Pascal Bruckner, intr-o vizita „incognito” la Iasi
Pascal Bruckner se afla de o saptamina in Romania pentru a realiza un material despre scandalul de la Manastirea Tanacu, ce urmeaza a fi publicat in prestigiosul cotidian „Le Monde”. Potrivit Vivianei Musa, PR manager la Editura Trei, vizita scriitorului francez la Iasi nu este una oficiala. „Pentru ca am fost la Vaslui, Pascal Bruckner a vrut sa vada si Iasul. Nu avem un program oficial.
Vom merge probabil la Centrul Cultural Francez si este posibil sa ne intilnim si cu poetii Emil Brumaru si Dan Sociu”, ne-a declarat Viviana Musa. Pascal Bruckner a fost in Romania si la jumatatea lunii iunie, pentru a-si lansa romanul „Iubirea fata de aproapele”, aparut la Editura Trei, la numai cinci luni de la lansarea sa in Franta.
Cartea prezinta povestea unui barbat de treizeci de ani, tatal a trei copii, care-si propune sa iasa din rutina si sa satisfaca sexual cit mai multe femei, indiferent de virsta, culoare sau statut social. Personajul sau nu va gasi insa fericirea prin evadarea in erotismul fara limite, descris amanuntit in paginile volumului. „Este o tema obsesiva, care poate fi regasita in toate cartile mele.
Pentru mine, prostitutia reprezinta stadiul ultim al caritatii”, spune Bruckner despre subiectul romanului sau. „Mi s-a spus ca este o carte stranie… Un prieten mi-a marturisit ca este cartea revansei femeilor asupra barbatilor. Acest roman place femeilor”, a declarat acesta. Tot in vara, scriitorul francez a luat parte si la lansarea campaniei de colectare de carti „Aripi de carte”.
Bruckner a afirmat atunci ca lectura poate fi un excelent exercitiu de libertate. „Lectura nu este o pedeapsa, pentru ca acela care citeste o carte are libertatea absoluta asupra ei. Poate s-o inchida cind vrea, sa o reia cind doreste. Cred ca exista o legatura fundamentala intre lectura si exercitiul libertatii”, a marturisit Bruckner.
El a tinut insa sa remarce ca lectura unei carti este la concurenta cu lumea divertismentului si cu cea a calculatorului si ca intreaga Europa traverseaza in prezent o criza a „scrisului”. Bruckner si-a amintit atunci ca prima vizita in Romania de dupa Revolutia din decembrie 1989 a facut-o cu un avion care aducea carti din Franta, ce le-au fost donate ulterior cititorilor romani.
Un scriitor pretentios
Eseist si romancier, Pascal Bruckner s-a nascut la Paris pe 15 decembrie 1948. Intre 1986 si 1995 a fost profesor invitat la Universitatea de Stat din San Diego, in California, si la Universitatea New York. A conferentiat la Institutul de Studii Politice din Paris intre 1990 si 1994, iar, din 1987, este colaborator al Nouvel Observateur.
Este cunoscut ca un scriitor pretios, care publica un roman o data la sapte-opt ani. In afara de romanul „Iubirea fata de aproapele”, la Editura Trei i-au mai aparut „Luni de fiere”, „Hotii de frumusete”, „Mizeria prosperitatii”, „Capcaunii anonimi”, „Euforia perpetua”, „Noua dezordine amoroasa” si „Palatul chelfanelii”.