Pisicile nu au suflet, bă! Și nici cățelușii suflețel! Nu au, mânca-le-ați coada! / Pe mine cine mă apără de bazaconii?
“Vai ce drăguță e, vai câte știe să facă! Vai ce superbitate e!” Și astfel de aberații sunt torent. Pisica nu face nimic. Mai mult, nu are suflet. Câinele, oricât de devotat, poate fi dresat, agasant, dar nu are nici el suflet. Și-n general câinele spre deosebire de pisică, câinele e o “bovină” manipulabilă. Adică, e previzibil ca o scrumieră. De aceea, pisica este cu mult mai populară decât câinele, “pe net”. E populară, pentru că face ce vrea mușchii ei, în ciuda voinței omului, un tâmpit subjugat. Uite, doar în dimineața asta avem pe google la căutarea “cat” “about 6,810,000,000 results (0.40 seconds)” față de “dog” – “about 4,940,000,000 results (0.45 seconds)”. Totuși, de unde vine această obsesie, această neasemuit război al supremației “pisicii”?
Domle, ce inteligentă e, ce limbi îmi trage, ce drăguță, ce mu-mu, ce miau-miau. Și văd milioane cum fac pe pisicuțele, slugarnici să fie băgați în seamă. Să pupe tigru pe ea, pe perversa naibii.
Pisica n-are suflet și nici nu e perversă. E doar creierul nostru belit. Uite ca al lui Ed Sheeran, beat mangă vorbind cu o pisică:
Belit de singurătatea noastră, de depresii, de neadaptare într-o lume atât de mare și-ngrozitoare. Noi interpretăm universul pisicii de lângă noi ca fiind unul “favorabil”, “deschis”. Pisica păroasă sau cheală (ce oribilitate!), pisica scurtă, sau aia lungană (cât mielul, ce îngrozitoare!) are și ea un tipar comportamental. Tiparul e simplu: am nevoie de hrană și adăpost ca orice animal. În rest, te tratez cu “fundul”. Această mișcare din dos, cu tot cu mișcarea cozii, astea ne întărâtă RĂU, răU, Rău. Uă, fă, tu chiar nu-mi dai nimic?
Noi oamenii avem carențele noastre de comportament, gogorițe și mai ales ne băgăm în sufletul pisicilor din nevoia asta de a tachina, de a nu ne rămâne nimic indiferent. De a fi recompensați.
Da, s-au inventat recomensele pentru câini? Niște cretinătăți comerciale. Invenții pentru creierul nostru varză, în speranța că stăpânim lumea care, repet, ne tratează cu „fundu”.
Noi vedem pisica prea de aproape. E-n casă, e-n pat, ni se urcă-n cap. Ne ocupă timpul. Ne însoțește în stări, transe. Ea mereu tace, pardon miaună pentru mâncare. Vrea să fie lăsată în viața ei. Nouă ni se pare că își păstrează misterul “ca o femeie”. Nu face altceva decât să fie pisică. Vrea joacă pentru ea însăși, vrea mâncare pentru ea însăși, vrea adăpost pentru ea însăși. Iar astea pe noi ne lovesc în plex, în creier. Cum, bă, sunt sluga ta? Tu să vrei? Eu trebuie să fac din tine cârpa mea! La fel se întâmplă și cu câinele în această deșertăciune care suntem noi, oamenii.
Ținem să personalizăm orice mișcă. Unii stau în casă cu niște oribili căței (unii făcuți prin încrucișări computerizate) dar e câinele lor și are suflet.
Adevărul este că săraca ființă ce vină are, dacă e luată de pe stradă, de la comersant, din laboratoarele de încrucișări genetice, ce să facă? Se lipește de tine. Răspunde la comenzi (oribili sunt stăpânii care-și varsă tot amocul, toată lipsa lor de chef / de personalitatepe pe bietul animal).
Sunt stăpâni care vorbesc cu animalele lor și sunt siguri că aceștia le înțeleg nevoile.
Sunt proprietari care-și lasă pet-urile să doarmă în patul lor.
Sunt proprietari care iau cadouri pet-urilor de Crăciun, zilele de naștere.
Valentine’s day e sărbătorit cu pisica/câinele în lipsă de partener.
Tot ce are omul pe pământul ăsta, are și animalul drag. Hypercomerțul e diavol aici.
Hrană de cerb,
celule stem,
naștere asistată,
hotel de 5 stele,
baby sitting,
pet spa,
băi cu nămol,
servicii religioase,
cimitir,
yoga pentru câini,
gadgeturi,
mobilă,
dar și, mama mea, și moșteniri. Sper că știți de Tomassino care are o avere de zece milioane de euro.
Această relație om-pet s-a accentuat în condițiile pandemice.
Se poate porni de la cele peste 5 miliarde de căutări Google a numeroaselor formule verbale care caută răspunsul “The risk of animals spreading SARS-CoV-2, the virus that causes COVID-19, to people is low” și se dovedește prin statistica Google Trends, felul în care a explodat căutarea unui “partener” pentru alungarea anxietatii determinate de izolarea în condițiile COVID 19.
Omul devine înrobit industriilor, înrobit Publicităților, de ce nu, într-o ”iluzie” simbolică, precum Patti Page:
Hypercomerțul de câini și pisici, de animale de toate felurile (șerpi, tigrii, maimuțe, papagali, pangolini, etc) zbârnâie. E o industrie de bilioane. Ni se vinde orice drăcărie și, tâmpiți fiind, o înghițim pe bani mulți. Publicitatea și influencerii, jurnalismul online și PR-ul n-au stat prea mult pe gânduri. Toate și toți au fost contaminate de acest trend social și fabrică “emoție” felină la comandă.
Vedeți, pisica, fără să aibă un cuvânt de spus, a devenit virală, propagată pe rețele de socializare și pe site-urile de news. Și dacă nu mă credeți pe mine și pe Vintilă că ziceți că suntem asasini, uite-i și pe alții vorbind:
Gizmodo: “Why Cats Rule the Internet Instead of Dogs”
The New York Times: “How Cats Evolved to Win the Internet”
Buzzfeed: “Why Are Cats Better Than Dogs (According To The Internet)?”
Wired: “How Cats Became Rulers Of The Interwebs”
The Washington Post: “Long before they conquered the Internet, cats took over the world”
Singurătatea noastră. Credința indusă că omul e infidel, “un animal e fidel”. Obsesia că trebuie să fim recompensați pentru prestația noastră. “Condiția noastră umană” o predăm la “obiecte pierdute”, ca o zdreanță în gara pisicuțelor, cățeilor. Ei și ele ce să facă cu condiția umană?
Dă-o dracului! Ei tac fără suflet: “Noi vrem să ne trăim viața, mânca-ne-ați coada!”
DIN ACEEAȘI SERIE DE SCANDAL CITEȘTE ȘI:
Tu, război, javră și nenorocire faci nebuni din cuci și-mi faci creierii muci / Pe mine cine mă apără?
Ne-am încăierat de la capacul de apă îmbuteliată. SGR-ul mamelor lor! / Pe mine cine mă apără?
INTERVIURILE HotNews.ro