senator si un deputat al colegiului tau si sa stai acasa, vazand sambata seara filme vechi si duminica lungi dezbateri TV cu invitati care nu-ti sunt prin nimic superiori ca informatie sau bun-simt (sau poate dimpotriva)? Asta e intrebarea pe care si-o vor pune toti romanii in urmatoarele doua luni, minus cei plecati sau care si-au raspuns deja negativ. Si decizia va fi luata dupa campanie, al carei rol nu mai e, la ora asta, decat sa explice daca viata de pe 2 decembrie incolo va fi altfel, in functie de cine va castiga aceste alegeri. Miza acestei campanii e mobilizarea. Trebuie realmente sa cred ca daca partida X castiga am dat-o dracului, ca sa ma mai tarai la ora asta la o circumscriptie unde sa stau la coada, cand mai mult ca sigur candidatul cu care voi avea placerea uninominala castigata prin mari lupte eroice nu va fi cineva pe care il admir, sau cu care ma identific, sau pe care il respect.

Bineinteles ca aceia care se ocupa de campanii au alta parere. Una nefundamentata, fiindca ei nu stiu cum gandeste electoratul. si cat gandeste. Am eu banuiala ca daca vreun fost student de-al meu incearca sa vanda pe la vreun partid modele de vot precum cutia neagra sau alimentarea online, la care ei au citit din greu, orice veleitar le va inchide gura imediat. Paradoxul politicii practice in postcomunism nu e acela ca nimeni nu stie, ci ca nimeni nu invata. De asta banii se vor cheltui, ca de obicei, ca sa umplem pivnita votantului cu lazi de informatie grea, cand avem, de fapt, dovezi ca el se va feri cu grija in ziua votului sa coboare scarile de la pivnita ca sa aiba de unde le urca si se va multumi cu snapsul de toate zilele din dulapul de bucatarie. Aviz amatorilor! Ma refer la amatorii cu pretentii de strategie si care au parte de circumscriptii urbane cu votanti cat de cat educati.

Restul stiu ei ce au de facut si nu le trebuie sfaturi de la mine, nici modelele mele de vot din Votantul roman. Ca exista votant roman si votant roman, si rudarul care culege ciuperci sau taie lemne de 20.000 de lei pe zi e, evident, in a doua categorie, si de el se ocupa antropologii, nu politologii. Care pot cel mult observa ca mecanismul de vot la aceasta categorie foarte saraca rurala nu difera in frumoasa noastra tara europeana de cel din Mexic sau Thailanda. Campania e inutila la oamenii dependenti, a caror viata depinde strict de altcineva. Acela o sa le spuna daca sa voteze sau nu, si cu cine.

Ce se ofera insa votantilor romani care nu sunt dependenti, doar demobilizati? Trei premieri care in perceptia publica sunt vazuti ca niste oameni de fatada, pusi in funtea unor proiecte guvernamentale pentru a servi intereselor altora. La Stolojan macar chestia e transparenta, se stie ca in spatele lui e Basescu, ei formeaza o echipa. Mult mai greu e de spus la Mircea Geoana.

Poate tendinta lui spre tehnocratie si interesul lui in politici publice l-ar face un prim-ministru bun: dar daca ne luam dupa prestatia lui ca sef de partid, care e cam aceea a unei mingi de hochei plimbate fara gentilete intre mai multi jucatori, e greu sa ti-l imaginezi conducand in mod real Guvernul, facand deci, cu alte cuvinte, mai mult decat munca de reprezentare. Cu Tariceanu, situatia nu e mult diferita. si el e impins de la spate, de lobby-uri din business, dar si de grupul Bogdan Olteanu. Deciziile lui sunt adesea luate de altii.

Cum au ajuns romanii sa aiba de ales intre niste oameni care sunt mai curand substitutii altora la guvernare? Exista doua explicatii posibile. Prima, pe care ar da-o dusmanii actualei Constitutii, gen Adrian Nastase, ar fi ca semiprezidentialismul nostru saboteaza ascensiunea unor lideri autentici. Conform acestui argument, nu pot ajunge prim-ministri decat cei care s-ar impaca cu impartirea ambigua a puterii intre presedinte si prim-ministru, cu alte cuvinte cei resemnati dinainte sa fie vioara a doua. Exista insa si o explicatie concurenta. In fond, sefi de partid ca Geoana sau Tariceanu au calea de a deveni vioara intai prin alegerile prezidentiale. Daca partidele au lideri care, de fapt, ar avea dificultati sa castige asemenea alegeri directe nu este vina Constitutiei, ci a vesnicei lipse de lideri din politica romaneasca, ce are multe voci, dar putine personalitati capabile sa inspire o mobilizare de masa.

Daca liderii nu par sa aiba mare potential sa mobilizeze lumea, partidele, in schimb, au intrat in competitia care e mai respingator decat altul. Liderii PSD si PNL au fost foarte activi in toate lunile din urma, luptand cu statul de drept, si cred ca nu mai e votant care sa ignore ca punctul principal din programul lor e sa-i dea afara pe toti procurorii independenti care i-ar putea intreba vreodata cum si-au facut averile. Daca asta ramane linia, daca PSD si PNL chiar sunt asa de solidare cu coruptii lor incat principalul lor scop in viata e sa strice ce a facut Monica Macovei in unicele reforme de fond care au avut loc la noi vreodata, atunci devine un fel de datorie patriotica sa votezi contra lor. Vorba e cu cine sa votezi, ca buletine contra inca nu s-au inventat (desi exista un sistem electoral cu voturi contra, aduceti-mi aminte sa va povestesc odata).

PD-L, principala alternativa, a avut ezitari si la strategie, si la integritate in ultimele luni, care au alimentat ideea ca este un partid ca oricare altul, si aceasta falie va fi adancita din greu de dusmanii lor, prin presa lor de casa.

Neexistand mari rezerve de surprize, se va vota finalmente pe linii pro si anti-Basescu, dupa o campanie de denigrare, nu de informare. Ceea ce va face sau nu va face seful statului in acest interval are potentialul sa piarda sau sa castige alegerile legislative. Toata mobilizarea e in mana lui, ca restul nu au de unde. Iar el poate fi inspirat, ca atunci cu tepele, sau poate fi neinspirat, ca atunci cand a lasat-o pe fiica-sa sa devina sefa tineretului PD-L. In afara de a-i calcula bioritmul in zilele-cheie, la asemenea mecanism politic de mare complexitate nu mai e nimic de discutat. Intr-adevar, cei care citesc mai mult decat ceilalti isi cam pierd vremea studiind politica de la noi.

Romania libera