Oficial: Mario Iorgulescu avea o concentrație de 1,96 g/l alcool pur în sânge și a fost depistat pozitiv pentru cocaină
- Redactia Hotnews
Mario Iorgulescu, fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) Gino Iorgulescu, avea o concentrație 1,96 g/l alcool pur în sânge la prima analiză și de 1,76 g/l alcool la cea de-a doua prelevare. De asemenea, tânărul consumase cocaină, a anunțat parchetul, potrivit Mediafax.
O concentrație de 1,96 g/l în sânge este echivalentă cu una de 0,86 mg/l în aerul expirat.
„Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București a fost înregistrată o cauză penală în care se efectuează cercetări in rem cu privire la infracțiunile de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și substanțelor psihoactive. Conform buletinului de analiză toxicologică rezultă că unul dintre conducătorii auto avea o concentrație de 1,96 g/l alcool pur în sânge la momentul primei prelevări a mostrelor biologice și de 1,76 g/l alcool pur în sânge la momentul celei de-a doua prelevări, urmând a se dispune calculul retroactiv al alcoolemiei”, a declarat Călin Radu Bogdan, reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.
Potrivit sursei citate, buletinul de analiză a evidențiat faptul că același șofer (Mario Iorgulescu) a fost depistat pozitiv pentru cocaină la testul imunologic rapid, rezultatele fiind preliminare, urmând a se dispune o expertiză în acest sens.
Mario Iorgulescu a fost adus duminică, 8 septembrie, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Elias de către un echipaj SMURD, ca victimă a unui grav accident rutier. El este în continuare intubat și ventilat mecanic.
Poliția a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare din culpă în cazul accidentului provocat de fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, acesta rămânând și fără permisul de conducere. Mario Iorgulescu, care se deplasa duminică dimineață cu un autoturism marca Aston Martin pe Șoseaua Chitilei dinspre Centura Capitalei către Pod Constanța, a pierdut controlul asupra volanului, a pătruns pe contrasens și s-a izbit de un alt autovehicul condus de un bărbat tot în vârstă de 24 ani, care a murit pe loc.