Petitionarul fraier in statul de drept

Nici Bancorex, nici Jimbolia si nici macar Rafo nu pot candida la titlul nenorocit de „Cea mai grava frauda inregistrata in Romania ultimilor 15 ani”. Titlul a fost adjudecat confortabil de o alta manevra, vasta, greu verificabila si aproape ireparabila. Nu e vorba de vreo masluire contabila, ci de o stramutare umana, un soi de migratie interna pe loc, de la putere la putere.

Acest proces migalos, obscur si abuziv poate fi cel mai bine descris ca proiect de continuitate subterana.

Sistemul vechi a fost turnat in tipare noi, democratice. Aceasta e reusita de proportii istorice a grupului Iliescu si ea explica dereglarea fundamentala de sistem de care sufera necontenit si in toate planurile Romania. Ea a facut posibile incursiunile de jaf asupra economiei, pe care ne-am obisnuit sa le coloram haiduceste cu numele autorului sau cu insemnul breslei: Iacobov, Tigareta.

Reducem, astfel, la dimensiunile unui fapt personal si penal o opera de sistem. Caci, daca e sa cautam undeva pulsul nerealizarii colective a romanilor, atunci trebuie sa cercetam natura institutiilor. Vom gasi acolo un mecanism derutant si pervers. El permite doua batai de ceas in acelasi minut si masoara, astfel, doua feluri de timp: real si simulat.

Din acest motiv, nu putem sti niciodata cat e ceasul cu adevarat in Romania, cat timp a trecut si daca a trecut. Acelasi mecanism incurajeaza arta prefacuta a omului de decizie care dezvolta placerile si confortul vietii libere pe baza regulilor vechi. Nimic nu ne poate lamuri mai bine asupra acestui mecanism decat starea Justitiei.

Romania a ramas tara in care oamenii imbatranesc in tribunale

Justitia romana a fost cladita repede si cu bagare de seama. Dupa 1989, indata ce schimbarea a devenit posibila, decorul stabil al fostului aparat a fost scos din scena. Toate formele si formulele exterioare, de la sedii de tribunal la vocabular, texte de legi, principii de drept si mod de organizare, au fost renovate sau inlocuite.

Au aparut, mai repede sau mai incet, institutii si pretentii admirabile. A inceput sa se vorbeasca de „separatia puterilor in stat”, de „inamovibilitatea magistratilor” si de alte abstractiuni care impun respect si trimit la scoala petitionarul de rand.

Cand, spre sfarsitul anilor ’90 , admiterea in Uniunea Europeana a incetat sa mai fie o ipoteza indepartata, sistemul juridic s-a balonat brusc de solemnitate. Cuvintele magistratilor au descoperit, si la Radauti, si la Mizil, ca au rude in strainatate si au inceput sa le invite prin salile de tribunal.

Asa a inceput sa auda acelasi petitionar prapadit de „dreptul de acces la justitie” si „jurisprudenta comunitara”. In tot acest timp, doua lucruri au ramas pe loc. Primul e personalul, adica pocurorii, judecatorii si, in genere, magistratii introdusi in sistem. Al doilea e, iar, petitionarul de rand.

El isi framanta mai departe cusma in maini si o tine una si buna: „europeana” sau „inamovibila”, „separata” sau „comunitara”, justitia are o singura treaba: sa faca dreptate.

Incapatanarea petitionarului prost are temeiuri serioase. In plina modernizare a justitiei, Romania a ramas tara in care oamenii imbatranesc in tribunale sau, daca vor sa prinda dreptatea in viata, trebuie sa plateasca. Tara justitiei solemne si europene e locul in care procurorii se sinucid, iar averile faraonice au imunitate.

Romania justitiei proeuropene a ramas furnizor de baza al Curtii Europene de la Strasbourg, care judeca dosare de care magistratul roman, independent si democrat, se ascunde. Asa s-a nascut indignarea generala fata de justitie. Ea nu are avocati spilcuiti. Ea e cel mai adesea furioasa si se exprima greu. Recent, ea s-a asezat sub protectia unui om insemnat: presedintele Traian Basescu.

Adevarat, fiind inventatorul basescologiei, presedintele nu a intervenit pe varfuri. El a somat, a pretins si a amenintat. Magistratii vor zbura, iar legea de sub ei va fi schimbata si ii va lasa sa se duca de-a dura. Dar avea presedintele de ales?

Ne paste o republica prezidentiala? Cu atat mai bine!

Presa l-a sfatuit sa procedeze pe cale legala. Adica sa se adreseze organelor in drept, sa mai citeasca din Constitutie si poate cu timpul sa-si adauge, din mers, un doctorat in drept. E o propunere neserioasa. Mai mult, e o propunere vicleana si vinovata.

Cateva ziare fac corp comun cu magistratii si ii cer presedintelui sa respecte legea, sa isi noteze principiile si sa se prezinte cu o cerere de indreptare. Consiliul Superior al Magistraturii cere, de pilda, „sa fie lasat sa lucreze”. E Consiliul plin ca ocna de magistrati patati? Consiliul va aplica lega si va ancheta. Singur, nu imbrancit de presedinte. Si tot singur se va scoate din cauza.

Consiliul va cere CNSAS sa verifice trecutul magistratilor. Iar CNSAS va cere SRI, care nu va gasi nimic. Stratagema e simpla: orice pozitie cucerita se apara de la inaltimea pozitiei cucerite. Odata turnat in tipare noi, vechiul sistem si oamenii lui se apara, infasurati in lege, cu mijloacele lumii pe care o maimutaresc.

Procurorul vinovat de abuz va invoca prezumtia de nevinovatie, va deplange amestecul politicului in justitie si se va pune la dispozitia magistratilor colegi de trecut. Statul de drept impune! Problema e ca Romania nu e un stat de drept, iar cei ce ne propun aceasta parere lucreaza cu o fictiune periculoasa.

Ne paste o republica prezidentiala? Cu atat mai bine! Ar fi un pas inainte, fata de regatul PSD. Cand vom avea stat de drept, cand Romania va avea si institutiile, nu numai pretentiile Elvetiei, atunci ne vom putea permite un presedinte egal, bland si util mai mult pe la taieri de panglici. Pana atunci, e de taiat altceva.

Altfel ramanem cu legea noua protectoare de oameni vechi si cu petitionarul fraier in statul de drept.