Peluza Rapid a înjurat mai aproape de miracol. Cronica meciului de fotbal, Steaua – Academia Rapid 1-3

CitescGSP,PROSPORT.Au dreptate, ​pe Arena Națională am auzit în seara asta atâtea cuvinte cu m, morți, cu pi, cu p, cât n-am prins o viață. Și atâtea trimiteri la origini și atâtea violențe. Și câte petarde! Un lucru însă uită cronicarii. Se-njură degeaba fotbalul și Giuleștiul și Steaua și Ferentariul și Militariul. Mereu, fotbalul este luptă cocoșească. Fără vreo cruțare. Fotbalul altfel în 14 aprilie 2018 nu are sens. De aceea, o să vă spun simplu. În seara asta, față de alte seri, s-a înjurat mai aproape de miracol. Citește o cronica de meci, în care și înjurăturile aduc victoria.

Prima repriză a fost suck. Înjurături, învălmășeli, coregrafii cu trimiteri reciproce la pușcărie. Golul Rapidului a fost clar, dar învălmășeala de ciolane, ciolaniada stelistă care a adus penalty-golul, a fost simbolul reprizei întâi.

Repriza a doua a fost a Rapidului. Rapidul a avut strategie. A jucat pe-o parte. Și a-nfipt mortul în casă de 2 ori. Mamă, de la câștigarea Campionatului n-am mai urlat atât.

Acum să vă spun despre obsesia mea, din noaptea asta. Despre magia prin care cuvintele urâte, jegoase, despre toate organele, mamele, găurile din lume, devin victorie.

Momentul UNU. Mi-a venit să-l strâng de gât pe comentatorul stadionului. Academia Rapid nu are palmares. Academia e a Primăriei sectorului Unu. După aia, mi-am dat seama. Băi, omul are dreptate! Niște luzeri suntem noi, rapidiștii. Dar privind în peluză mi-am dat seama că nu-s singurul luzăr. Peluza era cu mine. Rapidul și istoria lui de infarct erau acolo. Un Rapid care nu mai spune nimic lumii ăsteia plină de ciuperca unui câștig imediat.

Momentul DOI. La strigarea fiecărui jucător se auzeau gâtlejuri murdărite de acel „m”,cuvânt de bagabonzi, de panarame. Efectul pentru mine a fost însă ilustru. Am râs ca boul, ca un copil, intrat prima oară-n stadion și rușinat, dar și bucuros că intru într-un lume în care se poate orice. Luzării pot orice, seara aia nu putea fi o înfrângere, uite aia mi-a fost credința.

Momentul TREI. Trimiteri la pușcărie, antrenor stelist numit boschetar, box în tribune. Jandarmeria în ofensivă. Mi-a fost așa frică. Sperietură că se oprește meciul și pierde Rapidul.Senzații, cuvinte. De o parte și de alta a stadionului.Nimeni nu se cruță. Cocoșește, înfruntarea este pe viață și pe moarte. Pe ură și pe cruce se scuipă. E dincolo de suportabil. Băi, dar nu câștigasem. Era egal. Vroiam însă să sper.

Cuvintele-flegme devin cu sens. Înjurăturile ușuraseră parcă atâta năduf! Devenise înjurătura o forță. Dar numai și numai cândDaniel Nicolae e un deliciu. Burlacu punctează fără speranță. Vlada, să-i mănânc eu crampoanele, cum urlă un suporter, lovește necruțător!GOOOOOLuri!

Și, ce mai poți spune? Peluza Rapid a înjurat mai aproape de miracol. Dar ca acest miracol să-l numim miracol nu poate fără miraGOL.